Comentariul autorului:
Deschiderea
O piață a orașului reprezintă deschiderea semnificativă prin excelență. Prin urmare, a fi în aer liber devine posibilă cu ocazia acestei deschideri preexistente pe care o deține orașul. Se pare că cetățenii unui oraș se reunesc pentru a crea acest loc deschis înainte de orice alte preocupări lumești care sunt, în mod evident, inerente unui oraș; această fundație incipientă și esențială este prima și cea mai importantă, casele cu fațadele lor și chiar istoria ca atare sunt cumva ulterioare acestei fundații inițiale esențiale, și nu invers.
Propunerea noastră urmărește să sublinieze acest status quo, să restabilească deschiderea inițială a pieței orașului, capacitatea sa fenomenală de a se deschide cu o anumită măsură și de a vorbi despre lucrurile care o fac să fie această piață și nu alta. În cele din urmă devine clar că piața orașului are foarte puțin de-a face cu lucrurile care sunt așezate în incinta sa, cu modul în care sunt organizate sau cu diferitele scenarii de utilitate imaginate, și mai mult, cu această lumină imanentă a pieței care le dă tuturor măsura și le permite să-și găsească locul potrivit. În această linie de gândire, căutăm cu precauție reglaje fine care se concentrează pe o lumină specifică acestei deschideri și pe capacitatea ei de a face lucrurile să apară, de a le scoate din întuneric și de a le aduce în prezență, un prezent continuu care aparține orașului ca timp și loc.
Momentul de arcuire
Piața Sfatului din Brașov este atât o prezență fizică, cât și un interval de timp care măsoară acest efort de a fi în aer liber; a fi scos la lumină are de-a face cu acest moment al pieței orașului, dar și cu un impuls fizic, cu impetuozitatea unui fel de arcuire care deformează piața expunându-i deschiderea și făcându-o tot mai prezentă. Orice alte adăugiri sunt predispuse să perturbe acest elan inaugural, prin urmare, proiectul nu ar trebui să fie mai mult decât o ajustare modestă și rezonabilă a greutăților care trag gravitațional în jos și contorsionează Piața Sfatului. Propunerea noastră urmărește să realizeze acest echilibru discret între elementele portante și arcul fin al deschiderii prin gruparea intuitivă a artefactelor. Această distorsiune despre care vorbim nu trebuie să fie ascunsă sub vălul banalului, ci trebuie celebrată discret, împreună cu stranietatea sa. Această celebrare a ieșirii în evidență se realizează, în mod paradoxal, printr-un act de abstractizare paralel și inversat, o constrângere impusă de sine în conformitate cu strategia de distribuire a încărcăturii menționată mai sus, care alterează semnificativ învelișul subțire al pătratului.
Praetorium
Cel mai greu artefact care apasă pe piață este casa mare care a fost cândva sediul magistratului, Praetorium, și mai târziu al primăriei, Casa Sfatului, un simbol magnific al voinței colective a cetățenilor de a se aduna în bresle în numele construirii orașului. Într-un fel de curios magnetism gravitațional, turnul de supraveghere inițial a reușit să aducă tot mai multă masă constructivă, cărămizi și mortar, prăvălii de artizani și săli de adunare, artefacte și obiecte obișnuite, mese și scaune, o sobă, un dulap pentru documente etc. Toate aceste lucruri au fost atrase în mod inexplicabil într-un singur loc și au fost atașate succesiv pentru a crește împreună unele de altele, într-un efort neîncetat de a-și spori prezența prin concentrarea întregii materii într-un singur loc. Această constrângere de a aduna greutate induce o tensiune discretă în această deschidere delicat arcuită, provocată de impulsul de îndoire care ajunge să se simtă între greutatea Bisericii Negre și a fostei primării.
