Hotel Mercure Bucharest City Center

Autor(i):
George Mihalache, Bogdan Stoica
Localizare:
România, București
Indicatori:
RH: 2S+P+5+6R / Sd: 6400 m2 / POT: 44% / CUT: 3,3

Comentariul autorului:

Atât faptul că terenul se află într-o zonă fierbinte a Bucureștiului, clasificată drept zonă protejată, cât și vecinatatea Atheneului Român, a Palatului Regal și a Bibliotecii Centrale Universitare, au pus o presiune semnificativă pe conștiința noastră profesională atunci când am căutat identitatea arhitecturală a proiectului. Ne-am dat seama că nu putem avea o abordare ireverentă față de cele trei mari repere amintite și mai departe, față de ceea ce a reprezentat această zonă în trecutul Bucureștiului.
În consecință, coroborând onorabila vecinătate cu caracterul foarte eclectic al zonei, am ajuns la o abordare contextuală. Astfel, fațadele noului hotel au preluat și reinterpretat elemente arhitecturale și simbolistice din apropiere, în așa fel încât să emită un mesaj cultural, coerent atât urbanistic, cât și stilistic.
Vorbim despre ferestre arcuite (foarte prezente pe stradă, la construcții din epoci diferite) alternate cu ferestre dreptunghiulare, portic în arcade cedat spațiului public și nu în ultimul rând de „colarea“ pe fațada principală a unui detaliu de antablament de la Atheneul Român și a unor muze „coborâte“ de pe plafonul salonului de muzică de cameră al Muzeu lui „G. Enescu” – drept dublu tribut adus Atheneului și lui Enescu, care dă numele străzii pe care se află hotelul.
La interior am continuat povestea, folosind imagini interbelice ale Atheneului și ale Palatului Regal, in combinație cu elemente și simboluri cu temă muzicală, în așa fel incât să creăm un context temporal care să amintească de Enescu, de muzica lui și de Bucureștiul epocii lui.
Hotelul are 114 camere si este operat de Accor, unul dintre cei mai mari operatori hotelieri din lume.

zoom in zoom out fit height fit width close panel