Comentariul autorului:
Problematica proiectului pornește de la prezența unor situații urbanistice și arhitecturale care pot fi descrise ca având caracteristicile unor enclave - este vorba despre capetele de linie, depourile de garare a tramvaielor din București, acele situații care prezintă bariere puternice la nivel urban, cu precădere cele aflate în zona peri-centrală, acolo unde generează un puternic contrast funcțional și morfologic. Studiul debutează prin cartarea tuturor depourilor de tramvaie de la nivelul orașului, evidențiindu-se cel mai vechi dintre acestea, prin excepția evidentă față de vecinătate - este vorba despre Depoul Victoria, datat din anul 1871, situat la limita nordică dintre țesutul istoric central și țesutul periferiei istorice; un amplasament cu granițe închise, la o scară mult mai mare față de parcelarul adiacent, cu vile interbelice, izolate pe lot. Proiectul propune un program format din trei componente – o grădină publică, locuire socială și un hub de educație urbană, ca răspuns la carențele găsite la nivelul teritoriului parcelelor învecinate.
Situl apare amplasat inițial în extravilan, fiind ulterior înglobat în oraș, prin Parcelarea Parcului Bonaparte din 1913. Rămâne, astfel, un fragment al unei epoci trecute, o excepție prin funcțiune, configurare, limbaj, scară și accesibilitate. Putem cataloga amplasamentul ca făcând parte din categoria enclavelor continentale, incluse în teritoriul orașului, dar față de care creează mai degrabă o situație de spate, cu porți și ziduri închise. Noua configurare păstrează regula de amplasare a clădirilor existente, care urmează liniilor de tramvai, compunând un ansamblu cu ceea ce oferă deja situl.
Proiectul vorbește despre impactul urban și social pe care aceste structuri îl determină la nivelul teritoriului și se concentrează asupra unor răspunsuri pe care oportunitățile sitului le pot oferi orașului. Astfel, de la o infrastructură pentru transport, se va propune o infrastructură cu un puternic caracter social, urban, educativ, având totodată și o latură mult mai domestică: locuirea socială. Toate componentele programului au un caracter înrădăcinat în istoria locului și a orașului și, totodată, oferă un răspuns unor probleme vizibile atât la nivelul zonei imediate, cât și la nivelul întregului teritoriu. Intervenția propune o strategie care oferă acces spre sit, atât prin funcțiuni, cât și prin configurare. Prin programele propuse, amplasamentul poartă caracteristicile unui mic pol urban, cu un limbaj care se inspiră din arhitectura clădirilor deja existente pe sit - prin câteva gesturi simple, arhitectura se rezumată la elementele constructive esențiale. Configurarea prezintă, astfel, un ansamblu care conlucrează, păstrează excepția în țesut, dar se opune tendinței de segregare, prin programele sociale pe care le propune. Limitele dintre locuirea propusă și cea existentă devin o membrană permeabilă în mod controlat, facilitățile comune sunt accesibile atât ansamblului propus, cât și parcelelor învecinate. Totodată, se păstrează împrejmuirile existente, dar se creează porți spre ansamblu.
