Comentariul autorului:
În societatea românească neoliberală de după anul 1990, dezvoltarea urbană a fost purtată cu precădere de sectorul privat, iar sectorul public a avut o implicare redusă în majoritatea proiectelor imobiliare mari. Numărul proiectelor de urbanism ,,la parcelă’’ a crescut în paralel cu scăderea implicării administrației centrale sau locale în contextul liberalizării pieței imobiliare și al abandonului modelului anterior de amenajare teritorială, anume sistematizarea din timpul regimului comunist.
Capitala București și teritoriul său periurban, situat în județul Ilfov, oferă o reprezentare grăitoare a problemelor recurente identificate ca fiind corelate cu constatarea lipsei implicării sectorului public în amenajarea țesuturilor urbane cristalizate după 1990 în orașele și comunele suburbane din România, anume: decalajul dintre viteza urbanizării și cea a echipării teritoriului, respectiv neconcordanța dintre, pe de o parte, dimensionarea spațiului public și a gradului de înzestrare cu echipamente publice, și pe de altă parte gradul de ocupare a parcelor private.
Suprafețele recent urbanizate sunt în general monofuncționale, iar în numeroase cazuri varietatea tipologică a construcțiilor este sacrificată pentru menținerea unor costuri de proiectare și execuție reduse. În noile cartiere rezidențiale, corolarul lipsei de varietate programatică și de echipamente publice de proximitate este creșterea dependenței de deplasările motorizate spre alte zone ale metropolei, cu impact asupra peisajului urban și al calității vieții.
În mod surprinzător, majoritatea noilor cartiere de locuințe colective sau individuale de mai multe sute de unități locative, realizate de dezvoltatori privați, sunt marcate de o monotonie arhitectural-urbană apăsătoare, pe care opinia publică o consideră în mod tradițional ca fiind specifică marilor ansambluri realizate sub comunism.
Ansamblurile rezidențiale construite după 1990 în interiorul sau la periferia marilor orașe din România constituie un teritoriu încă insuficient explorat în cercetarea de arhitectură și de urbanism.
Prezenta serie de fotografii din incinta unor mari ansambluri de locuințe colective sau individuale face parte din cercetarea de teren din 2022-2024 aferentă tezei de doctorat intitulate „Ansambluri rezidențiale din București și Ilfov 1990-2024. Între pierderea controlului planificării și întoarcerea la modele occidentale”, realizată în cadrul Școlii Doctorale de Arhitectură a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și susținută public în ianuarie 2025.
