Comentariul autorului:
Ansamblul bisericii reformate din Daia este monument istoric de importanţă naţională. Biserica în sine este o bijuterie: clădirea iniţială, construită în perioada arpadiană a suferit numeroase modificări dealungul secolelor.
În prima etapă, la începutul secolului al XVI-lea, corul romanic a fost demolat şi înlocuit cu unul gotic, mai încăpător, cu o lăţimea asemănătoare navei. La fel ca la Dârjiu, naşterea bolților gotice sunt decorate cu chipuri grotești. Principala atracție din cor reprezintă frescele de culoare albastru-verzui pictate între nervure, realizate în stilul Renașterii italiene, reprezentând vița de plante și cupe înflorite, cu un chip misterios ascuns între ele, creând un efect aproape suprarealist.
Tot pe tavanul corului găsim opt steme istorice pictate între desene, după cum urmează: pe de o parte, stema familiei regale Árpád al Ungariei (benzi albe și roșii), apoi stema Sibiului (coroană cu două săbii încrucișate) urmată de stema sașilor (trei frunze albe) și stema vicevoievodului transilvănean Barlabási Lénárd (cap de bivol), cel care a avut un rol decisiv la înăbuşirea răscoalei din 1514 conduse de Gheorghe Doja / Dózsa György şi care a sprijinit construcția sanctuarului. Pe partea cealaltă a boltirii, sunt pictate stemele Sighișoarei (trei castele mici) și Brașovului (coroană cu rădăcină), vechea stemă secuiască (din nor ieşind un braț îmbrăcat în armură cu sabie cu cap de urs) și stema monarhului domnitor din vremea construirii sanctuarului, regele II. Ulászló al Ungariei. Referirea la sași și la orașele săsești indică influența Ținutului Săsesc din apropiere, iar picturile renascentiste au fost realizate probabil de maeștri sași. În pod, în zona corului se poate citi intenţia de realizare a unui pod fortificat, asemănător celui de la Dârjiu, respectiv celor întâlnite la bisericile săseşti. Având în vedere că cel de la Dârjiu este realizat în anii 1490, iar picturile de pe bolţile corului de la Daia sunt realizate după 1514 - deci bolta a fost anterior realizată acestui an – putem spune că soluţia abandonată din Daia este contemporană cu ceea a bisericilor săseşti fortificate, clasate UNESCO.
Pe peretele sudic al navei s-au păstrat ferestrele romanice, ele au fost aduse la lumină de cercetarea de parament. În navă, tencuireav/văruirea din perioada reformei a ascuns picturile murale realizate în secolul XIV. Conform obiceiurilor vremii, pe latura nordică a navei găsim imaginile legendei Sfântului Ladislau. O a doua frescă reprezentând pe Sf. Gheorghe se află pe peretele sudic al navei. Pe faţada nordică, în fragmente s-a păstrat o pictură murală reprezentând Sf. Cristofor, protectorul călătorilor.
Tavanul casetat al bisericii, din 1630 este una dintre primele tavane de acest gen din Transilvania şi în mod surprinzător, are un program iconografic matur pentru vremea respectivă. Odată cu realizarea acestui tavan au fost retezate ferestrele gotice ale navei, tavanul fiind realizat la o cotă mai inferioară faţă de boltirea gotică. În perioada reformată, contrar obişnuinţei, peretii laterali ale corului, în partea superioară au primit o ornamentaţie din tencuială, care a fost pictată la rândul ei. Turnul bisericii, ca şi galeria, sunt produsul secolului XIX. Cea din urmă practic taie în două registrul legendei Sf. Ladislau. Cu ocazia realizării galeriei, s- a renunţat la accesul exterior în turn şi la galerie, fiind preferat un acces din interior, cu o scară care a mascat la rândul ei zona frescelor.
Am acceptat solicitarea de a se ocupa de problematica deosebit de complexă a restaurării bisericii reformate din Daia în anul 2005 din motive morale şi de etică profesională: după „revoluţia” din 1989, a fost începută şi relativ repede abandonată restaurarea bisericii, care - ajungând în stare foarte deteriorată tocmai datorită acestei intervenţii - timp de 25 de ani nu a putut fi utilizată e comunitatea locală ca lăcaş de cult. Obţinând acordul proiectantului iniţial, din 2010 pas cu pas am progresat, chiar în condiţii în care lipsa de fonduri a întrerupt lucrările de restaurare sau a condus la regândirea / simplificarea / eficientizarea unor soluţii.
