Discursul identitar bazat pe sat și natură s-a construit la începuturile perioadei moderne și, de fapt, până târziu în secolul al XX-lea. Pe atunci, lumea românească era mai ales rurală, și natura neatinsă prezentă din belșug; între timp, aceste teritorii s-au schimbat în mod fundamental. Regimul totalitar nu s-a războit doar cu satul și ţăranii, prin colectivizări, presiuni cultural-ideologice, industrializare și urbanizare forţată, ci și cu natura, agresiunile asupra
mediului, culminând cu delirantele proiecte de reconstruire a reliefului din anii ’80. După 1989, marile proiecte au încetat; au fost însă înlocuite, ca și în mediul urban, de o dezvoltare scăpată de sub control, produsul unei multitudini de acţiuni individuale.
Lumea rurală este caracterizată de disparităţi extreme: pe de o parte, lipsă de resurse, abandon, subdezvoltare, pe de alta, locuri valoroase și, ca atare, din ce în ce mai intens ocupate și transformate. În locul tranziţiei urban-rural asigurate de către mahala, a apărut suburbia: modelul american și cel vest-european sunt însă interpretate în cheie proprie, cu densităţi, haos și probleme mult mai intense.
De altfel, dezvoltarea imobiliară și-a mutat centrul de greutate de la oraș la ţară. Se construiește acum la marginea orașelor sau în sate și locuri naturale odinioară neatinse. Urbanizarea se întâlnește cu dezurbanizarea – nu există doar suburbii revărsate și staţiuni haotice, ci și orașe sau părţi de orașe care se golesc și se reîntorc la ruralitate. Decupajul administrativ a devenit mai relativ decât oricând.
La ţară, în România, se întâmplă astăzi teribil de multe lucruri: stagnare, dar și energii; tradiţie, dar uneori și inovaţie mai intensă decât la oraș; distrugeri și dezvoltare haotică, dar și arhitectură foarte cool, coliziuni sociale și acţiuni comunitare. Un teritoriu la care ar trebui să ne putem uita și altfel decâtcu nostalgie și/ sau prejudecăţi.
O schiţă a unui teritoriu. Dincolo de oraș și dincolo de clișee.
Ce propunem noi este o lucrare dedicată exclusiv teritoriului rural din România și construită dintr‑o perspectivă dublă – arhitecturală și comunitară.
În mare, sunt două tipuri de materiale:
• Texte mai degrabă teoretice, descriind în mod sintetic fenomene. Uneori aceste texte introduc capitole, alteori sunt eseuri de sine stătătoare.
• Exemple de bună practică, un fel de fișe despre lucruri bune. Uneori e vorba de proiecte propriu-zise de restaurare nouă, alteori, de programe complexe sau, pur și simplu, de povești de succes. Actorii sunt localnici (vechi sau emigraţi la ţară), arhitecţi, urbaniști, activiști comunitari și voluntari de tot felul, investitori și mulţi alţii.