Comentariul autorului:
O casă ca acasă
Cincizeci de suflete într-un autocar.
Atmosferă destinsă de grup, unii fredonează și parcă se simte miros de pălincă.
Este o drumeție grea, de studiu. Localnici din Siculeni se întorc tocmai din al cincelea asemenea „spionaj artistic” din Vorarlberg. Orchestrați de către un primar tânăr și carismatic, obișnuiesc asta anual: vizită la câteva comunități austriece cu care au legat relații strânse de prietenie. Au ceva în comun: brutarul merge la brutărie, fabricantul de ciocolată la fabricantul de ciocolată, cantorul de la cantor a adus partituri pentru fanfară și piese de schimb pentru orgă. Tot de la el a învățat și metode de spălare eficientă a vitraliilor. Fermierii lipsesc din autobuz căci ei la întoarcere au adus utilaje și o linie de procesare a bălegarului, nou-nouțe. În paralel cu vizitele s-au schimbat treptat în sat și remiza de pompieri, gospodăria comunală, drumurile comunale și rețelele edilitare.
Încetișor de două decenii urmărim și suntem părtași la transformarea acestei comunități, în care toate hotărârile consiliului local se iau doar atunci când există consens 100%. În acest răstimp am lucrat cu ei la edificarea unui turninfo turistic, o baie comunală, restaurarea bisericii, un refugiu montan și a unei capele care a ajuns nominalizată la EUmies Awards. În asemena climat am discutat și despre tema de proiectare a unei noi case pentru comunitate, cum zic ei: primărie.
Ca și nod catalizator, proiectul primăriei este doar al doilea pas al unei planificări mai ample în care urmează coagularea unui centru comunal, polarizând funcțiunile utilitare publice ale comunității: primărie, piață, dispensar, remiză ISU și gospodăria comunală. Mobilul acestor planificări constă în permanență în oameni legați printr-o viziune identitară temeinic fundamentată, care regăsesc moștenirea unui fond imobiliar și a relației acestuia cu țesutul așezării.
Exponanta unui patrimoniu material local minor dar puternic ancorată în mentalul colectiv, construcția reutilizată și remodelată, anterior utilizării ca grădiniță și școală a fost inițial o cazarmă de husari edificată la sfârșitul secolului al XIX-lea. În spatele fațadelor inițiale, păstrate asumat cazon, cu sobrietatea și austeritatea lor reținută, atmosfera spațiilor publice interioare este contrastantă, domestică. Aceasta din urmă se mulează pe multiplele fire ale specificitățiilor locale, pe deschidere, transparență și relaționări umane directe. Traseul de acces este un pridvor generos, care te protejează de stradă și te conduce vorbind despre o altă atitudine, mai rară deocamdată, de a intra și de a fi primit într-o instituție publică. Curtea și pridvorul intrării conlucrează în definirea curții și împreună cu turnul info conturează o incintă poroasă, formată dintr-un vinclu și un turn care își împărtășesc caracteristici formale și materiale.
Dincolo de elementele identitare specifice localității: textile și țesături de anumite factură și culoare, susținute de fondul unei cromatici pregnant saturate, preluate din „brandul” comercial tradițional al satului: ceapa roșie de Siculeni, interiorul vizează lizibilitate în organizare. Predomină claritatea dispunerilor, fluctuarea spațiilor și interconectarea fluentă a acestora. Înainte de orice aparență vizuală interiorul te copleșește cu ceva complet neobișnuit în domeniul clădirilor publice autohtone: te simți acasă (!). Ai senzația că pe „țesătura” de cărămidă în coadă de rândunică a pardoselii poți lua papucii de casă. Materialitatea adesea contrastantă și bine meditat susținută până la nivelul mobilării și a signalisticii te conduce într-o înlănțuire haptică vie. Acustica neobișnuit de domestică a interioarelor, intimitatea iluminatului natural și a celui arhitectural, personalizarea locurilor și a soluțiilor, mai toate lipsite de rețetarul oficial compun în atmosfera domestică a spațiilor oglinda credințelor beneficiarilor.
Totul este ca și o zi cotidiană: firesc, trăit, silențios și din plin. Nimic mai mult decât o cărămidă spre un regionalism (critic) care știut că ne așteaptă.
