Comentariul autorului:
După construirea căii ferate, în preajma satului Siculeni a apărut un nod feroviar ce a realizat principala legătură cu Moldova. Interesul generat de tren mută centrul de greutate al așezării. Partea nouă și-a căutat în ultimele decenii identitatea și la nivelul vieții religioase, organizând o capelă modestă într-una din locuințele feroviare abandonate.
Capela situată pe un colț de stradă secundară propune să păstreze ordinea șirului de gospodării fără a aduce vreun accent în cadrul așezării. Concurarea cu biserica istorică era de nedorit, inclusiv la nivelul scindării în rândul comunității. Proiectul păstrează parțial casa de rugăciuni, astfel încât tractul stradal să rămână neatins, iar fostul spațiu liturgic să fie transformat într-un patio liniștit, introvertit și ascuns de zgomotul șoselei. Astfel amprenta sălii de rugăciuni se transformă într-o curte, asemănător bobului de grâu care prin lumină și sol dispare, dând naștere roadelor bogate la un alt palier. După acest claustru uvertural apare corpul simplu și marcant al noii capele retrase în rândul șurilor dispunse ordonat în planul secund.
Dimensiunea și forma îngustă a parcelei înscrie un tonus în noua formulă spațială, mai ales în cea a capelei care în interiorul volumului simplu este de fapt un spațiu central tensionat. Această imensă fustă protectoare, cu o plastică ce trimite la portul popular local, montează o alegorie a bunicii, Sfânta Ana fiind mama Fecioarei.
Traveea păstrată dinspre drumul principal capătă un pinion marcant, un portic pentru clopotniţă ca punct de pornire cu o rampă spre patio și capelă. Materializarea în exterior al acestui șir de spații este un perete masiv încadrat de două pinioane, din care volumul capelei se distinge printr-o siluetă cu trimiteri subtile la tipologia capelelor istorice din regiune. Compoziţia spaţial-volumetrică este încununată de luminatorul de sticlă, o cruce spaţială ca singurul element vitrat în construcţia introvertită a capelei. Factura naturală ”din mână” a materialelor, plastica frontonului cu arborele vieții ca o reprezentare alegorică a împărăției Domnului prin credința purtată de bobul de muștar este mai apoi reluată pe întreaga fațadă printr-o ”subtitrare” ca o desfășurare interminabilă de televiziune. Acestea sunt jocuri și intenții succinte de atemporal și profunzime în lecturare, păstrând un dialog silențios cu specificitatea arhitecturii regiunii.
Soluționările anvelopei și al paramentului sunt atent calculate fără termosisteme sofisticate, temperatura plăcută pe timp de iarnă datorându-se încălzirii prin pardoseala industrială de înaltă inerție care păstrează un microclimat în zona inferioară, a utilizatorilor.
Localnicii, uimitor de repede, se bucură de noul veșmânt. Plină și deschisă, ca un ceas solar introvertit, prin „opeion” aduce mereu alte ipostaze în funcție de anotimp și însorire. Dotată cu o mică orgă istorică și o acustică armonioasă, capela s-a înscris rapid în viața pastorală și muzicală a zonei.