Propunerea noastră se aliniază la acest amalgam perpetuu de substanță și artefacte - elemente din piatră și piese turnate în beton își găsesc locul lângă casa mare și turn: banca și jgheabul în formă de dală de pe colțul sudic cu nodul elipsoidal și fântâna atașată, deschiderile marcate propuse, treptele care încearcă să marcheze posibilitatea de a recupera fostele uși pe care casa le avea anterior în jurul limitei sale, banca cu arc dublu de pe colțul nordic, curtea scufundată care restabilește o posibilă legătură cu pivnițele istorice, posibila bancă din stația de autobuz cu suportul de biciclete atașat, gruparea de castani care se găsește în vecinătatea fântânii octogonale existente, și, cel mai important, placa de beton de pe latura nord-estică a casei. Acest element de beton orizontal cu margini rotunjite, menționat anterior, adaugă o nouă fază de construcție, ca un fronton al unor camere fantomatice care încă nu au apărut, un podium ușor arcuit sub propria greutate și adânc înrădăcinat în pământ, ca și cum s-ar fi aflat acolo dintotdeauna. Placa de beton este, de asemenea, un fel de scenă deschisă pentru exprimare liberă și dezbateri civice, oratorie și anunțuri publice, în timp ce, deține macheta orașului însuși, un artefact evocator prețios de tip memento.
Forum Civitatis
Piața în sine este, în mare parte, acest loc în aer liber asupra căruia insistăm, un interval îndoit sub greutatea pieselor care se sprijină pe el și locul ținut ferm în limitele caselor din jur. Acest fel de încăpere lipsită în cea mai mare parte de orice obiecte inutile și de gânduri prestabilite privind designul este ca un campo deschis, Forum Civitatis ca loc de expunere și de plimbare, un ritual de trecere necesar, specific existenței în oraș; în cele din urmă, este o evocare patrimonială a agorei din polisul antic, pur și simplu ținută între arcul momentului și cerul boltit.
Pământul și cerul
În spiritul tuturor acestora, propunerea noastră sugerează salvarea topografiei inițiale a pieței, cu o ușoară declivitate de la sud-vest la nord-est, evitând orice sistematizare gratuită și abstractă. Singura derogare acceptată este trecerea de la strada George Barițiu, Forum Equorum, la strada Mureșanilor, Platea Claustri, o ușoară adâncitură corespunzătoare actualei străzi cu trei sensuri care se ridică discret la nivelul pietonal în apropierea trecerii adiacente poziției sugerate pentru o stație de autobuz care ar putea funcționa și ca stație de tramvai în viitor dacă accesul vehiculelor va fi restricționat doar pentru transportul public.
Această pânză nou recuperată a pieței publice va fi acoperită cu pavele, dintre care unele vor fi reutilizate din pavajul existent găsit pe șantier, care va fi demontat. Cu toate acestea, această nouă suprafață și recuperarea parțială a pavajului va fi dezbrăcată de orice linii directoare de încadrare subiacente și de grilele riguroase de imobilizare. Nuanța puternic sumbră a pietrei de granit de culoare gri închis, cu inserții de marmură albă dispersate difuz, este suficientă pentru a susține acest câmp omogen pe partea dorsală a pieței, o câmpie vastă și sumbră care strălucește cu inserții de fildeș pâlpâind, așezate la întâmplare ca niște constelații, o imagine în oglindă care reflectă cumva solemn cerul nopții, care este cel puțin la fel de patrimonial ca și piața orașului.
