Comentariul autorului:
Șantierul-școală IMUAU Summer School Schönberg 2024-2025, a avut ca obiectiv de studiu gospodăria Casa Verde din Dealu Frumos, o gospodărie săsească, tipică. Programul școlii de vară se desfășoară pe principiul „learning by doing”, constând în intervenții practice asupra diferitelor clădiri și spații de pe cuprinsul proprietății. Este vorba despre un program de cooperare între mediul universitar de arhitectură, organizații de specialitate și invitați speciali, care vine în sprijinul unei nevoi reale de experiență practică și de intervenție pe clădiri de patrimoniu. Astfel participanții au ocazia să contribuie sub îndrumarea unor tutori avizați la operațiuni de restaurare sau de remodelare acolo unde este cazul.
De asemenea unul dintre scopurile acestei școli de vară este abordarea arhitecturii vernaculare, de valoare, în context contemporan: prin intervenții noi de arhitectură atât de necesare unor scenarii de utilizare viitorare, care să aducă plus valoare locului, care să fie bine dozate și acordate în peisajul patrimoniului architectural și natural existent. Demersul are un caracter profund educativ, menit conștientizării valorilor existente și abordării lor prin implicarea studenților în întreg procesul de analiză, gândire și acțiune - fie că este de conservare/restaurare sau de proiectare. Astfel intervenția de renovare a micii anexe care funcționează ca bucătărie este rezultatul unui concurs studențesc, organizat, coordonat și implementat sub îndrumarea arhitectului coordonator al școlii de vară.
Tiny Kitchen – Magic Wodden Box
Cutia magică din care se deschid sertare secrete. Un volum din lemn, cu elemnte mobile, rabatabile și rotative care se deschid oferind configurații neașteptate și funcționări surprinzătoare.
Casa Verde este o gospodărie care face parte dintr-un peisaj cultural rural afectat de schimbare și abandon, ale cărei caracteristici arhitecturale se impun a fi păstrate, valorificate dar și completate prin intervenții necesare nevoilor moderne de utilizare. Datorită școlii de vară pe care o desfășurăm aici, Casa Verde a devenit un cadru social și cultural informal important, care generează legături profesionale și umane deosebite, dovadă fiind atașamentul manifestat de cei care au participat la edițiile organizate până acum. În scenariul de viitor această gospodărie trebuie să devină un model de urmat atât în ceea ce privește practicile de restaurare dar și un model de revitalizare și reinventare a unei gospodării rurale din sudul Transilvaniei. În viziunea noastră aici s-ar putea desfășura evenimente cultural-educaționale la nivel național sau internațional, workshopuri și ateliere specializate care să ofere educație și consultanță localnicilor în domeniul patrimoniului si arhitecturii, festivaluri de profil dar și sărbători și reuniuni ale membrilor comunității locale.
Întreaga gospodărie păstrează morfologia și expresia specifică a arhitecturii săsești, iar structura din lemn de stejar realizată, se înscrie prin forma și înclinația acoperișului, în această expresie. Planimetria și secțiunea acesteia au fost dictate însă de constrângeri preexistente, precum amprenta fostei anexe și înălțimea sălii de mese la care se alipește. Am folosit materiale naturale și tehnici adecvate, proiectul fiind realizat in totalitate în cadrul școlii de vară, cu logistica specifică acesteia. Expresia estetică, materialitatea și detaliile fac magia proiectului.
Atelierele școlii de vară sunt variate și sunt dedicate lucrului cu tehnici autentice, meșteșugărești dar filtrate prin perspectiva arhitectului și dedicate obiectivului propus la fiecare ediție. Astfel studenții au parcurs lucrul in toate fazele proiectului prin atelierele de tâmplărie și dulgherie pentru structură, acoperiș, fațade, fierărie pentru componente, zidării și tencuieli tradiționale, etc. Am completat demersul educativ cu două ateliere de observație și analiză a contextului în vederea elaborării unei strategii viitoare de dezvoltare și anume un atelier de peisagistică și unul de antropologie. Implicarea unor specialiști din domenii complementare este necesară arhitectului în sensul unei bune înțelegeri atât a mediului construit si a celui natural în care operează cât și a celui uman, de care depinde viitorul a tot ceea ce încercăm să salvăm și să valorificăm. Rezultatele atelierelor de peisagistică și antropologie desfășurate în această vară, reprezintă baza unor noi teme de abordare și de intervenție la nivelul patrimoniului construit din sat.