În momentul preluării proiectării, au fost câteva probleme deoasebit de grave şi solicitante: erau zone unde nervurile de ceramică ale bolţilor erau desprinse de boltă, sprijinindu-se totuşi unele pe celălalte, nefiind clar dacă bolta susţine pe nervi sau invers; tencuiala suport al picturii tavanului corului era desprinsă de bolţi, la orice trepidaţie existând riscul să cadă tencuiala şi să pierdem pictura renascentistă etc. Fără enumerarea tuturor intervenţiilor, se poate enunţa că restaurarea a fost un process deosebit de complex şi solicitant. Menţionez doar următoarele: în prima etapă, a fost fixată tencuiala de bolţi de către restauratorii de pictură murală, (prin injectare în spaţiile libere între tencuială şi boltă), apoi toată pictura renascentistă a fost „consolidată temporar” prin acoperire cu hârtie japoneză ce a permis păstrarea picturilor în timpul intervenţiilor structurale. După această etapă, bolţile au fost sprijinite cu eşafodaj (având deosebită grijă de zonele pictate, care au fost protejate cu izopren, pentru a evita orice contact dur). Este interesant, cum inginerii structurişti, prin modelarea structurală –analizând deformările bolţilor şi harta cu poziţionarea fisurilor, cu dimensiunea acestora precis relevate prin procedeu fotogrametric (metodă utilizată în premieră de către practica noastră de restaurare) au ajuns la concluzia că suprabetonarea propusă prin proiectul iniţial ar fi condus la prăbuşirea bolţilor... După ce s-au executat aceste lucrări de protecţie, bolţile au fost consolidate – pe extrados- cu coasere prin bare elicoidale şi tencuială structurală. Numai după aceste intervenţii, s-a refăcut sistemul de nervuri al tavanului, prin refacerea continuităţii pieselor ceramice şi solidarizarea lor cu bolţile. După desfacerea eşafodajului s-a putut trece la desfacerea pe porţiuni ai hârtiei japoneze şi restaurarea picturii ornamentale.
Dincolo de necesitatea de soluţionare a urgenţelor şi a soluţiilor de protejare (de exemplu copertina de protecţie a tavanului casetat, respectiv copertina de protecţie în exterior al picturii murale), intervenţiile s-au axat pe trei direcţii majore:
1. recâştigarea spaţialităţii originale prin:
- eliminarea tiranţilor metalici,
- eliminarea sistemului iluminat tradiţional din zona tavanului casetat, care într-un fel distrugea perceptibilitatea acestuia şi realizarea unui sistem de iluminat care nu acoperă deloc tavanul casetat şi care nu se observă în momentul intrării,
- revenirea la accesul exterior al galeriei, accentuarea fostului acces de pe faţada sudică prin transparenţă.
2. prezentarea optimă şi simultană a etapelor de construire (fără a ajunge la o cacufonie vizuală) şi a valorilor descoperite prin:
- pemolarea parţială a planşeului galeriei coroborată cu mutarea în exterior a acceselor spre galerie/turn, respectiv parapetul din sticlă propus la nivelul galeriei asigură vizibilitatea legendei Sf. Ladislau.
- în exterior, colorarea turnului permite citirea facilă a volumului medieval al bisericii, la care s-a adosat ulterior.
- iluminatul interior al bisericii este etapizată şi tematizată după cum urmează: picturile murale din sec. XIV, tavanul boltit cu picturi renascentiste ale corului, tavanul casetat sunt etape succesive ce se pot aprinde în această ordine şi aprinse împreună asigură iluminatul festiv.
- pictura exterioară este protejată de o copertină uşoară, cu învelitoare de şiţă.
3. Deschiderea către lumina naturală prin eliminarea unor uşi sau prin înlocuirea / înlocuirea parţială a cercevelelor pline cu geam.
