Școala de vară ArheoArhitectura

Autor(i):
Coordonatori de proiect - arh. Diana Oprea, arh. Nicoleta Marian
Coordonator activități de cercetare - arhg. Răzvan Mateescu
Colaboratori:
arhg. Oana Tutilă, arhg. Cătălin Cristescu, restaurator Sidonia Olea, arhg. Edmund Nogyi, arhg. Cristina Bodo

Participanți ai ediției III - Mădălina Năsălean, Alexandru Hormozanu, Ilinca Macarie, Tudor Țentea, Mara Neag, Adelin Buraga, Teofana Cruceru, Ioana Zah, Carmina Cotfas, Andreea Dănilă, Roberta Răduca, Bogdan Gîrbovan, Marius Indrei, Rareș Ronkov, Mihai Panțuru, Marcel Cioban, Greta Ghiță, Ruxandra Călin
Localizare:
România

Comentariul autorului:

Școala de vară ArheoArhitectura este un demers didactic de cercetare și conservare a monumentelor antice, dedicat studenților arheologi și arhitecți.

Misiunea proiectului este de a crea un cadru de colaborare interdisciplinară între cele doua specializari. Exemplele recente de proiecte de conservare ne-au arătat că siturile antice pot fi cercetate, conservate și înțelese prin prisma colaborării dintre specializări diverse. În cadrul activităților practice, participanții se familiarizează și lucrează cu noțiunile și terminologia “celuilalt domeniu”, cu modul de abordare și înțelegere al sitului și monumentelor specific arhitecturii, respectiv arheologiei.

Inițiativa își propune să crească gradul de informare a viitorilor profesioniști față de situația actuală a monumentelor antice, facilitând un mediu de lucru în care studenții deprind abilități conexe proceselor de cercetare și de înțelegere a patrimoniului antic. Demersul are ca scop inclusiv creșterea calității și numărului proiectelor de conservare și protejare a ruinelor sau siturilor arheologice.

Prima ediție a școlii de vară a avut loc în 2021, la Cetatea Dacică Costești-Cetățuie, după inaugurarea structurii de protecție a Turnului Locuință II. Școala reprezintă un demers continuator al activităților de protejare și îngrijire a sitului arheologic de la Costești, o activitate recurentă de asumare și prezență benefică în sit.

Structura proiectului este constituită din module practice de cercetare și conservare, prelegeri teoretice și activități de creație.
Modulul de cercetare constă în săpături arheologice sistematice și studiului elementelor de arhitectură antică. În cadrul acestor activități se utilizează metode de documentare și de înregistrare a datelor din teren, specifice atât domeniului arheologiei cât și arhitecturii, precum măsurători cu stația totală, investigații și măsurători în cadrul săpăturilor și asupra componentelor de arhitectură din sit, desene tehnice și desene de observație. În timpul edițiilor precedente, studenții au documentat pentru prima dată o serie de componente de arhitectură antică prezente în sit prin măsurători cu stația totală și desene tehnice. Activitățile practice de cercetare sunt completate de prelegeri teoretice în cadrul cărora sunt abordate teme care privesc în special patrimoniul arheologic. Sunt discutate metode de conservare și protejare, intervenții de arhitectură care respectă valoarea istorică și culturală a siturilor. De asemenea, sunt prezentate noțiuni din domeniul legislației și practicii judiciare referitoare la protecția patrimoniului.
Modulul de conservare a blocurilor de calcar, în cadrul căruia s-au desfășurat intervenții de curățare și conservare a blocurilor de calcar ce compun zidurile Turnului Locuință II de la cetatea Costești-Cetățuie. Au fost primele acțiuni de conservare a zidăriei de la descoperirea turnurilor, activități desfășurate într-un cadru didactic. Anul acesta au fost finalizate acțiunile de conservare asupra paramentului exterior al turnului, după muncă consecventă și susținută timp de trei ediții, în care participanții școlii de vară au dobândit primele noțiuni legate de prelucrarea și conservarea pietrei.

Pe lângă activitățile de învățare desfășurate pe parcursul a celor două săptămâni, participanții trec și printr-un proces creativ, în care imaginează și implementează produse culturale care contribuie la o mai bună prezentare a valorilor sitului față de vizitatori. Printre acestea se numără panouri explicative, o machetă a întregului sit, pliante, desene și schițe, scurte expoziții și trasee ghidate prin sit.