Comentariul autorului:
Centrul istoric al Constanței însumează o vastă întindere temporală de situații și fragmente urbane, aglutinate și sedimentate în memoria colectivă ca fiind esențiale pentru definiția actuală a zonei peninsulare din oraș. În nucleul acestui atom de materie urbană eterogenă se află “Stradela Vântului”, cel mai vechi și îngust pasaj antropologic, aflat pe fosta graniță dintre așezarile armenești și grecești timpurii. Insula urbană pe care acest pasaj o traversează este printre puținele fragmente de țesut urban moștenit din oraș care au reușit să ramână prezente în structura și compoziția de ansamblu a peninsulei, devenind, într-o accepțiune extrapolată, o enclavă urbană care amintește tăcut de vechea formă de manifestare a orașului vechi.
Deși are o întindere de aproximativ 100 de metri, Stradela Vântului subordonează o varietate largă straturi temporale suprapuse – clădiri noi, active, clădiri de patrimoniu, încă folosite într-un fel sau altul, resturi construite, recuperate sau abandonate și prezente doar ca obiecte parazitare, curți deschise, publice, semi – publice sau private, curți accidentale, cu utilități improvizate, garduri, magazii, aliniamente și funduri de lot – toate contribuind la o expresie ambiguă și, totuși, familiară a traseului.
Inserția nouă propusă prin proiect se află în centrul de greutate al insulei, la mijlocul străzii, pe o parcelă reziduală, neconstruibilă, o incintă accidentală dintre calcanele a trei locuințe, unde principala așteptare este de a reconcilia straturile urbane confluente cu natura juridică aproape imposibilă a terenului. Proiectul prezintă, astfel, o încercare neexhaustivă de a crea un spațiu de locuit care reflectă aspecte ale contemporaneității, într-o formă care se așează tăcut și cât mai firesc posibil într-un context antropic atipic.
În loc de a se manifesta ca o rezolvare mecanică a calcanelor și cornișelor vecine, volumetria obiectului ia naștere prin extrudarea simplă a unui edificabil alternativ, neobișnuit la prima vedere, ce se aliniază la frontul stăzii, preia forma de incintă a sitului și se curbează spre spațiile exterioare pentru a le amplifica. Accesul către interiorul locuinței este dat, așadar, printr-o curte exterioară nouă, deschisă spre stradă, însă la o cotă superioară acesteia, în maniera consacrată de casele vecine, pentru a se alinia la cota curții interioare.
Distribuția spațiului interior se supune unei ierarhii simple - pe de-o parte zona de dormit pe parter, către interiorul protejat al insulei, în legatură directă cu o curte privată, similar celorlalte case ale zonei, iar zona de zi la etajul superior, într-un singur spațiu, amplu și traversant, care se deschide cu precădere către cer. Terasa de peste spațiul de locuit de la etaj rămâne deschisă și privată și încearcă să recupereze spațiul ocupat de amprenta clădirii la sol. În încercarea de a compensa pentru orientarea cardinală nefavorabilă, lumina naturală este adusă în interior atât prin goluri verticale ample, cât și prin luminatoare, ale căror parapete servesc, de asemenea, la nivelul terasei, ca mici locuri de stat.
Materialitatea obiectului nou, atât exterioara cât și interioara, este în mare parte proprie materialului constructiv – betonul armat, pe alocuri turnat, pe alocuri prefabricat, și aparent, și tencuit, lis în registrul inferior, texturat pe registrul superior, mimând în acest fel o recompunere a diferitelor texturi și profunzimi ale fațadelor vecine în funcție de logica constructivă proprie și alinierea cu decorațiile adiacente. Toate aceste aspecte contribuie la o expresie neobișnuită a inserției, pe de-o parte sobră, pe de altă parte fluidă, și străină, și familiară, conflicte ce nu îi dezvăluie imediat programul, însă îi compun ambiguitatea necesară pentru a se disimula printr-un fond construit divers și eterogen ca și când ar fi fost de acolo.
