Comentariul autorului:
Prin acest proiect prezentăm un exemplu în care la o clădire cu valoare ambientală nu a fost gândită maideparte în cadrul unui upcycling posibil, cu adăugare de părţi noi valoroase, ci prin eliminarea extinderilor şi intervenţiilor ulterioare s-a restabilit situaţia iniţială a clădirii, care astfel ar putea fi clasată ca monument istoric. Intervenţia exemplifică totodată faptul, că este mai uşoară adaptarea nevoilor la casă, decât adaptarea casei la nevoi. Desigur, doar dacă există cultura şi dorinţa necesară.
Clădirea parohiei romano-catolice din Lăzarea a fost construită în 1867. Nu este monument istoric, şi deşi a suferit transformări destul de radicale, încă de la prima vizită pe teren era evident că are părţi valoroase bine păstrate şi este susceptibilă pentru clasare (are o vechime sduficientă şi este reprezetativă pentru un program de arhitectură). Am putut constata că s-a păstrat volumetria originală a clădirii, în bună parte s-au păstrat tâmplăriile originale, sub văruiala albă a sălii de onoare sondajul stratigrafic a scos la iveală o pictură ornamentală realizată cu şabloane etc. Demisolul din stânga uşii de acces în pivniţă păstrează cuptorul bucătăriei de odinioară, iar pivniţa la rândui ei are o valoare aparte şi poate fi dezvoltată în viitor ca spaţiu comunitar gestionat de parohie.
În deceniile trecute, clădirea a suferit şi câteva intervenţii nefericite: în primul rând a fost adăugată o scară exterioară nouă (cu mimarea arhitecturii ţărăneşti din zonă), ceea ce a condus la desfacerea unui parapet al logiei de la etaj şi la eliminarea profilului de peste fereastra atinsă de scară + montarea unui grilaj oribil pentru evitarea efracţiunilor. Logia la rândul ei a fost închisă cu un rând de geam, ce aducea aminte de ferestrele clădirilor industriale din prima parte a secolului XX, dar cu tâmplărie foarte deteriorată. Scara iniţială de acces la logie (dinspre partea din spate a grădinii) a fost desfiinţată şi accesul aferent a fost zidită, cu păstrarea treptelor iniţiale sub extinderea pardoselii logiei. Prispa de pe faţada posterioară - care a funcţionat ca acces pentru presbiteriu după coborârea de la biserică - a fost închisă, pierzând rolul iniţial de spaţiu intermediar de primire. Clădirea a fost acoperită cu tablă zincată, montată direct peste şipcile de ţiglă nedesfăcute ce indicau o învelitoare de odinioară din ţigle solzi. Menţionez că şipcile erau originale, fiind realizate din scândură despicată.
În aceste condiţii, am adoptat o atitudine faţă de clădire ca şi cum aceasta ar fi monument istoric şi clădirea practic a fost restaurată ca la carte – încet şi cu grijă. De exemplu, refacerea picturii ornamentale interioare a durat opt luni, fiind realizată de echipa unui restaurator din Lăzarea. Tâmplăriile originale şi feroneriile lor au fost reataurate, cele schimbate în timp (şi fără o valoare certă) au fost înlocuite cu replici ale ferestrelor istorice originale. A fost eliminată scara parazitară, s-a redeschis logia prin eliminarea tâmplăriilor, s-a refăcut accesul original prin logie, s-a redeschis prispa din zona din spate, s-au păstrat pe cât posibil tencuielile exterioare şi interioare – pe scurt: s-a revenit la forma iniţială a clădirii, cu păstrarea aproape integrală a substanţei istorice. Referitor la termoizolaţie, cercevelele interioare au fost realizate cu cea mai subţire geam termopan 3-6-3, în mod reversibil în cazul cercevelelor păstrate. Podul va fi izolat în mod compensatoriu.
Învelitoarea din tablă a fost desfăcută şi s-a revenit la învelitoarea din ţigle solzi.
Amenajările exterioare s-au limitat la zona accesului refăcut al logiei. Ele sunt de factură peisageră: treptele scărilor sunt realizate din trepte de piatră recuperate de la case vechi demolate din zonă şi între cele două scări din piatră propuse sunt proiectate trepte de grupuri florale, astfel încât contratreptele scărilor sunt contiuate cu scânduri impregnate care delimitează „etajele” de flori.
Ca o concluzie finală: sperăm că prin intervenţie, lista monumentelor istorice se va îmbogăţi cu o nouă poziţie, cu un monument de categoria B, alături de cele patru monumente de importanţă naţională din Lăzarea, şi anume: castelul Lázár, mănăstirea franciscană, precum şi biserica romano-catolică, cu cimitirul aferent, respectiv capela Sf. Anton de pe muntele Szármány. Este important, că aceste construcţii se situează într-un areal restrâns, deci clădirea parohiei –recâştigată ca valoare- împreună cu monumentele deja consacrate pot oferi un amplu program turistic.
Desigur, pentru o asemenea aventură este nevoie de un beneficiar deschis, care înţelege punctul de vedere a specialiştilor şi apreciează valorile construcţiei, fiind dispus totodată să suporte costurile suplimentare generate de procesul de restaurare.
Multe valori din zona fondului construit neclasat se distrug din cauza lipsei atitudinii menţionate mai sus şi cred că ar trebui să existe o strategie naţională, cu un buget pe măsură, pentru salvarea moştenirii construite valoroase (descoperite câteodată pe parcursul intervenţiilor de reabilitare/demolare), dar neclasate.
