ro | en
Foto

Bogdan Demetrescu

/ Membru în juriul secțiunii Diplome – arhitecți în afirmare, BNA 2023

Arhitect și conferențiar la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica din Timișoara, fiind coordonator al disciplinelor de Restaurare din anul 5 de studiu, precum și la atelierele de proiectare de Restaurare, Regenerare și Reconversie Patrimonială din anii 5 și 6, cu o preocupare intensă pe revalorificarea patrimoniului prin instrumente teoretice contemporane.

Pe lângă activitatea didactică, a pus bazele biroului D PROIECT din Timișoara, cu o activitate de peste 20 de ani în zona proiectelor de intervenție pe patrimoniu și peisaj istoric, fiind coordonatorul mai multor proiecte relevante pentru discursul profesional actual ( www.dproiect.ro), fiind distins cu mai multe premii naționale și internaționale pentru activitatea profesională și cea didactică.

Activitatea profesională este completată și de prezența în mai multe proiecte culturale de-a lungul timpului, ce au contribuit la consolidarea discursului echilibrat între profesie și mediu academic.