
Comentariul autorului:
Govora Heritage Lab este o școală de vară organizată de Studiogovora, desfășurată în iulie–august 2025 la Vila Constanța Marieta din Băile Govora, cu participarea a peste 30 de studenți ai Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Proiectul a fost conceput ca un atelier de cercetare aplicată și intervenție directă asupra patrimoniului construit, oferind tinerilor arhitecți șansa de a experimenta procesele reale ale restaurării.
Proiectul se înscrie într-un demers mai amplu al Studiogovora de a documenta și revitaliza patrimoniul Băilor Govora, consolidând legătura dintre educație, cercetare și comunitate. Ediția 2024 a Govora Heritage Lab a deschis un nou drum în modul de a privi patrimoniul local, propunând o viziune integrată asupra peisajului cultural terapeutic al Băilor Govora. Organizată în parteneriat cu Asociația Română de Balneologie – Filiala Cluj, Centrul Cultural Clujean, Asociația Kogayon, Ideilagram și MKBT, școala de vară a reunit studenți și specialiști din domenii diverse – de la arhitectură și inginerie la geografie, antropologie, istorie și turism – într-un cadru interdisciplinar de cercetare și colaborare. În decursul unei săptămâni, participanții au investigat valorile și atributele unice ale peisajului terapeutic govorean, au analizat provocările actuale și au propus scenarii pentru reactivarea clădirilor și spațiilor publice abandonate sau insuficient utilizate. Această ediție a pus bazele unui proces continuu a ceea ce își propune Govora Heritage Lab anual.
Ediția 2025 a Govora Heritage Lab continuă direcția deschisă în 2024, consolidând viziunea asupra patrimoniului balnear din Băile Govora ca resursă pentru dezvoltare culturală și socială. Se adresează studenților oricărui profil de specialitate din țară, din orice an de studiu, oferindu-le șansa de a lucra direct pe sit. Timp de două săptămâni, sub coordonarea lui Radu Tîrcă și Ștefania Tîrcă, studenții au parcurs etapele esențiale ale unei cercetări de patrimoniu: cartarea degradărilor, analiza etapelor istorice, identificarea valorilor de arhitectură și urbanism, dar și realizarea de intervenții punctuale de punere în siguranță. Vila Constanța Marieta, construită în jurul anului 1900 și reprezentativă pentru patrimoniul balnear al Govorei, a devenit astfel un laborator viu de studiu și practică.
Programul școlii a combinat activitățile practice cu o serie de prelegeri susținute de specialiști: principiile restaurării (dr. arh. Petru Mortu), restaurarea elementelor metalice (dr. arh. Anamaria Mortu) și restaurarea tâmplăriilor din lemn (arh. Andrei Suhan). Aceste contribuții au completat experiența hands-on, oferind un cadru teoretic și metodologic necesar pentru înțelegerea complexității intervențiilor asupra patrimoniului.
Școala de vară și-a propus nu doar instruirea tehnică a participanților, ci și formarea unei atitudini de respect și responsabilitate față de patrimoniu. Pentru Govora, un oraș balnear aflat într-un proces de redefinire a identității, inițiativele de acest tip sunt esențiale, un obiectiv central al școlii de vară fiind acela de a sensibiliza publicul larg cu privire la fragilitatea patrimoniului și la necesitatea protejării lui. Programul a inclus activități menite să apropie comunitatea de procesele de restaurare: prezentarea materialelor tradiționale și a tehnicilor de lucru, explicate direct pe șantier, tururi ghidate prin Vila Constanța Marieta și un eveniment final deschis publicului. Astfel, casa – de obicei inaccesibilă – a fost redeschisă ca spațiu de dialog și experiență colectivă, devenind un punct de întâlnire între specialiști, studenți și locuitori, dar și un exemplu de cum patrimoniul poate fi valorificat prin implicare comunitară.