Nood

Autor(i):
Arh. Andreea Oana Cucu (AndCucu), Arh. Int. Adrian Ioan Ciorgovean (A. DE I. DESIGN)
Colaboratori:
Brand identity - Tudor Cucu
Autor fotografii - Sebastian Stan
Mobilier la comandă - Dream Team si Tukuma
Constructor și antreprenor general - ForFitout
Localizare:
România, București

Comentariul autorului:

Pentru definirea “spațiului Nood”, au fost stabiliți o serie de parametrii (identificarea locului, suprafața utilă necesară, rebranding, hibridizarea funcțiunilor, imprimarea individualității prin elemente specifice) preliminari pentru dezvoltarea conceptului.
“Nood” e poziționat la parterul clădirii de birouri “Centrul de afaceri AFI Victoriei Plaza”, într-un decor retras, izolat de trafic, dar în proximitatea Pieței Victoriei.
Amenajarea s-a conturat prin solicitarea beneficiarului de a crea un mediu axat pe experiențe senzoriale, pentru degustări și în contextul reinventării brandingului. Individualitatea spațiului și a brandului în sine este creată în jurul principiului care promovează un stil de viață echilibrat, bazat pe nutriție sănătoasă.
Motto-ul „stripped of artificials’’, prezent ca mesaj-manifest subtil, nu sugerează doar identitatea și promisiunea brandului, ci și conturează obiectivul proiectului de a crea experiențe memorabile, “dezbrăcând” de elemente decorative inutile spațiul interior. Astfel, tonurile naturale, grej-pământii ale tencuielilor minerale decorative, pe bază de ciment, aplicate pe fronturile barului, retrobarului și ale pereților, asociate cu blaturile din oțel crud și pardoseala ceramică, din dale mari și aspect de oțel industrial, gri-închis, “îmblânzite” de texturile de lemn ale banchetelor, tabureților și scaunelor, păstrează echilibrul cromatic într-un decor minimalist, dar expresiv.
Spațiul de 55 mp utili, cu funcțiunea hibridă – cofetărie/cafenea/wine bar – e compus din zona de vânzare (ce conține barul, retrobarul și zona de servire) și anexe (sas, vestiar cu acces exterior, direct pentru personal și zona de preparare). Fluxurile au fost atent optimizate, atât spațial, arhitectural, cât și la nivel de utilizare ergonomică a echipamentelor și accesoriilor specifice.
Unicitatea spațiului Nood rezidă și din mobilierul executat la comandă aproape integral: banchetele cu forme geometrice, din lemn de frasin, mesele cu blat din calcar și picioare triple, din beton turnat, barul și retrobarul cu tencuieli ecologice din ciment și blaturi din oțel, banchetele din metal vopsit electrostatic ale terasei.
Iluminatul a fost atent distribuit, prin perdele de spoturi perimetrale, care pun în evidență tencuielile reliefate ale pereților, prin pendule cilindrice, negre, cu LED, centrate deasupra meselor, proiectoare orientabile, pe șine și iluminatul decorativ de deasupra barului, ce reiterează simboluri preluate din logo, asemenea aplicelor oblice, liniare. Reglarea dimabilă a surselor variate de lumină oferă control în setarea ambianțelor în funcție de momentul zilei și natura activităților.
Tavanul dotat cu echipamentele aferente (ventiloconvector, tubulaturi, paturi de cabluri, sprinklere etc.) a fost vopsit integral gri-deschis pentru a uniformiza registrul superior, dar păstrat aparent pentru a induce o notă industrială ambientului minimalist.
Laitmotivul amenajării îl constituie arcul de cerc roman, pe care îl regăsim de la rotunjimile barului și retrobarului, literele logo-ului aplicate pe bar, arcada golului de trecere dintre sas și zona de vânzare, spătarele scaunelor din stejar, până la arcele modulelor de iluminat suspendate deasupra barului și picioarele miriapode ale banchetelor din frasin uleiat.
Fundamentul pentru conturarea spațiului a constat în folosirea materialelor naturale: piatra, diverse esențe de lemn, tabla de oțel, sticla/oglinda texturată, tencuieli ecologice decorative. Autorii au urmărit promovarea angajamentului „zero plastic” și folosirea ingredientelor naturale și atent selecționate, asemenea nutriției de care aminteam mai sus.
Spațiul Nood dispune și de o terasă intimă, cu un fundal de plante asociate peisagistic, echipată cu mese rabatabile și banchete paralelipipedice, metalice, vopsite taupe.