Comentariul autorului:
Zona peninsulară a Constanței este denumită în mod intuitiv și zona centrală, sau centrul istoric, deoarece reprezintă punctul de origine al dezvoltării orașului, cu densitatea maximă a fondului construit raportată la întinderea în teritoriu – o aglomerare de clădiri intercalate, insule compacte și străzi înguste, preponderent pietonale. Strada Traian este una dintre cele trei străzi care pornesc din centrul peninsulei și o străbat în totalitate, ajungând până în partea nouă a orașului – fosta periferie abia parcelată la începutul secolului XX. Țesutul urban deservit este dens și dinamic, cu un regim de construire continuu și înalțimi predominant joase, accente verticale ocazionale și o imagine de ansamblu ce provine din juxtapunerea graduală a locuirii cu lăcașe de cult, imobile de raport, anexe portuare, muzee, servicii publice, ateliere și mici spații de producție, comasate în clădiri tipice sau monumentale, ocazional independente și, cel mai frecvent, cuplate cu clădiri mai mici – o dinamică morfologică și stilistică ce a avut mereu loc într-un teritoriu limitat.
Situl se află pe strada Traian, la numarul 3, în apropierea Pieței Ovidius, într-o zonă în care încă se simte tranziția dintre orașul nou și orașul vechi, delimitat pe limitele laterale de două calcane ale unor cladiri de sfârșit de secol XIX și început de secol XX, care la randul lor au căutat să se așeze în frontul insulei într-o manieră ce întregește firesc limita stabilită de Piața Ovidius de-a lungul timpului. Destinația inserției noi urmărește o mixitate funcțională similară celor din vecinătate, ce îmbină locuirea individuală cu spații de lucru proprii și mici locuri de interacțiune publică deschise la nivelul parterului, într-o manieră compensatorie față de limitarea impusă de teren în plan orizontal pentru a transpune alternativ programul în spații îmbinate preponderent pe verticală.
Volumul nou prinde formă din intercalarea în plan a trei module spațiale identice, pornind de la juxtapunerea funcțională și spațială din interior, și își face loc pe teren într-un mod aproape prestabilit de clădirile din jur. Limitele exterioare ale fiecărui modul nu sunt alterate, ci sunt păstrate ca atare și se înalță independent unele față de celelalte până la cotele clădirilor alăturate, compunând un întreg fragmentat ce mimează o falsă masivitate. În același timp este urmărit și un regim variat de înălțime simultan prezent pe aceeași parcelă, mai redus către aliniament, unde conlucrează cu frontul străzii, și mai ridicat către curtea interioară, unde spațiile superioare sunt orientate spre cadrul natural ce mărginește partea sudică a peninsulei. Proeminența discretă a volumetriei dinspre curtea interioară este, de asemenea, o aluzie parțială la arhitectura sobră a clădirilor portuare din apropiere.
Configurația interioară, similar cu configurația volumetrică, se compune din spații cu amplitudini și destinații variate, subordonate în același timp mișcării exterioare ce urmează rațiunea structurală proprie. Parterul adăpostește un spațiu de întâlniri și expuneri, cu dublă orientare și pe dublă înălțime, deschis direct către stradă și posibil de traversat către interiorul lotului. Un mic spațiu exterior, ce prelungește spatiul public în interiorul parcelei, este folosit ca acces separat pentru partea de locuire de la nivelurile superioare. La ultimul nivel, peste camerele de locuit și în directă legătură cu terasele private de peste volumele inferioare, se află atelierul de lucru al proprietarilor, într-un spațiu amplu, pe dublă înălțime, cu destinație de studio creativ și loc de scris.
Materialitatea exterioară a obiectului face referire la plastica fațadelor clădirilor tipice și clădirilor de patrimoniu din vecinătate deopotrivă. Paleta de tonuri, regăsită frecvent în zonă, și texturarea pieptănată a tencuielii, cu caneluri mai pronunțate pe registrele inferioare și mai înguste pe registrele superioare, creează de la apropiere senzația unei așezări robuste pe teren, urmărind în același timp o expresie de ansamblu uniformă, aparent mimetică, ce permite însă, de la depărtare, dizolvarea în peisajul stilistic și cromatic al peninsulei.
