Comentariul autorului:
Locul
Dealul Capela, din centrul orașului Râmnicu-Vâlcea, a fost, din punct de vedere istoric, un element definitoriu în crearea identității orașului, reprezentând concomitent un loc de refugiu și adăpost în caz de primejdie, dar și un parc natural, o pădure, și un loc atractiv de vizitat. Luându-și numele de la o veche capelă catolică, construită chiar pe vârful dealului, și având la baza sa, constant în ultimele șapte secole, Episcopia Olteniei, dealul este marcat de un puternic fenomen religios.
Astăzi, la capătul drumului care urcă pe Capela, platoul devenit punct de belvedere, căci are deschidere către oraș, rămâne des vizitat. Totuși, finalul drumului nu mai este însemnat de un spațiu sacru așa cum era cândva. Recuperarea acestei identități sacre a locului, prin construirea ca mărturie peste veacuri a unui spațiu care să facă referire la istoria creștină, devine o cerință neîndoielnică, mai ales luând în considerare rapiditatea cu care dealul este în prezent arestat de locuințe unifamiliale. Construirea dă formă acelui spirit al locului care a existat dintotdeauna acolo.
Traseul
De la baza Capelei, unde se află Episcopia, și până la punctul de belvedere din vârful dealului, este de parcurs un drum de aproape 700 m. Aproape de finalul traseului de printre copaci, se deschide un luminiș folosit de vizitatori ca punct de deviere a traseului de la drumul asfaltat și de trecere directă prin pădure. Muzeul este propus între aceste doua drumuri – cel asfaltat și cel bătătorit de picioarele oamenilor, având în față luminișul. Vizitatorul începe experiența muzeală încă din exterior, el putându-se opri, pe măsură ce se apropie de muzeu, la diferite puncte expoziționale, peretele rampei de coborâre la subsol fiind el însuși suport pentru expoziție. Parcurge expoziția de la nivelul subsolului și termină cu traseul asccendent al turnului.
Spațiile
Ansamblul muzeal este format dintr-o parte orizontală – subsolul – și una verticală – turnul, având o tematică și o tratare diferită a spațiilor. Subsolul este destinat unei treceri prin istorie, orizontală, făcând referire la axa orixontală a istoriei și a legăturii oamenilor aici, pe pământ. Traseul vertical, cel al turnului, este un traseu care face referire la legătura omului cu divinul, creând o asccensiune – sălile parcurgându-se cronologic de la momentul 0 al istoriei creștinismului, Nașterea, și ajungând până la Înălțare. Configurarea sălilor apelează treptat la diferitele simțuri – vizual, auditiv, tactil –, și la diferite moduri de percepție – intelectual, emoțional, spiritual –, fiind o metodă de a transmite mesajul astfel încât să fie perceput cât mai amplu, dar și o manieră de a se conecta cu diferitele tipuri de vizitatori, interesați în moduri diferite de mesaj.
