Reabilitare sanctuar şi cor la catedrala Sfântul Mihail Alba Iulia

Obiectul studiat este cel mai important edificiu sacral monumental din istoria arhitecturii medievale est-europene. În pofida istoriei sale extrem de zbuciumate clădirea păstrează într-un mod aproape iraţional formula şi înfăţişarea generală originală.
Zona restaurată a fost atinsă foarte puţin de intervenţiile din ultimul secol.
Astfel, această parte a clădirii, modificată doar la nivelul amenajării spaţiului liturgic, prezenta atât la interior cât şi la exterior necesitatea unor intervenţii de reabilitare generală.
Deşi istoricii notează sanctuarul fiind unul dintre cele mai timpurii exemple ale goticului de factură franceză de pe teritoriul transilvănean, în faza studiilor premergătoare proiectării s-a descoperit faptul că acest corp a fost demolat integral până la soclu şi reclădit din propriile piese de piatră fasonată, în anii 1752-53.
Această descoperire, care a produs valuri în rândul specialiştilor, a constituit şi tema principală a restaurării. Scopul a fost prezentarea alăturării straturilor istorice succesive de dinainte şi de după reconstruire, integrate într-un tot, în care cât mai multe nuanţe să prindă culoare. În consecinţă întreaga plastică arhitecturală şi sculpturală interioară s-a restaurat în forma stării ruinate medievale, păstrându-se totuşi şi urmele intervenţiilor perioadei baroce timpurii.
În ceea ce priveşte exteriorul, restaurarea paramentului de piatră s-a efectuat într-o manieră reţinută, fără încercarea reîntregirii degradărilor plastice. Nivelul de călcare a fost ridicat, integrând astfel volumetria în contextul imediat al sacristiei baroce, respectiv al palatul princiar.