Comentariul autorului:
Într-un moment în care suntem asaltați de tehnologie, computerizare și digitalizare, și în care toate acestea se dezvoltă extrem de rapid, sistemul nostru cognitiv este dereglat și indus în eroare prin faptul că simțul văzului și auzul ui sunt superioare celorlalte simțuri, fiind singurele capabile să țină pasul cu viteza informațiilor și schimbărilor. Aceste lucruri îl îndepărtează tacit pe individ de cunoașterea aprofundată, afișându-i în față tocmai o imagine iluzorie a cunoașterii, o impresie, dincolo de care el nu mai poate să înainteze și să înțeleagă. Înțelegerea superficială și viteza informației par să definească felul în care cunoaștem în SEC XIX.
În București viața cotidiană este reprezentată de o rutină a stresului continuu, a drumurilor nesfârșite și aglomerate, a lipsei de timp. Toate acestea în mediul unui oraș brăzdat de fiecare întorsătură politică și de fiecare nou regulament de urbanism. Un oraș al haosului, după cum îl numesc mulți, care induce haos în mintea utilizatorilor săi.Este unanim sustinut faptul că arta, cultura și arhitectura constituie pârghii pentru cunoașterea lumii și a sinelui, putem concluziona că dezorientarea actuală a bucureștenilor, în speță, se datorează și acestei privări.
În cazul Bucureștiului „intoxicat”, o strategie de reparare a situației la nivel urban este extrem de cuprinzătoare și va fi mereu criticată, motiv pentru care pare intangibilă sau foarte îndepărtată în timp. Singura soluție care pare să funcționeze deocamdată este aceea a rezolvărilor punctuale ale unor probleme.
Situl ales pentru proiectul de diplomă (intersecție Str. Al. Ioan Cuza – Str. Dr. Iacob Felix) este exemplar pentru rupturile din țesutul Bucureștiului, fiind un teren rezultat în urma demolărilor unor case și alipirii parcelelor lor, cu o formă neregulată, înconjurat de clădiri care par să facă o sinteză a etapelor de construire bucureștene. Un teren care pare să fie punctul de întâlnire al țesutului vechi de case din anii `30, cu blocurile comuniste din anii `80 și cu construcții pestrițe post-comuniste. Felul în care văd posibilă o intervenție pe acest teren este unul în care să realizez o prindere împreună, o „croșetare”, a celor trei tipologii de ocupare a terenului imediat înveci nat, dar în același timp, ceea ce rezultă să fie un spațiu introvertit, potrivit funcțiunii. Astfel, intenția mea este de a propune o dezintoxicare atât a unui loc fizic din oraș cât și o dezintoxicare a utilizatorului față de toxicitatea orașului. Un loc în care individul poate să își găsească refugiul din tumultulul vieții cotidiene și să ia parte la o experiență senzorială care să îl reconecteze cu lumea și cu sinele.
