Comentariul autorului:
Anul edificării construcției ar fi identificat cu 1933, conform documentelor de proprietate.
Contextul istoric încadrează casa în perioada interbelică, o perioadă de reforme, dezvoltare economică, socială și culturală. Totuși anul 1933 culminează tocmai cu circumstanțele istorice ale vremii, respectiv criza economică din 1929-1933 („Horia Creangă. O monografie” Editura Universitară „Ion Mincu”, Zeppelin, SG Studio, 2019). Dat fiind perioada în care a fost realizată construcția, avem păstrate în cazul de față o serie de elemente arhitecturale ale perioadei interbelice.
Funcțiunea inițială a clădirii a fost de locuință unifamilială, funcțiune menținută până în prezent. Casa a scăpat de marile demolări de dinainte de '89; casa a scăpat momentan de demolarea și înlocuirea cu o locuință colectivă după cum este „tradiția” de după '89.
În situația intervenției în cazul de față s-a dorit ca ceea ce este vechi să poată fi păstrat pe cât a fost tehnic posibil. Am urmărit ca imaginea a ceea ce este vechi să se deosebească de ceea ce este nou dar să nu fie în opoziție, dimpotrivă, să pară o continuare firească. În cazul acestui proiect am încercat să creăm o simbioză între clădirea veche - parter și clădirea nouă - mansarda.
Către domeniul public intenția a fost ca intervenția să fie cât mai discretă. S-a dorit o clădire cu un caracter neostentativ, dar intervenția este doar aparent subtilă. Casa se înfățișează pe sine ca o entitate cu un sine autentic, marcând diverse etape istorice. Identitatea este dată de un specific local dat de coexistența unui tradiționalism regional și a elementelor contemporane. Am aspirat să realizăm o clădire ce reflectă ideea de continuitate, de amintire și trimitere către trecut sau/și către viitorul imaginat. S-a căutat o conectare cu trecutul.
Nu ne încadram într-un șablon și din dorința de originalitate - în sensul de individualitate (acest lucru se poate extrapola și la scara orașului). Pe stradă nu există o unitate stilistică, ceea ce este deja cazul multor orașe din țară, devenind tocmai o particularitate - un haos vizual.
Arhitectura propusă, la comun cu instalațiile pentru construcții și intervențiile la structura de rezistență, sunt menite totuși să susțină un stil de viață contemporan.
La parterul clădirii avem un spațiu „tradițional istoric” unde spațiile sunt definite și corespund unei funcțiuni specifice și un spațiu flexibil - un plan liber la mansardă. În ce privește spațiul de la parter, aici s-a intervenit cu măsuri minime pentru a păstra totuși funcționalul vechi și destul de bine conceput.
La parter avem o baza solidă, masivă - cărămidă plină, istorică și beton armat la refacerea structurii de rezistență conform normelor actuale, iar la mansardă avem o structură ușoară, un schelet din metal și lemn învelit în tablă titan zinc.
