Locuința modernă cu spațiu restrâns

Autor(i):
Livia Nica-Rus
Colaboratori:
arh Ana Maria Zahariade
Localizare:
România

Comentariul autorului:

Cartea de față este rezultatul unui studiu doctoral asupra locuinței cu spațiu restrâns, analizată din momentul în care a intrat în preocupările arhitecților și statelor moderne, până în contemporan. Subiectul este de obicei prezent în viețile noastre printr-o diversitate de exemple construite (mai bine sau nu), dar mai puțin prin cercetări generale de ansamblu, care să explice și să pună în context proiectele practice. Intenția principală a studiului este să ofere un suport academic și practic participanților la procesul de educație de arhitectură, amenajări interioare și design de obiect, practicienilor în domeniu, precum și publicului larg, în acest subiect extrem de prezent în realitatea înconjurătoare.
Recesiunile economice și conștientizarea problemelor legate de amprenta umană asupra planetei, ambele acutizate în ultimii zeci de ani, demonstrează faptul că locuința cu spațiu restrâns nu este doar o preocupare a proiectanților Moderniști, ci un program arhitectural peren. Ea ar trebui studiată și eficientizată din perspectiva contemporană, cu toate mutațiile economice, sociale și tehnologice actuale, pentru a îmbunătăți calitatea vieții multor oameni.

Lucrarea pornește printr-o investigație istorică în arhitectura locuinței și a designului de obiect domestic. Este prezentată geneza locuinței minimale și includerea ei în preocupările arhitecturii culte, precum și modificarea noțiunii de confort și evoluția designului de obiect domestic din modernitate până în contemporan. Ulterior se încearcă o încadrare tipologică în clasificările existente și consacrate, completată cu câteva exemple practice. Cercetarea este finalizată cu două studii de caz importante: exemplul contemporan al Japoniei și o analiză a situației locale din România.
În studiul de caz asupra României, punctul de pornire este o comparație cu celelalte state ale Uniunii Europene în ceea ce privește situația domestică actuală, din care reiese faptul că nu dimensiunile reduse ale locuințelor ne diferențiază de celelalte state europene, ci mai degrabă deteriorarea locuinței rezultată dintr-o sărăcie accentuată a populației. Ulterior, este conturat momentul actual al fondului construit de locuințe, precum și necesitățile care decurg de aici, printre care lipsa unor locuințe accesibile și îmbătrânirea accentuată a fondului construit. Din punct de vedere demografic, se remarcă o diversificare a grupurilor domestice și o scădere a numărului membrilor lor (prin tendința de separare a nucleelor domestice, îmbătrânirea populației, faptul că familiile au în general mai puțini copii etc.). Se poate observa astfel existența nevoii pentru locuințe cu spațiu redus atât din perspectiva cererii unui grup domestic mai diversificat, cât și din motive economice, remarcându-se din statistici (și nu numai) sensibilitatea financiară acută a majorității populației. De asemenea, este evidențiat faptul că locuința cu spațiu redus și amenajarea ei sunt destul de puțin prezente în literatura de specialitate locală, iar oferta producătorilor de mobilier pentru aceste spații este și ea relativ restrânsă în comparație cu o posibilă cerere.

În urma investigațiilor se conturează o problematică specifică ce ar trebui să se bucure de atenția specialiștilor peste tot în lume și în mod deosebit în România, unde nevoia pentru locuințe cu spațiu restrâns este pregnantă, iar preocuparea în acest sens este aproape inexistentă.
Cartea urmărește, desigur fără pretenții de exhaustivitate, preocuparea proiectuală contemporană de arhitectură și design în ceea ce privește locuința de mici dimensiuni. Scopurile vizate sunt: o introducere în analiza contextului mai larg al așezărilor urbane, al tendințelor sociale și proiectuale la nivel mondial, precum și cercetarea unor contexte particulare specifice, prin studiile de caz. Cercetarea este structurată pornind de la noțiuni generale, de la o tramă teoretică mai largă, pentru a ajunge ulterior la exemple specifice, la detalii și studii de caz, contribuind la o analiză cât mai completă a subiectului.