Comentariul autorului:
Proiectul vine ca răspuns la nevoia enunțată de Primăria Municipiului Timișoara de a realiza un centru de îngrijiri paliative, proiect cu caracter social realizat printr-o investiție publică. Centrul se adresează persoanelor cu boli amenințătoare de viață și rudelor acestora și are ca principal scop acordarea de îngrijire pentru ameliorarea simptomelor, o îngrijire fără caracter curativ dar care vine în completarea tratamentelor curative generale. Pentru aceasta, proiectul conține mai multe componente diferite care conlucrează în realizarea paliației: o componentă medicală, prin săli de terapie și îngrijire, o componentă socio-culturală sub forma unui centru de zi și cel mai important, locuirea asistată, componenta majoritară a programului. Clădirea are o capacitate de 30 de paturi, din care 20 pentru adulți și 10 pentru copii; centrul de zi deservește de asemenea 12 vizitatori pe zi.
Pentru a realiza un cadru cât mai concret de dezvoltare a soluției, s-a realizat un studiu în paralel a tuturor factorilor care vor influența proiectul: tema program, amplasamentul, factori sociali, arhitecturali, etc. Referința bibliografică principală a fost ”Program for the Good Hospice,” singurul studiu existent asupra acestui program de arhitectură, completată de standardele române cu privire la acordarea îngrijirii paliative. Pe lângă acestea, s-au studiat în detaliu 4 exemple diferite de centre similare, inclusiv cel mai mare centru de acest tip din țară, Hospice Casa Speranței. Studiul teoretic și analiza exemplelor au stat la baza dezvoltării unei teme program complete și a schemei funcționale.
Până a se ajunge la soluția finală, au existat numeroase încercări care au fost dezvoltate până în stadii avansate dar care s-au dovedit nefuncționale într-un anumit punct. Astfel, soluția finală a fost generată de restrângeri funcționale importante și mai puțin de rațiuni conceptuale exterioare. S-a ajuns la un volum simplu, sculptat minimal dar care permite o bogăție interioară importantă pentru această funcțiune. Aripile saloanelor sunt împărțite în 3 volume pentru a reduce scara resimțită de pacienți; volumele sunt conectate de sălile de terapie, birourile pentru echipele paliative și centralele asistentelor astfel încât între acestea să existe o distanță cât mai mică. În acest sens, un coridor deschis pe două niveluri leagă toate componentele clădirii dar acționează și ca un spațiu tampon între zonele private (saloane) și zonele comune (săli de terapie, centru de zi) și cele pentru personal. Fragmentarea volumului a permis și specularea zonelor exterioare, toate saloanele având deschideri spre zone verzi cu un caracter intim; paturile mobile ale pacienților pot fi scoase direct în exterior. Și din acest motiv, și din rațiuni de accesibilitate, toate saloanele au fost amplasate la parter.