Astfel le oferim participanților un cadru îndrumat de specialiști în care să interacționeze direct cu meșterii locali, cu materialele și tehnicile tradiționale, să participe la organizarea și execuția de șantier, documentând, proiectând și experimentând viața satului.
Atelierele practice s-au concentrat pe finalizarea proiectului bucătăriei de vară, dar si pe intervenții punctuale în situri din vecinătate. Astfel la ultima ediție atelierele de dulgherie, tâmplărie și zidărie s-au desfășurat în incinta Bisericii fortificate din Apold, studenții având ocazia să fie îndrumați in situu, în relație direct cu monumentul.
Tema dezvoltată pentru modulul de fierărie a asigurat producerea unor piese mobile necesare pentru noua fațadă, cât și alte piese de feronerie tradițională necesare gospodăriei dar și obiecte pe care studenții le-au creat cu mâna lor. Acest gen de experiență este foarte util atât din perspectiva cunoașterii materialului și a punerii în operă cât și din perspectiva proiectării și organizării execuției.
Atelierul de peisagistică – Explorarea peisajului prin intervenție artistică temporară
“În cadrul acestui atelier studenții au fost invitați să trateze peisajul din Dealul Frumos ca pe un partener de dialog, nu ca pe un simplu fundal. Împreună cu Ioana Ardelean am parcurs satul și împrejurimile sale, observând și analizând structuri, texturi, perspective și legături spațiale. Am continuat apoi cu un proces de sinteză, desen și formulare de scenarii.
Alegerea materialului pentru intervenția artistică a fost rezultatul unei selecții dintre mai multe variante – fân, lemn, pânze – fiecare cu potențialul său expresiv. În final, studenții au optat pentru cărămida recuperată, un material cu încărcătură istorică și vizuală puternică. Decizia a implicat nu doar utilizarea acestui material, ci și participarea directă la procesul de recuperare: sortarea cărămizii din dărâmături și de la groapa de moloz a satului, încărcarea, descărcarea, curățarea și pregătirea fiecărei piese.
Locația – curtea fostului Cazino al Ofițerilor Imperiali – a fost de asemenea aleasă după mai multe scenarii, fiind percepută ca un reper local cu forță iconică. Cândva un spațiu animat, curtea are potențialul de a găzdui din nou activități temporare, în așteptarea restaurării clădirii. Dispariția unei anexe, tradițional amplasate pe latura scurtă a parcelei a schimbat radical percepția locului: deschiderea nou creată spre peisajul agricol și natural înconjurător oferă acum o perspectivă rară în țesutul dens al satului. Studenții au identificat acest „respiro” ca pe o oportunitate de a conecta trecut și viitor, patrimoniul construit și cadrul natural, transformând un spațiu alterat într-un potențial simbol al noului sat săsesc, al adaptării și transformării comunităților rurale.
Intervenția propriu-zisă a constat într-o platformă simplă de cărămidă recuperată, dar realizarea ei a ridicat două provocări majore: găsirea poziției și orientării potrivite – în continuitate cu țesutul rigid al gospodăriilor sau, dimpotrivă, ca gest disonant – și execuția unei suprafețe perfect orizontale într-o curte marcată de microtopografii neregulate, rezultate din acumulări de moloz, săpături și alte intervenții umane, astăzi ascunse sub vegetație. Această vegetație, tipică spațiilor abandonate, predominant invazivă, a contribuit la integrarea rapidă a platformei în ambient. La aproape o lună de la finalizare, platforma de cărămidă nu mai părea o intervenție ci o prelungire firească a locului, un gest discret care a redeschis dialogul dintre memorie, peisaj și privire.” - Ana Horhat, peisagist.
Atelierul de Antropologie - „nu a fost o introducere clasică în noțiunile de bază ale teoriei și practicii antropologice. Ce am încercat a fost o introducere în înțelegerea nevoilor comunităților, introducerea studenților arhitecți în arealul nevoilor sociale și culturale atunci când vorbim de prezența acestora în comunități rurale sau urbane.
Am lucrat împreună cu studenții la o sesiune de imaginare grafică și vizuală a comunității și peisajelor, culturale, construite sau naturale, pe care aceștia le-au perceput de la începutul școlii de vară. Constant am realizat cu ei sesiuni de reflecție și feedback după fiecare discuție/sesiune de lucru și am rămas extrem de impresionată de nivelul de maturitate, curiozitate și imaginație dar și de potențialul de inovare regăsit la toți studenții participanți, în diferite momente.
