Johann Schlatter: cultură occidentală şi arhitectură românească (1831-1866)

Studiul este dedicat arhitecturii din Ţara Românească în etapa de început a reorientării acesteia spre modelele occidentale. Urmărind activitatea unuia dintre practicienii străini, elveţianul Johann Schlatter (1808-1865), profund implicat în acest proces de schimbare, lucrarea pune în discuţie aspecte esenţiale ale acestei prime etape de modernizare. Schlatter sosea în Ţara Românească într-o perioadă când contactul dintre două culturi cu evoluţii fundamental diferite se făcea simţit în arhitectură prin realizări în care suprapunerea dintre trăsăturile autohtone şi împrumuturile apusene ajunsese prea puţin să se concretizeze în înfăptuiri coerente. Prin practica sa, desfăşurată într-un mediu deschis aşadar asimilărilor şi aspirând spre sincronizarea cu civilizaţia occidentală, Schlatter ilustra ceea ce era socotit noutate în spaţiul central-european, în care fusese format.
Arhitectura din Valahia în secolul al XIX-lea reprezintă un câmp încă puţin explorat. Activitatea lui Schlatter, ca de altfel a multor altor practicieni străini stabiliţi în Principat în epocă, deschide posibilitatea cercetării unora dintre aspectele esenţiale ale evoluţiei arhitecturii româneşti la începuturile modernităţii. Înţelegerea şi evaluarea creaţiilor lui Schlatter nu pot fi însă separate de contextul general al evoluţiei civilizaţiei valahe. Variată din punct de vedere stilistic şi al programelor de arhitectură abordate, opera lui Schlatter este încadrabilă în categoria mai largă a arhitecturii istoriste. Influenţate de ecouri târzii ale romantismului central-european dar şi de idei contemporane dezbătute şi experimentate în Occident, creaţiile arhitectului au fost supuse subiectivității gusturilor comanditarilor, adesea încărcate de o preţiozitate inconsistentă. Reprezentativă pentru activitatea lui Schlatter a fost proiectarea şi coordonarea intervenţiilor asupra arhitecturii medievale româneşti (Tismana, Bistriţa, Arnota, Dealu etc.), caracterizate în mare majoritate de prelucrări şi adaptări ale motivelor Rundbogenstil, pe care le cunoştea din perioada de formare şi cu care a rămas în contact şi mai târziu, prin păstrarea legăturilor cu arhitecţi din spaţiul central-european sau prin călătoriile de studiu.
Activitatea lui Schlatter, cu toate progresele şi neajunsurile pe care le-a generat, a reprezentat în mod cert una dintre faţetele începuturilor modernizării civilizaţiei româneşti de la sud de Carpaţi, atât din perspectiva epocii în care a fost realizată, cât şi din cea a prezentului. Dată fiind cantitatea şi calitatea materialelor de arhivă (fie acestea rapoarte tehnice, desene sau, mai rar, aprecieri subiective ale actorilor implicaţi), completarea şi interpretarea analizei detaliilor activităţii lui Schlatter rămâne deschisă, la fel şi cea a contextului cultural şi artistic în care aceasta s-a desfăşurat.

Cuvinte cheie: arhitectura secolului al XIX-lea, modernitate, sincronizare cu civilizaţia occidentală, intervenţii asupra arhitecturii vechi româneşti