Urbanism și urbaniști din Cluj

Autor(i):
Lazăr Marian,
Vasile Mitrea
Localizare:
România

Comentariul autorului:

„Aș puncta [...] ceea ce eu consider că este un aport care nu poate fi estimat [încă] și care se adaugă la unele lucrări recente din domeniu. Propunerea de etapizare a parcursului de 100 de ani (1920 – 2020) oferă o primă apreciere calitativă a pașilor făcuți pentru ca orașul să se înscrie, în limita posibilităților locale, în standardele europene, deși erau de recuperat multe decalaje (potențialul economic modest, lipsa infrastructurilor adecvate, inexistența unei jalonări a evoluției, fondul construit care era uzat și altele), iar în acest proces de la gândirea pe parcele la gândirea în context teritorial, de la necesitățile curente, limitate, la cele vizând un confort în devenire (schițele de sistematizare sau, după anul 1990, planurile urbanistice generale, doar semnalate în studiul de față), sunt analizați toți factorii implicați: cei din sectorul administrației (serviciul de specialiști, inginerii și arhitecții șefi), legislația etapei, precum și autorii de proiecte și de strategii. La rândul lor, proiectele implicate în dezvoltarea urbană nu sunt scutite de o analiză a propunerilor („cu bune și cu rele”) și nici de o apreciere a rezultatelor după materializarea lor în teren. Nu sunt uitate nici modul lor de avizare și nici implicațiile politicului. Studiul mai are meritul că atenționează, spre a nu fi uitate, unele documente dispărute astăzi (proiecte, concluziile unor ședințe de avizare sau ale unor dezbateri, punctele de vedere ale unor personalități ale momentului), informații ce vor fi utile studiilor viitoare.
Subliniez, încă o dată, faptul că volumul de față nu se consideră un studiu exhaustiv al etapei 1920 – 2020, dar este un nou demers, cu noi surse documentare, ce va putea fi util când se va aborda din nou etapa secolului XX din istoria urbanismului clujean. Lipsa unor surse complete a permis apariția unor lacune, ceea ce a condus la evitarea înscrierii experienței locale într-un context național și, cu atât mai puțin, în cel internațional, deziderat care rămâne să-și găsească locul și răspunsul într-un studiu viitor. De asemenea, etapizarea pentru intervalul contemporan va suferi și ea modificări, atunci când se va face înscrierea ei în evoluția urbană de-a lungul secolelor, unde va avea un rol și momentul actual” (Vasile Mitrea).