Comentariul autorului:
Mediul în care ne aflăm, cel mai frecvent cel construit, are un efect notabil asupra dispoziției. Conexiunile care se conturează în urma interacțiunii cu locul au o influență ce trece dincolo de starea de spirit, ajungând să aibă un impact asupra mecanismelor care țin de vindecare. Acest fenomen este omniprezent și continuu.
Arhitectura care așteaptă la fiecare pas are o influență notabilă asupra tiparelor de comportament uman și a calității vieții. În cazul persoanelor care suferă de boli neurodegenerative incurabile, precum demența din boala Alzheimer, designul gândit de la scara de ansamblu, până la nivel de detaliu, poate oferi un cadru stimulant care să vină în sprijinul calității vieții vârstnicilor.
Arhitectura unui astfel de centru trebuie să facă un pas în spate și să întindă o mână către utilizatori. Conturarea spațiilor pornește de la explicitarea funcțiunii și se întregește prin interacțiunea cu cei ce o locuiesc. Eludând stimulii inutili, încăperile se construiesc pe linia de contact dintre esență și aparență. Identitatea locului este completată astfel de o serie de elemente a căror percepție stimulează atât procese cognitive interioare, cât și interacțiunea cu exteriorul. Arhitectura unui cămin se împlinește prin interacțiunea cu cei care o locuiesc, împreună.
Proiectul este materializarea unei cercetări ample, care a inclus atât studiul literaturii de specialitate, cât și dialogul cu arhitecți, medici și asistenți sociali cu experiență în domeniu. Concluziile au fost adaptate și puse în practică pe situl secției exterioare din Bârnova a Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași. Acesta este locul în care, în prezent, sunt internați pacienții cu boli cornice, ansamblu aflat la 20 de km de orașul Iași. Funcțiunea inițială a fost de Sanatoriu TBC, iar pavilionul principal este monument istoric, a doua mare lucrare de acest tip proiectată de Grigore Ionescu, inaugurată în 1938.
În prezent, pavilionul principal este locul în care sunt găzduiți cei cu boala Alzheimer. Arhitectura clădirii moderniste, de foarte bună calitate, este gândită în conformitate cu principiile spațiului vindecător al unui sanatoriu TBC și respectă standardele vremii. Cu toate acestea, configurarea pavilionului este incompatibilă cu principiile de arhitectură pentru persoane cu tulburări psihiatrice. Clădirea este dezvoltată pe demisol, parter și două etaje, fără rampe de acces sau ascensoare. Cele 173 de paturi sunt distribuite în 33 de saloane și alte spații convertite. Circulația se face printr-un coridor lung, repetitiv și întunecat. Nu există spații pentru activități comune. Aspectul este instituțional, materialele sunt reci și impersonale. Saloanele se deschid către logii ample, luminoase, orientate spre sud, dar închise cu plase din sârmă. Accesul spre exterior este limitat, iar spațiile verzi sunt neîntreținute și prost amenajate.
Locul este liniștit, într-o poiană, în strânsă legătură cu natura. Existența unui sanatoriu TBC confirmă potențialul terapeutic al amplasamentului. În lipsa unui leac pentru tuberculoză, tratamentul presupunea internarea pacienților în facilități poziționate departe de vacarmul și de poluarea orașelor, în zone de deal, înconjurate de pădure, într-o atmosferă limpede și vindecătoare. Curele presupuneau contactul cu elemente vindecătoare ale naturii, precum razele soarelui și aerul curat de munte. Așadar, un nou proiect trebuie să potențeze identitatea curativă a locului și să faciliteze interacțiunea cu factorii terapeutici naturali.
Intervenția propune relocarea bolnavilor într-un nou ansamblu de clădiri de tip cămin cu asistență integrată, a căror arhitectură să respecte particularitățile designului dementia-friendly, dezvoltate în zona momentan neconstruită care se află în proprietatea insituției.
În pavilionul principal al fostului sanatoriu TBC a fost propus centrul medical al ansamblului, care asigură asistența medicală și găzduiește centrul de diagnosticare și de cercetare a bolii Alzheimer.
Adiacent, se conturează o incintă publică, cu funcțiuni de tip recepție, restaurant, cafenea, sală multifuncțională, magazin, ateliere de muzică, bibliotecă etc. Această zonă funcționează ca o fereastră către lumea exterioară, care aduce împreună comunități. Casele nefolosite de pe sit se propun a fi reabilitate și vor primi funcțiuni de servicii (ca, de exemplu, locuințe pentru angajați) sau de alimentație publică. Zona rezidențială se conturează pe baza unor incinte în jurul cărora se aglutinează mai multe comunități (grupări de câte 6 rezidenți). Planimetria este clară și oferă o bună vizibilitate de ansamblu. Clădirile se dezvoltă pe parter și un etaj, pe structură din lemn. Atmosfera este domestică, familiară. Camerele rezidenților sunt individuale, cu baie proprie, amenajate flexibil și cu posibilitatea de personalizare a locului. Acestea se deschid către un spațiu amplu, în plan deschis, luminos, al camerei de zi, în care zonificarea se face prin amplasarea mobilierului. Este un spațiu al interacțiunii, unde amenajarea oferă diverse locuri de stat, mai mult sau mai puțin expuse. Bucătăria și locul de luat masa sunt situate în același plan deschis, dar definite ca spațiu prin mobilare. Acestea funcționează ca niște “ancore de memorie” care ajută la orientarea rezidenților. Materialele folosite sunt calde, naturale, dominând lemnul și piatra. Relația cu natura este directă, iar spațiul verde este amenajat în modalități diverse, în funcție de relația cu clădirea și de nivelul de intimitate al curții.