Astfel am decis să ieșim din bula simbolică dar și fizică a Căminului Cultural și să ne îndreptăm atenția către comunitățile de tineri din Dealu Frumos. Atelierele au devenit căi de (auto)cunoaștere comunitară între “noi” și „ei”. Am organizat împreună timp de două zile micro-evenimente comunitare la care am invitat tinerele talente ale comunității, să urce pe „scena” improvizată în interiorul cercului de stejari din fața incintei Bisericii fortificate. Această ocazie a fost un proces deschis, în care nimeni nu bănuia ce talente vom descoperi și ce legătură profundă s-a putut dezvolta într-un timp atât de scurt între studenți și școlarii localnici. De aici totul curgând natural prin închiderea oficială a acestei ediții a scolii de vară, cu un eveniment comunitar organic, semi-spontan: o expoziție cu rezultatele muncii elevilor și studenților, un recital al copiilor instrumentiști din comună, cu lichiu, pizza, pepene dar mai ales cu o doză mai mare de încredere între noi și ei, noi-participanții scolii și ei - elevii, părinții și chiar și bunicii și bunicele din comunitate. Pot spune că în astfel de momente în care toți ne-am adunat în același loc, sub aceiași copaci (precum sașii ce au clădit acest univers), ascultând cântecele și emoțiile copiilor, puține lucruri au mai contat, precum profesia, vârsta, apartenența, ci faptul că ne-am adunat toți împreună, Acasă.
Atelierul de Antropologie a fost de fapt o revenire la o fărâmă dintr-un spirit comunitar aparent apus, care a adus adesea oamenii împreună, chiar și în contextele mai dificile. Sper că și studenții au perceput că acest prim pas poate reprezenta o rampă pentru demersurile lor viitoare, pentru perspective mai durabile de lucru dar și de viață și conviețuire social-culturală.
Cât despre mulțumiri, fără organizatoarele acestei școli, fără de pasiunea şi eforturile lor neîncetate, nimic nu ar fi fost posibil, la fel nici fără facilitarea oferită de către directoarea școlii din comună și atragerea chiar și a școlii din satul învecinat.
Privesc cu speranță această generație de studenți şi sunt convinsă că nu vor permite ca aceste legături comunitare să fie perimate de birocrații și alte dificultăți sistemice, ci va continua să Viseze la comunitățile ideale, privind către trecut dar și către viitor.” Laura (Lala) Panait, dr. Antropolog, Facilitator comunitar şi Expert independent
Ateliere de ceramică și pictură
Dincolo de cifre și fapte școala de vară a însemnat întâlnirea și înfiriparea temporară a unei comunități. Dar dincolo de comunitatea temporară este nevoie de colaborarea cu comunitatea permanentă. Atelierele de desen și ceramică împreună cu copii din comunitate au fost coordonate de arh. Marilena Negulescu. Nu a fost întâmplător faptul că expoziția de final a reunit desenele copiilor din comunitate cu cele ale studenților și cu fotografii ale atelierelor. Expoziția a coincis cu un mic recital al unor copii din comunitate confirmând încă odată legătura dintre comunitatea temporară, cea permanentă și patrimoniul.
“Implicarea copiilor din comunitate în activități artistice precum lucrul cu lutul, descoperirea potențialului acestui material și crearea de obiecte ceramice sau pictura ca gest și plăcere de a te juca și exprima cu ajutorul culorilor în timp ce fredonezi cântecele preferate au constituit cadrul acestor ateliere.” Arh. Marilena Negulescu.
Pe langa atelierele practice încercăm la fiecare ediție să invităm specialiști de seama din domenii variate care să interacționeze cu studenții nostri și care sa le completeze formarea. De asemenea la finalul fiecărei săptămâni de lucru organizam vizite documentare prin care să împărtășim experiențe cu ceilalți actori implicați în proiecte similare. În cadrul ediției din această vară am vizitat Mocănița Văii Hârtibaciului, centrul istoric al Sibiului, biserica și Centrul cercetășesc de ceramică din Nocrich, bisericile fortificate din Richiș, Biertan și Apold, șantierul școală de la Turnul Măcelarilor din Sighișoara, desfășurat de colegii de la Mihai Eminescu Trust, șantierul de punere în siguranță a Turnului Cositorarilor din Sighișoara desfășurat de Ambulanța pentru Monumente.
Suntem convinși că toate aceste experiențe lasă o urmă semnificativă în procesul de formare al studenților noștri și că le lărgește orizontul către practici conștiincioase și etice in slujba patrimoniului.
