Comentariul autorului:
superMARKET
Putem spune că în ultimii treizeci de ani peisajul urban autohton a evoluat în primul rând ca o consecință a dinamicii mecanismelor politice și economice globale. Densificarea fondului construit de la începutul anilor 1990 nu s-a bazat însă doar pe transferul de scară dictat de noile dezvoltări imobiliare și de apariția clădirilor de birouri sau a marilor centre comerciale (de tip mall), ci și pe un alt tip de arhitectură, care avea să se instaleze în conștiința colectivă în ciuda prezenței sale difuze. Așa-numita „perioadă de tranziție” de după Revoluție a reprezentat, așadar, contextul care a prilejuit apariția uneia dintre cele mai familiare structuri în geometria de ansamblu a orașelor, supermarketul.
Aceste noi structuri au înlocuit chioșcurile, buticurile sau micile magazine amenajate până atunci în „plinta urbană” existentă, devenind, pe lângă simple „dotări de cartier”, construcții în sine. Cu toate acestea, presupusa familiaritate cu noile astfel de construcții nu s-a consolidat pe baza unei anumite imagini-reper – cum a fost cazul magazinelor universale din prima jumătate a secolului XX (vezi Magazinului Universal „Victoria” din București sau Magazinul Universal din Reșița). De altfel, în mod paradoxal, puțini dintre noi pot descrie într-adevăr exteriorul unui supermarket, promisiunea a ceea ce putem găsi la interior transformându-i anvelopanta într-o „cutie” depersonalizată, aproape redundantă.
Expresia acestei „cutii” s-a confundat de-a lungul timpului cu imaginea mărcilor comerciale sau a reclamelor suprapuse cu abnegație unui arrière-plan care putea fi (indiferent) atât o stradă comercială, cât și un spate de bloc. Din acest punct de vedere, ne este aproape imposibil să vorbim despre câmpul semiotic al unei astfel arhitecturi dincolo de amestecul de instrumente grafice care fac trimitere doar la consumerismul agresiv al ultimelor decenii.
Dacă astfel de apariții în țesutul urban sunt din capul locului predestinate unui fenomen de anonimizare deliberată, funcția iconică a acestora sprijinindu-se doar pe fascinația interiorității lor, proiectul pentru o astfel de construcție poate porni chiar de la ideea de „imersiune” în peisaj, fie că ne referim la peisajul urban, fie că ne referim la cel natural.
Proiectul pentru supermarketul Penny din strada Pecineaga poate fi considerat exponentul unei astfel de abordări privind construcția/deconstrucția supermarketurilor. În cazul de față, contextul în sine nu mai este privit doar ca suport pentru arhitectură, ci chiar ca un potențial suplinitor al acesteia, situl studiat – extinderea către stradă a parcului Pecineaga aflat în apropiere – determinând deopotrivă scara și expresia noii structuri. Această relație cu parcul atrage după sine reacția față de o nouă problematică ce ține de procesul de densificare a orașului. Estomparea până la dispariția aproape iminentă a spațiilor verzi (mai ales a celor de mici dimensiuni) în detrimentul apariției de noi construcții face ca amplasarea în prelungirea cadrului natural să fie atât un privilegiu, cât și o responsabilitate ecologică pe care proiectul încearcă să și-o asume. Din acest punct de vedere, scopul este de a „reînnoda” nu doar comunitatea în jurul funcțiunii ca necesitate, ci și un posibil raport organic între componentele naturale și artificiale ale țesutului. Proiectul devene astfel unul al reconstrucției de limite și permisivități în relație cu recuperarea coerenței parcului, dar și al coagulării unui pol de atracție urbană în jurul permanenței acestuia. Obiectul nou inserat devine o „poartă” atât pentru parc, cât și pentru cartier; ideea de mecanism servant sau de „echipare” a cartierului în virtutea noutății și a viziunii moderne asupra unei astfel de funcțiuni se conturează în jurul prezenței discrete a acestuia, care salvează/onorează contextul în loc să îl ocupe cu inadvertență.
De altfel, ceea ce înțelegem prin „obiect de arhitectură” dispare sub o simplă tăietură diagonală, o „curbă de nivel” construită, la limita dintre infrastructură (ca dotare) și topografie, care separă întinderea parcului de o nouă piață urbană. Din această piață se face accesul pe sub „muchia de sacrificiu” dintre natural și artificial, care, în mod inevitabil, devine și singura fațadă a clădirii.
Supermarketul apare, așadar, dincolo de această fațadă, deghizat în propriul context, care își revendică o anume întâietate în fața construcției. Dinspre parc, acesta este aproape invizibil, prezența sa fiind deconspirată doar de panta terasei înverzite care îl acoperă și de cele trei luminatoare circulare care luminează spațiul de dedesubt.
Ceea ce este super ține strict de interiorul camuflat și urmează să fie descoperit, iar ceea ce este market se desprinde de rigoarea funcțională și se extinde către posibilitățile spațiului public.
