Sală de reprezentații în București

Autor(i):
Laura-Ioana Oniga
Localizare:
România, București

Comentariul autorului:

Spațiul, prin excelență, unde și-au avut originea reprezentațiile, este locul eliberat din cadrul orașului, împrejmuit de clădirile ce realizează decorul spectacolului: piața publică, strada. Acesta apare ca un gol în țesutul dens, mărginit de clădiri, care permite ca lucrurile să apară.
Proiectul s-a conturat în acest loc deschis, conformat ca o încăpere, în care sala apare deja constituită. Locul apare ca o casă anterior conținută, cu un minim de fațadă, în care mai degrabă fațada este cea interioară.
Proiectul propune o suprapunere de structuri între cei doi pereți laterali, un subsol format dintr-o succesiune de spații riguroase definite de pereți groși de beton ce funcționeaza ca reazeme pentru stâlpii din parter, care la rândul lor eliberează sala de orice tip de structură verticală.
Această trivalență este fundamentată de modul de utilizare al acestor spații: subsolul devenind locul secret al actorilor, un spațiu agitat, efervescent; parterul, un spațiu dens, zgomotos, public, spațiu dedicat orașului, o cameră urbană prin excelență, cu deschidere către două străzi și posibil de traversat, înspă spațiile ce îl alcătuiesc îl fac difuz și în acest fel abstrage subtil de la cotidian; ce-l de-al treilea spațiu, reprezintă recuperarea dimensiunii locului, un spațiu aflat în așteptare, camera nobilă, decupată în această masă densă de altceva, comerț, studiouri, consignații, librării etc.

zoom in zoom out fit height fit width close panel