Comentariul autorului:
Cartea ”Consideraţii estetice în artă şi arhitectură (secolul al XVII-secolul al XIX-lea)” analizează judecăţile estetice, gândirea şi teoriile care au influenţat fenomenele artistice între secolul al XVII-lea şi secolul al XIX-lea, teorii care au contribuit şi în acelaşi timp au condiţionat direcţiile de manifestare ale artei şi ale arhitecturii pe parcursul istoriei până în prezent şi în viitor.
Cartea pune în lumină judecăţile estetice de valoare, filtrate de personalităţile de marcă din domeniile artistice, filosofice, ale istoriei artei sau ale arhitecturii, cu scopul de a ilustra teoriile generatoare de formă, modul în care acestea au contribuit la formarea unui limbaj propriu în pictură şi în arhitectură.
Secolul al XVII-lea a însemnat o reconsiderare a valorilor din Antichitatea greco-romană, a căror teorii referitoare la arhitectură se sprijineau pe un raţionalism metafizic, precum şi preluarea unor teorii şi idei antropomorfice ale Renaşterii, bazate pe proporţii şi geometrie elementară. Teoriile ştiinţifice au avut ca rezultat admiraţia faţă de formele simple, bazate pe geometrie elementară, şi implicit o influenţă pe care aceste proporţii perfecte au exercitat-o asupra arhitecturii.
Secolul al XVIII-lea, bazat atât raționalism, cât și pe redescoperirea formelor elementare ale Teoriile arhitecturale ale vremii aveau în vedere transmiterea unor mesaje simbolice, bazate pe un raţionalism geometric, și pe o doctrină a caracterului, care considerau că edificiul este capabil să stârnească emoţii și să confere expresivitate. Noile curente ce interferează în secolul al XVIII-lea, rococoul şi neoclasicismul, şi mai târziu romantismul, prezintă interferențe între elementele din pictură şi arhitectură.
Cartea prezintă prin comparatism situația din Ţările Române, în care iau amploare construcţiile cu caracter de apărare (cule), conace, palate, dar și prin apariția stilului brâncovenesc, ce a constituit unul dintre cele mai impunătoare stiluri de arhitectură româneşti, ce a apărut în perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714).
Secolul al XIX-lea a însemnat apariţia unor noi programe funcţionale, şi a unor noi tehnici constructive produse de revoluţia industrială,. ce au condus la o ruptură faţă de tradiţia istorică şi la dezvoltarea pe baza noilor instrumente oferite de tehnologie. Apariția aparatului de fotografiat a condus la schimbări majore în artă, care renunță treptat la mimesis-ul lumii reale și se îndreaptă spre nonfigurativ și spre explorarea lumii interioare.
Cartea pune în evidență multitudinea de stiluri și curente artistice, precum și teoriile estetice (Worringer), teoriile tehnice (elaborate de Gottfried Semper, Auguste Choisy, Guadet, Viollet-le-Duc) și teoriile referitoare la formă (Wolfflin,A. Schmarsow sau C. Fiedler, A. Behne), teorii care confereau arhitecturii un pronunţat caracter ştiinţific, și o libertate enormă, contribuind la nașterea arhitecturii moderne.
