Comentariul autorului:
Volumul Creativitate poietică în formarea arhitectului și designerului propune regăsirea arhitecturii și a educației de arhitectură prin prisma relației dintre creator – act creator – creație explorată în esență sub semnul unui concept cheie al lumii premoderne: grecescul ποίησις/ poiēsis – aducerea în existență, manifestată atât la nivel simbolic, abstract, cât și la nivel material, concret.
Înțelegerea creativității în spiritul lui poiēsis presupune tocmai angajarea acestor dimensiuni aparent disjuncte în procesul creativ, generând astfel o abordare holistică, completă, ce poate să răspundă adecvat complexității ființei creatoare și a actului creativ. Pentru sfera arhitecturii și a designului, creativitatea poietică devine un instrument indispensabil capabil de a angrena atât latura concretă, materială a acestor profesiuni, cât și pe cea abstractă, referitoare la concepte, simboluri sau senzații. Chiar dacă la extrem sintagma „creativitate poietică” poate fi interpretată ca fiind pleonastică – din moment ce ambele cuvinte, „creativitate” și „poiēsis”, fac referire în esență la același lucru (actul creator) –, ea încapsulează un concept extrem de bogat și fertil ce merită să fie explorat în detaliu în special în tangență cu domeniul artelor aplicate.
Evoluția accelerată și schimbările puternice care modelează contextul contemporan declanșează interesul și necesitatea de redescoperire a creativității poietice în domeniul arhitecturii și al designului. Fără să își propună o focalizare asupra diverselor teorii ale creativității, volumul urmărește mai curând o perspectivă arhitecturală asupra subiectului, concentrându-se asupra modalităților de investigare și insuflare a creativității poietice în procesul formativ.
Încercând să răspundă cât mai elocvent temei alese și caracterului ei aparte, volumul este structurat în trei părți ce corespund unui parcurs gradual de la general la particular și de la abstract la concret. Prima parte pregătește substanța cercetării, precizându-i instrumentele. Astfel, discursul se deschide cu evidențierea unor binoame cu o proprie dinamică interioară, dimensiuni limită din perspectiva cărora este înțeleasă arhitectura ca proces creativ peste timp: artă-știință, teorie-practică, mecanic-liberal, științific-umanist, real-ideal. Partea mediană se dedică explorării și delimitării contextului cultural-arhitectural ce va determina înțelegerea procesului formativ în spirit poietic. O nișă tematică prinde contur pe fundalul unei abordări fenomenologice a edificării ca dorință și necesitate de a (re)găsi o raportare mai profundă la realitatea arhitecturii (ca disciplină, profesie, practică sau produs), capabilă să echilibreze diferitele dimensiuni ce o polarizează (tehnice, economice, sustenabile, științifice, dar și etice, psihosomatice, simbolice, poetice). Cea de-a treia parte reia temele centrale ale studiului și le orientează asupra unei chestiuni specifice: educația ahitecturală și de design în spiritul lui poiēsis, urmărind și comentând posibilitățile aplicării valențelor conturate în modul de formare-educare,precum și implicațiile acestei implementări asupra profesiunii in general. Studiul de caz propus în chip de concluzie devine o ilustrare sugestivă a regăsirii creativității poietice în contextul contemporan, descriind în același timp și experiența personală a autoarei. Exemplul Școlii de la Bunești este investigat din prisma conceptelor vehiculate în corpul lucrării, demonstrând pas cu pas valoarea poietică a actului creativ deprins în cadrul acestei școli-experiment.
Creativitate poietică în formarea arhitectului și designerului reamintește faptul că la baza profesiunii arhitecturale și de design stă în continuare actul creativ înțeles în plenitudinea sa: de la importanța calibrării educației între concret și abstract, la rostul ancorării ei în sensibilitate, preocupări etice și semnificație simbolică, adresându-se în mod autentic oamenilor și lumii. Volumul examinează potențialul și viabilitatea formării arhitectului contemporan sub semnul lui poiēsis – creator, dar și colaborator, profesionist ferm și în același timp flexibil, interpret al nevoilor celorlalți, dar și protector al mediului și al valorilor culturale.
„Găsim în acest excurs critic, original și asumat, în universul vital al creației arhitecturale și al eticii ei, un fel aparte de problematizare, nu „prin proiect” (cum se vehiculează în ultimii ani în domeniile învățământului artistic), ci „pentru proiect”. Așa cum este și „pentru arhitect” ca artist complet. Autoarea pune astfel problema relației dintre teorie și practică, un binom buclucaș, nerezolvabil în lipsa unui discurs critic semnificativ. În afara acestei relații pe care învățământul contemporan a știut să o integreze într-un binom flexibil și pedagogic funcțional (nu și la noi, încă), apare aici problematica suplimentară a unui fel de hands on training pe care autoarea îl argumentează prin valențele conceptului de poièsis pentru „a proiecta” obiecte de arhitectură și de design. Una dintre calitățile aparte ale acestei cărți este, anume că, pe lângă construcția științifică, are și o substanță trăită cu sens artistic și etic; este un demers prin care o cercetare erudită este chemată să dea substanță unui tip de căutare și experiență artistică de natură să-l împlinească pe arhitect ca creator și pe ceilalți, cei pe care noi îi numim neutru „utilizatori”, ca oameni. Cred că un astfel de excurs trebuie să ajungă în mâinile cât mai multor cititori, nu numai pentru frumusețea subiectului în sine, nu numai pentru mesajul bogat pe care îl transmite, dar și pentru că ne chestionează obișnuințele profesionale. Este aici o reflecție prețioasă, care ne poate pune pe gânduri; mai bine zis, trebuie să ne pună pe gânduri.”
Ana Maria Zahariade
