Ediții: 2023 | 2021 | 2018 | 2016 | 2014 | 2012

CJM_2

Autor:
Justin Baroncea
Colaboratori:
Sef proiect: Aurel Botez
Arhitectura: Radu Enescu, Stefan Ghenciulescu, Dragos Dragnea
Localizare:
România, jud. Călăraşi, Calaraşi vezi harta
PROGRAM
Parterul casei adăposteşte spaţii pentru birouri şi o mică sală de conferinţe, spectacole etc. Demisolul va fi folosit ca spaţiu pentru o cafenea literară; parterul anexei devine un spaţiu dedicat expoziţiilor temporare. Podul transformat în mansardă capătă funcţiunea de locuire pentru artişti rezidenţi sau invitaţi.
STRATEGIA DE INTERVENŢIE
Inserţiile contemporane sunt integrate în arhitectura istorică fără a recurge la pastişă sau reinterpretare. S-au păstrat toate elementele originale, eliminându-se intervenţiile alterante şi introducând minimum necesar de componente noi. Accentele contemporane (reversibile cu excepţia intervenţiilor de consolidare) devin subtile elemente de contrast, tratate aparent pentru a marca etapa actuală de intervenţie.
FOSTA ANEXĂ
Descoperirea unui tunel boltit din zidărie - probabil parte integrantă a sistemului original de canalizare - ne-a făcut să renunţăm la a acoperi subsolul, acesta devenind un spaţiu deschis către parter.
Scara de acces la nivelul inferior, balustrada de la nivelul parterului şi pasarela care traversează subsolul şi leagă interiorul de grădină compun un obiect metalic continuu care aduce împreună toate punctele de interes ale clădirii originale. Sistemul grafic transparent al noilor intervenţii (obloane, elemente metalice) se detaşează de arhitectura de plinuri a clădirii originale.
CLĂDIREA PRINCIPALĂ
A fost tratată conform aceloraşi principii. Din motive funcţionale, în zona scării interioare de acces în demisol, a fost amplasată o porţiune de pasarelă metalică transparentă. Piesa metalică preia structura şi materialele folosite pentru pasarela şi scara din anexă.
În spaţiul expoziţional de la demisol, sistemul de consolidare din beton este tratat aparent, bolţile de cărămidă sunt rostuite şi se vopsesc grinzile metalice.
Demisolul este acccesibil direct din grădină. Vechea cutie improvizată din tablă este înlocuită cu o structură metalică vitrată şi îmbrăcată în lame de lemn. Cutia de acces devine o extindere a clădirii originale către exterior prin intermediul terasei accesate printr-una din ferestrele parterului.
CURTEA
A devenit un spaţiu public, cât mai deschis către stradă şi clar delimitat în raport cu celelalte vecinătăţi. Pavajul din piatră cubică accentuează caracterul urban al ansamblului.
DECORAŢIA
A fost păstrată şi recondiţionată integral. Zugrăvelile decorative descoperite sub straturile mai târzii de tencuială au fost protejate pentru a fi restaurate într-o fază ulterioară.
S-a decis curăţarea ornamentelor ceramice şi lăcuirea lor fără a fi repictate. Alegerea culorilor la exterior a fost o decizie dificilă; decopertările şi analizele au arătat o schemă originală variata şi stridentă. Am refacut, deci, culorile iniţiale şi am mizat pe trecerea timpului pentru domolirea unei imagini poate prea violente pentru moment.

Panouri pentru expoziție

Click pe panouri pentru a le vedea la mărimea orginală (se vor deschide într-o fereastră nouă)