Ediții: 2023 | 2021 | 2018 | 2016 | 2014 | 2012

Casa Hârjeu

Autori:
Dragoş Scurtulescu, Raluca Ioniţă
Colaboratori:
arh. Daniela Calciu
Localizare:
România, Bucureşti, arh. Dimitrie Harjeu vezi harta
Indicatori:
RH: P+E+M / Sd: 433,00 m2 / Su: 155.60 m2 / POT: 14,68 / CUT: 0.41
Am primit terenul şi tema cu o dublă responsabilitate: faţă de valorile de interes public asociate zonei protejate în care urma să construim, şi faţă de dorinţa tinerei familii de a-şi inventa un acasă ascuns şi protejat, dar şi puternic conectat cu lumea urbană în care se inserează.
Geometria şi orientarea terenului, cu singura faţadă lungă spre nord, ne-au condus către curtea interioară, care aduce lumina de la est şi de la vest în toate spaţiile. Dar menirea ei merge mult dincolo de caracterul strict utilitar: ea este o balama care aduce împreună toate spaţiile, contribuind în acelaşi timp la conturarea fiecăruia asemeni unui adăpost retras de lume, dar cu cîte un „vizor” care oferă multiple secvenţe vizuale ale cartierului.
În final, imaginile vecinătăţilor se adună la ultimul nivel, în birou dar mai ales în camera de hobby şi în terasa ei generoasă. Ea este şi spaţiul „vedetă” al întregii case, oferind imagini 270° a ceea ce are Bucureştiul cel mai fascinant de oferit: un balet de acoperişuri şi castani, stejari, tei şi rămăşiţe de livezi. Ea dezvăluie, o dată în plus, universul acestui fragment bucureştean şi valorifică privilegiul deschiderii către Parcul Naţional.
Fără a căuta spectaculosul cu orice preţ, am încercat să înţelegem natura locului în care aveam de construit, şi să răspundem dorinţelor beneficiarilor fără a agresa ce a mai rămas din atmosfera şi modul de viaţă ale acestui cartier.

Panouri pentru expoziţie

Click pe panouri pentru a le vedea la mărimea originală (se vor deschide într-o fereastră nouă).