Comentariul autorului:
Clădirea muzeului este o fostă casă armenească (casa Vertán) construită la sfârşitul anilor 1780. Este o clădire reprezentativă reprezentativă, în stil baroc, şi tocmai datorită acestei reprezentativităţi, dealungul secolelor:
1770-1780: Clădirea – prima casă cu etaj din Gheorgheni- a fost construită între aceşti ani. Primul proprietar care a iniţiat construirea clădirii de piatră la marginea localităţii de odinioară, în imediata vecinătate a pieţii mici de atunci, a fost Stephanus Vertan, un comerciant de origine armeană. Însă nu a reuşit să termine construcţia, deoarece a dat faliment şi a vândut clădirea neterminată unui alt comerciant armean, Caietanus Kövér.
1787: Pe turela originală care se afla pe acoperişul clădirii este inscripţionată abrevierea C.K. 1787, care are dezlegarea: Caietanus Kövér 1787. Clădirea până în anul 1820 a servit drept locuinţă şi punct logistic pt. familia comercianţilor Kövér. Astfel parterul a functionat ca magazie si atelier de tăbăcărie, iar etajul era locuinţa propriu-zisă. Cunoscând regulamentul urban din Gheorgheni din 1729, prin care Scaunul impune ca atelierele blănarilor să fie în afara oraşului constatăm că regulamentul este respectat „la limită” – sau dl. Kövér avea pile...
1820: În acest an văduva comerciantului a vândut imobilul statului austriac şi clădirea a fost transformată în cazarmă. În curte au fost ridicate băraci din lemn pentru staţionarea în timpul exerciţiilor a soldaţilor din depresiune.
1848: Revoluţionarii paşoptişti aici l-au arestat pe ofiţerii austrieci.
1850-1860: După revoluţia din 1848-49 aici a functionat pretura, sediul administratiei austriece imperiale.
1867: În clădire se mută ocolul silvic de stat a Monarhiei Austro-Ungare. Dupa câţiva ani s-a mutat aici cazarma şi trezoreria regală maghiară.
1918: Din acest an în clădire a funcţionat trezoreria Regatului Român.
1940-1944:Între aceşti ani, clădirea revine trezoreriei statului maghiar, care funcţionează în această clădire.
1944: Clădirea a servit ca punct de aprovizionare pentru armata maghiară.
1949: Clădirea este transformată în cazarmă de pompieri.
1961: Din acest an, până în prezent clădirea funcţionează ca muzeu.
Toate aceste schimbări de funcţii au însemnat şi intervenţii structurale, arhitecturale, cum ar fi: desfiinţarea parţială a unei bolţi iniţiale, închiderea golurilor de pe coridoarele exterioare iniţiale de la parter şi etaj, realizarea unor bolţişoare de cărămidă în locul planşeelor din lemn (cca. 1910), mărirea golurilor şi înlocuirea ferestrelor la etaj la începutul sec. XX, înlocuirea ferestrelor de la parter (anii 1960), intervenţii cu beton (anii 1990-2000) etc. O parte din aceste intervenţii pot fi consemnate şi de fotografiile de epocă descoperite în cazul cercetării de arhivă.
Evaluarea arheologică a fost realizată în 2016 şi menţionează următoarele:
clădirea amplasată pe str. Rákóczi Ferenc, nr. 1 din Gheorgheni este un monument istoric de clasa B (interes local) având codul LMI: HR-II-m-B-12840 publicat în Lista Monumentelor Istorice 2015 în Monitorul Oficial al României, partea I, Nr. 113 bis./15.II. 2016 pagina 1519. Având în vedere că clădirea a fost construită între anii 1770-1778 aceasta este un sit arheologic de secolul al XVIII-lea şi probabil va apărea material arheologic (fragmente ceramice, fragmente de cahle de teracotă, piese de metal) din această perioadă. În anul 2009 în curtea din spate a Muzeului (visavii cu biserica armeană) au fost efectuată cercetări georadar, care nu au evidențiat nici o structură.
în vederea realizării proiectului "Conservarea şi revitalizarea Muzeului Tarisznyás Márton din municipiul Gheorgheni", care prevede racordarea imobilului la centrala termică a oraşului, vor fi necesare cercetări arheologice preventive în curtea Muzeului şi în interiorul său care nu afectează derularea proiectului. În schimb dacă în cursul cerectării vor ieşi la iveală stucturi sau descoperiri importante recomand ca aceasta să fie restaurată ca atare.
săpăturile arheologice preventive s-ar putea realiza concomitent cu conservarea și revitalizarea clădirii, neafectând lucrările proiectului.
Pe parcursul lucrărilor de construire, şantierul a fost urmărit deaproape de arheologii muzeului, fără un rezultat semnificativ dpdv. arheologic.
Conform sondajului de parament, construcţia a fost realizată într-o singură etapă, zidăria fiind continuă în colţul interior al planimetriei în formă de L. Înălţimile diferite de cornişă au ridicat această întrebare, însă studiul de parament exclude acest lucru, dat fiind faptul că nu există strat de tencuială prelungită pe niciuna dintre faţade. Faţadele dinspre curte se diferenţiază faţă de cele spre stradă, în sensul că în cazul coloanelor alipite de pe faţadă ornamentaţia capitelelor este mult mai bogată. Cele dinspre stradă sunt compuse din bază+coloană+capitel corinthic, cele dinspre curte au doar o ornamentaţie în locul capitelului ionic, fără a avea bază. Trebuie să remarcăm însă că motivul floral de pe capitele este identic, fie vorba despre cele dinspre stradă sau curte.
Intervenţia propune recuperarea pe cât se poate ale valorilor iniţiale / adăugate pe parcurs, precum şi o echipare contemporană impusă de funcţiunea de muzeu. Astfel, s-au păstrat şi au fost recondiţionate tâmplăriile de la etaj (printre altele, şi o fereastră originală din etapa de construcţie-sec XVIII), s-au desfăcut intervenţiile cu beton şi s-a refăcut bolta avariată, au fost eliminate parapeţii de la parter, ulterior zidiţi în cazul faţadelor dinspre curte (în ideea sugerării situaţiei iniţiale, cu coridoare exterioare /spaţii intermediare). Tinichigeria ornamentală de epocă a fost refăcută în replică. Cu ocazia restaurării, s-a pus în evidenţă zidăria mixtă a pereţilor şi nivelul de călcare original al gangului de odinioară. Intervenţiile contemporane pot fi bine distinse, ele prin contast întregesc ansamblul.
