Comentariul autorului:
Fotografia este astăzi accesibilă tuturor. In căutarea like-urilor şi viralităţii online, a căpătat o aură “cu sclipici” şi saturaţie adesea exagerată, clişee repetitive preluate mecanic. O folosim, o consumăm, dar ne îndepărtăm de înţelegerea sa profundă. Cu puţine excepţii, bibliografia contemporană şi încercările teoretice propun scurtături şi o abordare îndeosebi tehnică. Cei mai mulţi sunt convinşi că unele setări "câştigătoare" ale aparatului se pot împrumuta şi aplica în orice situaţie, că reuşita unei imagini s-ar datora exclusiv performanţei aparatului sau norocului.
Despre "setările" observatorului-fotograf, despre cum acesta se poate antrena să vadă mai mult, să aducă în lumină invizibilul şi să îi confere prezenţă, să simtă mai intens, să redea mai profund, să atingă prin declanşare un "moment de graţie", nu se vorbeşte aproape deloc. Este esenţial să ştim să formulăm întrebări bune. O întrebare bună, pusă la timp, deschide un întreg traseu iniţiatic de aflare a răspunsului. Adesea mă intreb, în timp ce explorez şi observ: "Ce ar trebui să văd aici?", "Cum ar trebui să privesc şi din ce unghi?","Ce simt aici?", "Unde ar trebui sa fiu acum?", "Cum arată ceea ce caut?", "Cum ştiu să găsesc cea mai expresivă lumină?".
“Codul Fotografiei” propune, pe parcursul a unsprezece capitole, un mod profund, poetic, de a privi fenomenul gestului fotografic. Sunt evidenţiate acele "ingrediente" esenţiale invizibile, a căror aflare poate conduce către realizarea imaginilor puternice, cu sens, cu vibraţie, cu impact, relevante.
"Ca să poţi să vezi, trebuie întâi să crezi", spune înţeleptul. Observarea atentă ne deschide spre straturi invizibile ale lumii înconjuratoare şi care aşteaptă să fie aduse în lumină. Cu deschidere, putem intra în rezonanţă cu Vibraţia unui Loc, să devenim Prezenţi. Punctul de staţie face posibilă, cuantic, revelarea unor straturi latente ale realităţii. Cu ajutorul Intuiţiei şi Curiozităţii, Creativ şi Spontan, se naşte o relaţie unică între observator şi subiect, într-o secvenţă de Spaţiu/Lumină/Timp/Emoţie irepetabilă. Pentru moment, imprevizibilul capătă sens, timpul pare că stă, iese la iveală ceea ce nu ştiam dacă există, dar pe care îl intuiam, undeva înlauntru.
Arhitectul-observator este privilegiat, Arhitectura şi Fotografia împărtăşind în mod esenţial elementele fundamentale, de structură ale Codului. Astfel, observatorul poate beneficia atât de înţelegerea a ceea ce arhitectul a gândit, cât și de conștientizarea ecoulurilor emoționale, prin continuitate, ca Observator, ca Utilizator, ca trecător atent și sensibil prin peisaj. Parcurge cu mai mare uşurinţă zona de emoție a trăirii obiectului, întâlnind la mijloc descifrarea rațiunii autorului arhitect. Poate îmbina, așadar, echilibrat, două dimensiuni complementare. Credem cu tărie în exprimarea vieții pe care clădirea/obiectul o face posibilă, prin existenţa lui. Oamenii aduc poezia trăirii, Emoția că ingredient deciziv. Oamenii fac ca Spațiul să devina Loc, prin oameni există Vibrație și Memorie.
În cele din urmă, considerand spațiul, plastica sa, arhitectura ca facilitator al unor activități și evenimente, lumina, experiența, vorbim despre o „arhitectură a emoției”. Atunci, spațialitatea se dizolvă și rămâne doar memoria. Astfel, mai mult decât prin calitatea esteticii propuse, imaginea capătă valoare și prin prisma fixării memoriei și provocării de a dezvăța cele învățate, prin trezirea eu-lui. Un bun fotograf de arhitectură trebuie să știe să (se) asculte și vorbească atât cu sine, cât și cu pereții.
Lumina face vizibile acele elemente spaţiale pe care Compoziţia le ordonează şi le aşeaza în Echilibru şi Armonie. Prin înscrierea într-o compoziţie, subiectul este izolat din context, amplificat, accentuat, speculat, transformat, opţiunile fiind infinite, în acord cu intenţia autorului, ca expresie a creativităţii şi viziunii sale artistice. Prin lărgirea şi amplificarea percepţiei, prin implicarea activă a intuiţiei, prin capacitatea de a citi spaţiul şi de a abstractiza atributele sale, prin capacitatea de a negocia concomitenţele, prin stăpânirea tehnicii de lucru, pr0in implicarea experienţei, toate acestea pot concilia armonios gestul fotografic spontan şi construcţia structurată a cadrului, urmând reguli de compozitie precise. Una dintre provocările actului fotografic este însăşi posibilitatea de a afla ordinea şi o relaţie armonioasă între elemente distincte şi chiar contradictorii.
Lucrul conştient şi structurat cu ceea ce merită povestit şi comunicat, cu forma, cu proporţia, perspectiva, contrastul, iluminarea şi cromatica, pentru obţinerea unui produs vizual cu impact, este o necesitate care poate fi abordată şi imbunătăţită prin lucru intensiv, cu perseverenţă, curiozitate, cu răbdare şi prin ascultarea chemării interioare.
Declanşarea în "Momentul de graţie" fixează definitiv aceste circumstanţe efemere prin care invizibilul capătă formă, devine experienţă trăită şi cunoaştere. Totul se dizolvă apoi şi reîncepe procesul aflării unei noi poveşti. Starea va fi alta, timpul şi lumina vor fi deja diferite, lumea se va fi transformat subtil, setările vor fi altele. Nu este noroc, ci ceea ce trebuia să fie, firescul.
“Codul Fotografiei” oferă elementele de limbaj vizual, estetic şi poetic - esenţiale pentru o înţelegere sensibilă a procesului realizării fotografiei profunde, memorabile. Subiectul se întâmplă şi se transformă concomitent de ambele părţi ale aparatului foto. Observarea, Spaţiul, Lumina, Timpul şi Emoţia devin subiecte ale unei incursiuni cu scop revelator.
Producerea imaginii fotografice presupune, așadar, punerea în mișcare a unui întreg mecanism complex, cu scopul de a naște noi viziuni, de a angrena autorul într-o experiență de viață ce îl transfomă, un adevărat drum inițiatic.
Pentru că degeaba privim dacă nu vedem, degeaba vedem dacă nu înţelegem, degeaba înţelegem dacă nu transformăm, degeaba transformăm dacă nu aflăm folos, degeaba găsim trebuinţă dacă nu oferim şi celorlalţi.
https://www.curteaveche.ro/p/codul-fotografiei
