Comentariul autorului:
Locuință negustoreasca la Chirigii
Monument categoria B
Mai întăi este special locul, Chirigii. Nefiind în centrul elevat, locuință este într-o periferie specială cu un trecut remarcabil, vechea vamă, pe unde se intra în oraș cu convoiaiele de căruțe cu mărfuri, însoțite de gărzi/apărători călare, ,,chirigii’’ (,,existenți în tot arealul imperiului otoman’’ – Arh. Gh. Simota). Zona ,,Gura Văii’’ în care se găsea vama, limita moșiile mănăstirilor și boierilor din oraș de zona înconjurătoare cu vii.
Doua artere principale duc din centrul orașului în intersecția Chirigii de azi, Calea Rahovei-vechea Cale a Craiovei de pe la 1550, devenita Podul Calicilor în sec. 18-19 și bulevardul George Coșbuc, artera nou trasată în anul 1898 cu denumirea de bulevardul Regina Măria. Abia la mijlocul sec. 19 se naște ideea de zonare a Bucurestiului, apărând astfel calea de centură Șoseaua Viilor-Panduri (F. Dame). Zona Chirigii dispune azi de destule locuințe negustorești decăzute, dar și de construcții ale fostei vămi din sec. 19, lașate în paragină.
Casa este de asemenea specială, construita în 1915 de către arhitectul Cristo Sotiriu pentru negustorul Dumitru Vanghele. Casa are concepția tradițională de han sau casa negustorească, cu prăvălii și locuință proprie la stradă și cu doua aripi laterale, cuprinzând camere de închiriat sau pentru ucenici. Dar, surprinzător, stilul fațadei la stradă este novator, ,,neobrăncovenesc’’, izbitor de asemănător cu cel promovat de arh. Ion Mincu tot la începutul sec. 20, (exemplificat strălucit la Mănăstirea Stavropoleos, la care el adaugă, în 1902, bisericii de la 1724, o incintă ,,neobrăncovenească’’). Urmărind dialogul intre stilul ,,neobrăncovenesc’’ de la incinta mănăstirii, dar și de la casa N. Pătrașcu din P-ta Romana nr. 1 (1907) cu fațadă noastră, se remarca aceleași trăsături: raportul intre plin și gol, ritmul și axialitatea, ,,parcimonia decorării doar împrejurul golurilor’’ (istoric Cezara Mucenic) și punerea unor accente – blazon în câmpuri. Detalii similare sunt șirurile de arcaturi în acolada sau trilobate sprijinite pe căpițele sau coloane, de obicei corintice, frize cu vrejuri împletite la ferestre și cornișe. Coloanele corintice cu vrejuri torsate pe fus ale logiei casei sunt identice cu cele ale pridvorului bisericii Stavropoleos de la 1724.
Chiar daca construcția diferă de proiectul din Autorizația de Construcție (1915), având laturile laterale mult mai lungi (se ajunge la suprafață construită de 310mp), iar fațadă principala folosește detalii puțin diferite de cele din autorizație, continuitatea materială și funcțională a casei ca și folosirea aceluiași stil dovedește un concept unitar, dovedit pe tot parcursul execuției. Fațadele către curtea interioara, de tip tradițional, cu geamlâcuri la capete, sunt, în mod neobișnuit, ,,sprijinite’’ pe căpițele ionice, descoperite în timpul șantierului.
Și mai ales s-au relevat și impus nevoi/cerințe speciale și în consecință intervenții speciale, instituindu-se un rol de ,,arhitect – căutător’’. Respectând întru totul configurația și materialitatea casei (pereți din zidărie și planșee de lemn), de altfel bine păstrate, sa realizat un sistem de consolidare alcătuit din pereți verticali de zidărie cu tencuială armată pe țoață înălțimea casei legați la nivelul planșeului din pod printr-o șaibă orizontală. Atât acoperișul cât și fațadele către curte și calcane au fost îmbunătățite termic. S-au amenajat grupuri sanitare în proximitatea celor patru scări.
S-au ordonat și înnoit șarpanta podului și s-au înălțat streasinile către curtea interioară, transformând astfel podul în mansardă și evitanduse stropirea vis-a-visului din curtea interioară. Șarpanta a fost protejată la incendiu, iar evacuările (cate două scări/aripă) au fost dotate cu ferestre și/sau evacuări de fum. Sau înnoit finisajele interioare și exterioare, pastrandu-se materialitatea inițială (parchet, dușumea și cărămidă, tablă de zinc la acoperiș, solzi de ardezie pe cupolă, iar tâmplăria putredă a fost replicată identic din lemn de pin vopsit și cu geam termoizolant).
Geamlâcurile, duse până la parter și calculate la rezistență și stabilitate la vânt, au fost realizate deasemenea din lemn de pin cu grafica identică cu cea veche. Întreagă structură a fost îmbogățită cu măști de lemn sugerând sitemul tradițional de susținere cu stâlpi și grinzi, tehnologia industrială actuală furnizând doar module de tâmplărie plate de maximum doi metri lățime, prinse unele de altele. Deasemenea s-au pus în valoare capitelele din piatră din colțurile casei.
Cât privește fațada principală, starea bună în care s-a păstrat a impus minime intervenții de curățare și remediere a fisurilor în tencuiala de mozaic de ciment ca și protecția cu grund mineral transparent. Detaliile arhitecturale sugerate în Autorizația de Construire din 1915 și revăzute în execuție, sau dispărute în timp (vitrinele prăvăliilor), aici la situații speciale s-au cerut răspunsuri inedite.
Astfel în cazul vitrinelor prăvăliilor s-a revenit la golurile inițiale și s-a realizat o tâmplărie din lemn de pin și geam termoizolant având împărțirea grafică din Autorizația de Construire - 1915 și aici repetandu-se procedura de intervenție de la geamlâcuri, cu măști pentru stâlpi și grinzi, conform tâmplăriei meșteșugărești a vechilor prăvălii. Pentru detalierea măștilor de stâlpi s-a preluat desenul consolelor de zidărie ale logiei din fațada principală. Grilajele metalice din fier forjat peste ușile vitrinelor și gurilor de aerisire ale pivniței au replicat identic desenul și trama porților existente la gangul de intrare.
Deasemenea la porțile de fier forjat de la intrarea în incintă, (parând neterminate în comparație cu grilajul similar al casei N. Petrașcu din P-ta Romană), s-a impus realizarea unui ornament - blazon. Modelul desenului a fost preluat de la ,,blazoanele’’ din stuc ale fațadei (stea cu opt colturi) suprapus direct pe trama grilajului din fier forjat al porților.
S-a reconstituit fleșa de pe cupolă, realizată conform Autorizației de Construire - 1915, dar dispărută după 1950.
Casa vă rămâne locuință pentru doua familii înrudite și cu spatii multifuntionale la parter.
Știind că importanța acestei case nu se poate compara cu importanta unui monument de categoria A, trebuie totuși să nu uităm că reprezintă o ,,bucățică’’ dintr-o zona bine definită, veche și interesantă, Chirigii, fiind reprezentativă pentru tipologia țesutului urban istoric extra-carpatic. Și daca tipul de casă negustorească/han este cel al sec. 18-19, remarcabil este faptul că are o fațadă stradală novatoare, de început de secol 20, ,,neobrăncoveneasca’’. Și nu în ultimul rănd trebuie să subliniem rolul bunelor practici de restaurare care se pot constitui în model pentru ,,ansamblul de arhitectură’’ din care face parte, pentru întreagă zonă și chiar pentru oraș.
