Comentariul autorului:
„I don’t divide architecture, landscape and gardening; to me they are one.” – Luis Barragán
Clădirea cu fațadă verde se ridică în centrul orașului ca o metaforă a rezistenței delicate. Într-un context urban dominat de blocuri comuniste ce își arată monotonia uniformă, cu griul lor apăsător rămas neschimbat de zeci de ani, fațade din sticlă, cu suprafețele lor lucioase și impersonale, ce impun o modernitate rece, fără suflet și locuințe individuale ce stau ascunse în plan secund, imobilul “îmbrăcat” în plante apare la propriu și la figurat ca o gură de aer proaspăt. Clădirea devine atât un reper vizual cât și un model de urmat, în acest punct în care orașele încă se zbat între amintirea grea a comunismului și strălucirea adesea superficială a noii arhitecturi corporatiste.
