Comentariul autorului:
Cartea abordează fenomenul megaproiectelor urbane contemporane ca principal instrument prin care marile orașe își definesc expansiunea și se repoziționează în cadrul proceselor de globalizare. Dacă în literatura internațională exemplele occidentale domină dezbaterea, studiul de față își propune să ofere o perspectivă complementară, prin analiza megaproiectelor apărute la periferia economiilor vest-capitaliste. Lucrarea aduce în prim-plan cazul Istanbulului și în special cel mai recent proiect de infrastructură de anvergură – Noul Aeroport al Istanbulului – pentru a înțelege modul în care politicile urbane, mecanismele de guvernanță și procesele de planificare modelează transformările teritoriale.
Demersul pornește de la întrebarea centrală privind modul în care megaproiectele pot fi înțelese și evaluate prin prisma conceptelor de guvernanță și proces de planificare. Cartea propune o schemă conceptuală ce permite identificarea pilonilor normativi și analitici necesari pentru a evalua performanța și dinamica acestor proiecte. Analiza este construită pe mai multe niveluri: de la explorarea teoretică a literaturii de specialitate și realizarea unei baze statistice asupra a 150 de megaproiecte de infrastructură, până la studiul aprofundat al cazului Istanbulului și comparația cu exemple din Europa Occidentală. Această abordare multiscalară permite atât testarea relevanței concluziilor teoretice în contexte diverse, cât și formularea unor recomandări aplicabile în planificarea viitoarelor megaproiecte.
Cazul Aeroportului din Istanbul oferă un teren privilegiat de cercetare, fiind un proiect aflat în plin proces de planificare și implementare în perioada documentată. Acest fapt a permis observarea directă a schimbărilor de formă instituțională și de dinamică a actorilor implicați. Cartea surprinde modul în care politicile naționale și locale, cadrul legislativ și instituțional, dar și presiunile generate de discursul neoliberal și de imperativele globalizării au influențat deciziile de planificare. Se evidențiază centralizarea procesului decizional, rolul major al ministerelor și al guvernului, precum și poziția relativ fragilă a instituțiilor municipale și a actorilor civici în raport cu marile interese economice și politice.
Concluziile demonstrează că megaproiectele din contexte emergente, precum Istanbul, reproduc o parte dintre problemele identificate și în spațiul occidental – întârzieri, depășiri de costuri, impacturi socio-economice și de mediu – dar le amplifică printr-un mod particular de guvernanță, dominat de centralizare și de logica neoliberală a creșterii rapide. În același timp, comparația cu exemplele vest-europene scoate în evidență diferențele majore privind transparența, participarea publică și gradul de colaborare între actori.
Cartea nu se limitează la analiza critică, ci propune și un model normativ pentru viitor, fundamentat pe principiile planificării colaborative. Acesta presupune o mai mare deschidere a procesului de guvernanță către actori civici și comunitari, o distribuție mai echilibrată a puterii decizionale și o integrare reală a dimensiunii sustenabile și inclusive în proiectarea megaproiectelor.
Astfel, lucrarea se constituie într-o contribuție originală la dezbaterea despre megaproiecte, aducând în atenție un caz reprezentativ dintr-un context non-occidental și demonstrând cum transformările urbane majore sunt simultan procese de guvernanță și de planificare. Publicarea acestei cercetări sub formă de carte oferă atât mediului academic, cât și practicienilor, un cadru teoretic, comparativ și aplicativ pentru înțelegerea și reproiectarea proceselor prin care megaproiectele pot deveni nu doar simboluri ale globalizării, ci și instrumente de dezvoltare urbană durabilă și echitabilă.
.jpeg-d2.jpg)
.jpeg-d2.jpg)
.jpeg-d2.jpg)
.jpeg-d2.jpg)
.jpeg-d2.jpg)
.jpeg-d2.jpg)
