Istorie Urbană. Lotizarea şi Parcul Ioanid din Bucureşti în context european

Autor:
Cristina Mihaela Woinaroski
Colaboratori:
Prefaţă: Prof. Dr. Arh. anca Brătuleanu
Grafică şi design: arh. Octavian Carabela
Editura:
Simetria
ISBN/ISSN:
978-973-1872-30-8
Publicat:
noiembrie 2013
La Bucureşti, una din cele mai interesante şi de succes operaţii urbane făcute de Primărie la începutul secolului 20, conservată în condiţii bune până astăzi, este Lotizarea şi Parcul Ioanid, ce reprezintă o lotizare rezidenţială formată din 25 de vile ce înconjoară un parc public. Procesul verbal al edililor scris în 1909 descoperit în Arhivele Naţionale de la Bucureşti arată că la baza conceptului Lotizării şi Parcului Ioanid au stat mai multe modele occidentale. În urma cercetării acestora a rezultat că toate au în comun acelaşi concept de lotizare rezidenţială în jurul unui spaţiu verde: privat în cazul scuarurilor din Londra 1800-1847 sau a extinderii Edinburghului cu The New Town 1770-1830, sau public în cazul parcului Monceau din Paris 1861. Prin această lucrare am încercat încadrarea Lotizării şi Parcului Ioanid din Bucureşti într-un context european, mai ales că ideea pusă în practică de edili era destul de străină pentru urbanismul românesc al acelei vremi.
Tipologia de lotizare rezidenţială în jurul unui spaţiu verde / parc public, nu a fost foarte cercetată. În bibliografia de specialitate întâlnim analizate separat tipurile de lotizări şi tipurile de spaţii verzi în oraşe. Există totuşi momente în istoria urbană a oraşelor când aceste două structuri apar gândite într-un ansamblu, subiect ce este analizat sub diferite titulaturi pentru perioade diferite de timp. Astfel, dintre toate denumirile utilizate pe parcursul secolelor 19 şi 20 pentru această formă, cea mai reuşită, care exprimă cel mai fidel această categorie de lotizare este denumirea germană de parcuri interioare, datorită locuinţelor perimetrale care le înconjoară, formând o incintă pentru parc, transformându-l într-un spaţiu interior. Primii, sunt urbaniştii germani care recunosc fenomenul şi dezvoltă acest subiect în publicaţiile de la începutul secolului 20: Der Städtebau 1890/1907 de Hermann J. Stübben, Der Städtebau nach seinen künstlerischen Grundsätzen 1909 de Camillo Sitte sau articolele lui Theodor Goecke din revista Der Städtebau, 1907-1908. În studiile vremii, exemplele analizate ca reuşite pentru această tipologie sunt Parcul Monceau de la Paris 1861 şi Parcul Königin-Luise din Magdeburg 1897. Lotizarea şi Parcul Ioanid din Bucureşti se aseamănă izbitor ca scară, concept, regulament cu parcul din Magdeburg.
Această tipologie este prin definiţie formată din două elemente şi anume o lotizare rezidenţială şi un parc public în centrul ei, unde atât lotizarea cât şi parcul formează o compoziţie urbană având la bază un plan de ansamblu şi un regulament local de construire.
Lucrarea de faţă încearcă scoaterea în evidenţă a existenţei acestei tipologii de lotizare în jurul unui spaţiu public care ia naştere în Anglia odată cu mişcarea de industrializare a oraşelor, se dezvoltă şi se transmite ca model în Europa până în Primul Război Mondial, un exemplu existând şi în Bucureşti prin Lotizarea şi Parcul Ioanid, un parc interior.

Panou pentru expoziţie

Click pe panou pentru a-l vedea la mărimea originală (se va deschide într-o fereastră nouă).