Amenajare spațiu birouri CEMACON

Autor(i):
arh. Eliza Tîrziu
arh. Sergiu Tîrziu
arh. Mădălina Bucur
arh. Tiberiu Bucur
Biroul:
FORMAT4 Architects
Colaboratori:
STADT CONSTRUCT SRL
TERMINUS SRL
Localizare:
România, jud. Cluj, Cluj Napoca

Comentariul autorului:

In amenajarea spatiului de birouri destinat celui mai mare producator de caramida din Romania, s-a propus un concept care sa puna in valoare produsele create de acesta, intr-un mod subtil si sensibil.
Pornind de la aceasta idee, s-a propus ca o buna parte din materialele folosite in amenajare sa fie cele complementare cu caramida. Caramida, alaturi de beton, fier beton, tabla, lemn, placaje osb, constitue elementele definitorii ale unei constructii si s-a ales ca acestea sa fie extrovertite si innobilate prin modul in care sunt puse in opera, intr-o relatie de potentare cu elemental central, caramida.
In aceeasi masura, pe langa conceptul materialelor, s-a propus si un concept functional, in care s-a ales ca accentul sa fie pus pe utilizatori, pe spatiul de lucru, acesta fiind dispus in zonele cele mai luminoase cu inaltimea cea mai generoasa. S-au creat trei zone de open space, dispuse oarecum in colturi opuse, incat acestea pot functiona independent. Deasemenea, in zonele de open office s-au grupat birourile in insule de cate maxim sase birouri, unite la capat, printr-o compozitie de mobilier care sustine o zona verde.
Prin dispunerea si compunerea spatiilor de proximitate: sala sedinta, loc de vorbit la telefon, zona de print, necesare fiecarui open office, s-a creat oportunitatea de a avea si compune un spatiu deschis de birouri, cu insule care sa aiba intimitate si personalitate.
S-a propus ca circulatiile sa fie mai intunecoase, organizate spre interior, in jurul nucleului central al cladirii, unde tavanul este coborat, incat zonele de lucru sa iasa in evidenta prin contrast si materialitate.
Exista o permanenta oglindire a planului de pardoseala in planul tavanului, unde planseul de beton tip fagure este lasat vizibil sau inchis , in functie de compozitia incaperii.
Elementul principal, amplasat in zona de intrare, este o structura spatiala realizata din suprapunerea a trei planuri decalate de plasa de fier beton care delimiteaza zona principala de lucru , de zona de circulatii. Aceasta zona are ca element central, un perete in diagonala, de caramida utilizata pentru cosuri de fum, care desparte zona de receptie fata de zona salii de sedinte. Prin dispunerea si forma peretelui, acesta devine atat exponatul principal din spatiu, cat si un fundal pentru zona de receptie.
Arcadele, realizate in trecut doar din caramida, se regasesc in spatiu, schitate in pereti semitransparenti confectionati din plasa de fier beton. Acesti pereti, contureaza o curte interioara, dorind in acelasi timp ca spatial format sa fie o extensie a spatiului exterior, al terasei, comunicand prin peretele de sticla si zonele verzi regasite in ambele zone.
Propunerea realizata, reuseste sa imbine functionalitatea cu estetica, incat utilizatorii sa regaseasca personalitatea fiecarui spatiu.