Locuința cu curte interioară

Autor(i):
Emil Burbea-Milescu, Radu-Tudor Ponta, Alexandra Zăgan, Oana Gabriela Iacob
Colaboratori:
Răzvan Delcea, Alexandru Mateescu
Localizare:
România, București
Indicatori:
RH: P+1+M / Sd: 287.42 m2 / Su: 152.16 m2 / POT: 48% / CUT: 0.86

Comentariul autorului:

Într-o zonă tipică pentru locuințe unifamiliale cuplate, casa introduce un nou spațiu intermediar, în plus față de curțile din față, laterală și spate – cele impuse prin regulament. Situată în mijlocul parcelei și al casei, această nouă curte de lumină și ventilație este în același timp un spațiu de detentă pentru accesul principal, un loc de luat masa sau un salon în aer liber. Casa se înfășoară în jurul acestui gol și comunică cu el la toate nivelurile prin deschideri controlate ale spațiilor interioare. Curtea interioară devine dispozitivul prin care se introduce o profunzime ludică în modul de folosire al celorlalte spații ale casei. La nivelul solului, spațiul curții este utilizat în totalitate și chiar amplificat prin împingerea închiderii virtuale a lui până la limita parcelei. În înălțime, golul se mobilează cu un balcon, un bovidou și este scurt-circuitat de o traversare.
Secțiunea longitudinală a casei este inegală, cu o cornișă mai înaltă către stradă (nord) și una mai joasă către fațada posterioară (sud), permițând astfel soarelui să pătrundă mai ușor în adâncimea curții.
Constructia a fost finalizata 2018

zoom in zoom out fit height fit width close panel