Comentariul autorului:
Garajele prefabricate din beton sunt încă prezente în majoritatea orașelor din România. Din punct de vedere urban, acestea reprezintă un accident, o problemă, un element ce “atacă” țesutul urban asemeni unui parazit. Cu toate acestea, garajele prefabricate sunt o parte a istoriei industriei românești, fiind rezultatul unui anumit context economic și legislativ.
Garajele au devenit astfel pretextul și instrumentul unui nou mod de socializare, un mixt între spațiul public și cel privat: un fel de ocupare informală, parcelată, a spațiilor interstițiale din interiorul cartierelor de blocuri. Acest fenomen a devenit după Revoluție un model pentru cartierele periferice, pentru care inventivitatea a fost un element esențial: garajul nu era doar un spațiu de lucru (pentru mașină), ci o adevărată extensie a locuinței, iar mai apoi a căpătat și alte utilizări precum spațiu comercial sau chiar biserică.
Garajele prefabricate sunt un tip aparte de spațiu, un un micro-cosmos în sine. Definesc o anumită spațialitate și un anumit mod de utilizare, de “locuire”, ce sunt determinate pe de o parte de caracteristicile constructive și pe de alta de contextul legislativ în care au luat naștere. Aceste aspecte le fac totodată radical diferite de garajele ce au fost concepute în cadrul unor proiecte de locuințe.
Garajele prefabricate pot fi considerate a fi o paradigmă a importanței interpretării vieții unui spațiu. Dincolo de proiect, de intenția originală, obiectul prinde viață prin modul în care spațiul este înțeles, apropriat și folosit, odată ce acesta a fost construit.
Versatilitatea garajelor prefabricate romanești pare a fi înscrisă în modul în care acestea au luat naștere: au fost realizate prin reutilizarea matrițelor folosite pentru diferite elemente prefabricate ale blocurilor ridicate în timpul regimului comunist. Au avut “locuirea” întipărită în propriul ADN, nașterea lor fiind un hibrid.
Existența paradoxală a garajelor prefabricate – pe jumătate comunistă, pe jumătate rebelă, - spune povestea unei arhitecturi ce nu consideră discrepanța dintre proiect și realitate ca fiind o problemă, ci mai degrabă o stare de fapt ce trebuie explorată, nu evitată.
Structura este compusă dintr-un garaj de beton prefabricat original și un cadrul metalic alb. Prin refolosirea și reutilizarea unui obiect comun s-a dorit crearea unei intervenții urbane ce subliniază potențialul latent al orașului. O dată ridicat, garajul devine un artefact, un simbol cultural, social și istoric semnificativ – ce spune povestea modului în care spații periferice pot devenii centre sociale de zi cu zi. Ridicat deasupra solului, spațiul definit de garaj este transformat într-un spațiu colectiv, un spațiu al orașului, o structură capabilă să se adapteze mai multor tipuri de activități. Acesta poate fi folosit pentru a acoperi un stand temporar unde se vând gustări sau ca loc umbrit de repaos, poate stârni curiozitatea ca structură inedită sau se poate integra cu ușurință în peisajul format de construcțiile din lungul falezei.