Pragurile care persistă
Piața principală face parte din oraș, dar tinde să aibă un ritm și un timp propriu, paralel cu cel obișnuit care măsoară metronomic viața de zi cu zi, un fel de înstrăinare care o desparte de fațadele și străzile sale. Prin urmare, a intra și a ieși din această încăpere minunat de curioasă presupune depășirea unor limite pregătitoare, trecerea unor praguri care se găsesc în raport cu oricare dintre străzile și pasajele de legătură. Aceste limite semnificative sunt marcate ca elemente grele în pavaj, care tind să se acumuleze în masă pe măsură ce se întâlnesc cu fațadele și elementele construite învecinate, la fel cum o fac și elementele noi din fosta primărie. Noile granițe devin locuri de tihnă și momente de zăbovire pivotate în pietre de colț, bănci și repere discrete care amintesc de toponimele istorice și evocă simboluri arhaice aflate la jumătatea distanței dintre hieroglife și emblemă, rune misterioase folosite în trecut pentru marcarea animalelor care acum sunt sculptate ca mesaje curioase din trecut în anumite zone ale acestor noi artefacte. Acest tip de intervale de odihnă ni se pare mai adecvat decât orice conexiuni și itinerarii liniare evident marcate către reperele din jur, străzile, piețele învecinate, muzeele și bisericile, zidurile orașului sau bastioanele. Apa este adesea un element extrem de important în acest amalgam de ancore de prag, atât din punct de vedere istoric, cât și datorită sentimentului evident de bunăstare pe care îl aduce ca parte a vieții de zi cu zi a cetățenilor; din acest motiv, am decis să evităm orice prezentare monumentală și să ne limităm la modestele fântâni cu ecouri murmurând continuu care însoțesc această prezentare. În mod similar, strategia pe care o propunem pentru întreaga citadelă istorică sugerează adăugarea acestui tip de semnale și memento-uri minuscule în apropierea intersecțiilor de străzi importante și a reperelor istorice, dar, cel mai important, atașarea fântânilor și a bazinelor de apă discrete la casele construite importante preexistente, fără a le altera caracterul sau a le perturba în vreun fel.
Ansamblul
Piața centrală a orașului este construită pe o vocație nemărturisită pentru democrație și spirit civic, de la breslele medievale de negustori și meșteșugari care au dus la însuși actul de construire a turnului de supraveghere și a primăriei, până la consacrarea ulterioară a casei mari ca Praetorium, casa magistratului și a adunărilor consiliului, sala mare pentru audieri și procese publice și simbol administrativ al voinței poporului de a guverna prin excelență. "Casa sfatului" se traduce prin casa consilierilor, a consiliului și a senatului. În acest curs al gândirii, pe lângă coloanele și lespezile care apasă pe piață ca niște ruine ale unui trecut ipotetic, propunem să locuim la întâmplare acest loc esențial al orașului cu scaune, artefacte ușoare care creează posibilitatea unor adunări spontane. Renumitul scaun al Senatului din Jardin du Luxembourg din Paris este elementul de recuzită emblematic pe care îl considerăm capabil să creeze astfel de oportunități pentru adunări publice nepremeditate și dezbateri cetățenești ad-hoc, permițând în același timp apariția unor episoade solitare de liniște, contemplare și chiar episoade intime de întâlniri familiare: îndrăgostiții, tânărul student care citește o carte, mama și nou-născutul ei sau bătrânul care își așteaptă nepoții.
Omphalos
Dintre toate pragurile, cel mai important este cel de la intersecția cu Curtea Hounterus și Biserica Neagră. Acesta este punctul precis în care curbura arcului de moment se înclină ușor dinspre casa mare și spre biserică, ca tăbliile unei balanțe de măsură al cărei braț se sprijină pe ceea ce numim punctul 0 al pieței, omphalos, un loc de echilibru între cele mai importante două artefacte permanente din oraș și balama esențială a acestui diptic monumental. La fel ca și punctul de sprijin omonim din Delfi, și acesta este subliniat de prezența unei pietre antice, un obiect cu aspect curios, recuperat din interiorul muzeului; cu toate acestea, acest "cap de ac" din piatră, folosit anterior pentru a lega caii în piață, nu are niciun fundal mistic sau mitic dincolo de simpla sa prezență ca încă un obiect greu care face parte integrantă din istoria orașului până în miezul celor mai banale particularități ale sale.
Echilibrul aparent atins în acest punct își găsește capacitatea de a deveni un alt pol gravitațional în afară de cel de la Pretorium. Aici, în vecinătatea porticului bibliotecii și a bisericii, puține lucruri se întâmplă să să-și fixeze definitiv rădăcinile: banca de beton cu formă de dală și castanii, fântâna cu apă și pavilionul pentru toalete, o structură metalică diafană care amintește de foișoarele de grădină și de pergole.
