Comentariul autorului:
Arhitectura recentă, mai cu seamă cea din perioada comunistă, este un subiect în curs de explorare. În contextul unei deschideri din ce în ce mai mare pe care o oferă cercetările asupra perioadei comuniste, studiile asupra arhitecturii și dezvoltării orașelor sunt cu atât mai relevante și necesare, completând preocupări din diverse domenii. Mai mult decât etalarea unei perspective descriptive asupra arhitecturii, unul dintre scopurile cărții este acela de a reface o serie de legături care atestă un fir al continuității profesionale, legături estompate voit, în scopul consolidării unei ideologii profesionale subordonate politic.
Cercetarea și-a propus o cât mai largă perspectivă a contextului general, literatura de specialitate, transformările instituționale ale profesiunii, învățământul de arhitectură, folosirea arhitecturii ca mijloc de reprezentare în cadrul propagandei politice etc. Această perspectivă, care reprezintă un cumul de posibile direcții diferite de cercetare, este considerată prin prisma cărții de față drept o „infrastructură” a arhitecturii propriu-zise.
În contrast cu opțiunea politică de reorganizare a profesiunii și de ștergere a individualității autorilor prin contopirea acestora într-un grup de autori subordonat noilor institute de proiectare, lucrarea pune în lumină cât mai multe repere care să ilustreze, pe cât posibil, demersuri arhitecturale distincte, în raport cu personajele active ale epocii. În acest fel, unul dintre scopurile cărții a fost acela de a crea, o imagine cât mai nuanțată a unei perioade din evoluția arhitecturii, mai puțin etalată tocmai pentru marca politică pe care o poartă. De aceea, delimitarea în timp a urmărit anume un decupaj care să releve succesiunea unor etape de evoluție din ultimii ani ai perioadei interbelice către momentul culminant reprezentat de impunerea în 1952 a realismului socialist, depășit în foarte scurt timp și revizuit total printr-o serie de proiecte inaugurate în 1960, acordând o importanță specială proceselor de tranziție.
În cercetarea pe care s-a fundamentat lucrarea sunt propuse trei grile de lectură ale perioadei: prin prisma proiectului socialist, prin cea a mecanismelor concrete de aplicare a acestuia şi prin cea a continuităţii nucleului profesional. Aceste grile de lectură alternează pe parcursul cercetării, de la ilustrarea contextului general la detalierea cazului aparte al arhitecturii locuinţei.
Cartea este alcătuită din trei părți majore: o primă parte care creionează diferite contexte care reprezintă punctele de pornire pentru ceea ce a urmat desfășurării arhitecturii românești de după război, a doua parte și totodată partea centrală a cărții privește direct fenomenul dezvoltării orașelor și al arhitecturii, în timp ce, a treia parte se vrea a fi o privire sub lupă a locuirii, ca program de arhitectură preferențial al perioadei.
