Comentariul autorului:
Clădirea se află în centrul istoric al orașului Cluj-Napoca, in proximitatea Pieței Muzeului și face partea
din ansamblul Mănăstirii Franciscane, fiind amplasată în zona de nord-vest a ansamblului.
În legătură cu clădirile aflate în curtea Mănăstirii Franciscane, în manuscrisul cu titlul Facies vetus et
nova Transsilvaniae franciscanae scrisă în anii 1750 despre istoria franciscanilor din Transilvania, fratele
Ludovicus Veress menţionează că, pe lângă claustrul medieval al mănăstirii la circa 20 de paşi spre
nord de clădirea refectoriului se ridica un edificiu monumental cu o faţadă elegantă atât prin numărul
cât şi prin dispoziţia ferestrelor, parterul căruia în perioada iezuită (cu 25 de ani anterior) a fost
utilizat pentru nevoile didactice ale colegiului iezuit, iar la acea dată (anii 1750) era destinat deja unor
nevoi economice. Pe harta orașului Cluj păstrată în Arhivele de Război (Kriegsarchiv) din Viena, şi
elaborată în anul 1718, ansamblul se afla în posesia ordinului iezuit și apare sub denumirea de
Catholisch Seminarium, acesta funcţionând din anul 1698 şi Seminarul Bathorian al ordinului, instituţia
de învăţământ care asigura formarea clericilor bisericii romano catolice din Transilvania. Este de
remarcat, că în privinţa planimetriei, pe lângă claustrul fostei mănăstiri dominicane, existentă şi
astăzi, această hartă documentează şi existenţa unei clădiri cu un plan în formă de L, racordat la
edificiile medievale, delimitând o a doua curte a ansamblului mănăstirii. Se presupune că aripa vestică
a curții adăpostea un coridor ce asigura accesul printre cele două părți ale ansamblului. Aripa nordică
se poate identifica cu clădirea auditoriului, care a devenit în anul 1628 biserica comunităţii calvine
săseşti. Se presupune că datorită extinderii mănăstirii pe latura sudică în anii 1740-50, clădirea a primit
doar un rol economic în ansamblul Mănăstirii Franciscane din Cluj. În istoria ordinului Lajos Veress
documentează deja acest fapt, el menţionând funcţia principală de brutărie a conventului în cazul
acestei clădiri (nunc officinis Conventus pistrinae et alys adhibetur). Se presupune că şi demolarea
capătului estic şi a părţii sudice a vechiului edificiu a avut loc în legătură cu aceste schimbări de
destinaţie a acestei clădiri. După toate probabilităţile de amintitele construcţii baroce ale mănăstirii şi
de demolările respective se leagă și ridicarea nivelului de călcare a curţii, cu aproximativ 1 metru, ceea
ce se perpetuează până în zilele noastre.
Intervențiile asupra clădirii presupun recompartimentări, înlocuirea ușilor și ferestrelor la parter,
refacerea și consolidarea planșeelor, deschideri de goluri vechi și introducerea scării de acces de la
etaj spre mansardă. În urma cercetărilor de parament, s-au descoperit pe fațadele nord și vest
elemente de piatră din perioada gotică care marchează urmele fostelor ferestre ale clădirii. Acestea
au fost păstrate și puse în valoare în planul fațadei, iar conturul ancadramentelor lipsă s-a marcat prin
zugraveală decorativă. Peretele de est al scării pivniței este din piatră și datează din prima etapă de
construcţie a imobilului. Parterul dispune de spații boltite iar pe latura de est a încăperii 03 este
amplasat un ancadrament gotic. La nivelul parterului funcționează un spațiu comercial și 2 săli pentru
activități comunitare, iar la etaj și mansardă sunt spații pentru cazare – cămin studențesc pentru fete.
