„Dig” de regenerare în Sulina. Grădină publică și Sediu pentru Filiala Sud-Estică a Agenției Europene de Mediu

Autor(i):
Nistea Diana-Anicuța
Îndrumători:
Conf. dr. arh. Cristina Purcar
Universitatea:
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Facultatea:
Facultatea de Arhitectură și Urbanism - Cluj-Napoca
Localizare:
România
Parametri:
RH: P+1

Comentariul autorului:

În ceea ce privește poziția la nivelul țării, Sulina nu este direct conectată la rețeaua de drumuri din România, este accesibilă doar pe apă, fie pe Dunăre, fie pe Marea Neagră. În trecut pentru a avea o navigație liberă, sigură și controlată pe Dunăre, în 1856 se hotăra constituirea Comisiei Europene a Dunării (CED). Comisia Europeană a Dunării a fost prima organizație europeană, alcătuită din delegații celor șapte state semnatare ale documentului (Marea Britanie, Franța, Rusia, Austria, Turcia, Prusia și Sardinia), care a gestionat navigația pe Dunăre. Sulina este singurul oraș port, deopotrivă fluvial și maritim de pe Dunăre și singurul oraș parte a Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Se dezvoltă scenariul în care se instalează la Sulina Sediul pentru Filiala Sud-Estică a Agenției Europene de Mediu, o instituție care asemeni Comisiunii Europene a Dunării își propune să aducă schimbări la nivelul orașului. Dacă Comisiunea Europeană a Dunării dezvoltă interese socio-economice prin amenajările efectuate la nivelul fluviului, Sediul pentru Filiala Sud-Estică a Agenției Europene de Mediu își propune o restaurare a ecosistemelor, prin care să aducă schimbări în ceea ce privește caracterul natural al locului. Acesta este divizat în trei categorii principale: administrativă, educativă și culturală. Scopul principal, la nivel european este protejarea cadrului natural, respectiv transformarea Sulinei într-un punct strategic pentru știința protejării mediului și dezvoltării durabile a acestuia. Pe zona studiată se găsește ansamblul de construcții care asigurau funcționarea organizată a Comisiuniunii Europene a Dunării. Acest cartier înglobează clădiri ridicate în perioada 1856-1877, clădiri care astăzi nu mai sunt utilizate.
Se dorește, în primul rând conservarea obiectelor de arhitectură existente, unele fiind deja clasate ca monument categoria A și supunerea acestora unor lucrări de restaurare și refuncționalizare. Clădirea nou propusă se inserează în structura halelor metalice existente pe sit și funcționează în strânsă legătură cu acestea. Se organizează o grădină publică, un elementul de mediere între urban și natural, un spațiu flexibil, capabil să se adapteze problemelor cauzate de inundații și de fluctuațiile apelor. Studiul și propunerea urmărește ideea unui peisaj imprevizibil, în continuă schimbare, în care ploile, anotimpurile, schimbările de mediu modelează diferit peisajul. Căile de plimbare apar și dispar sub suprafața apei, proiectând mereu o nouă imagine.