Comentariul autorului:
Localitatea Răscruci (magh. Válaszút) apare menționată în documente în anul 1325 cu toponimul Valazut. Denumirea indică o răspântie de drumuri, respectiv a celor ce vin dinspre Cluj, Dej și regiunea Borșa. Satul Răscruci, format la vărsarea pârâului Borșa în râul Someșul Mic, făcea parte pe atunci din comitatul Cluj.
Primii membri ai familiei Bánffy despre care se știe sigur că au locuit la Răscruci sunt György Bánffy I (1739–1805), comite de Cluj, și soția sa, Zsuzsanna Wesselényi (1743–1800). Se presupune că ei au inițiat, în anii 1760, construirea unui conac la Răscruci sau transformarea unei clădiri mai simple într-una mai reprezentativă. Se știe că între 1792–1803, în timpul comitelui György Bánffy I, întrunirile comitatului Cluj aveau loc aici.
Fiul lui Albert Bánffy I, Ádám Bánffy (1847–1887, fiul cel mare, cu trei surori și doi frați), a realizat cele mai importante transformări ale castelului, conferindu-i volumetria și înfățișarea actuală. Soția lui Ádám Bánffy era Mária Wesselényi, iar blazoanele celor doi se regăsesc pe frontonul spre parc al castelului.
Castelul Bánffy din Răscruci (str. Principală nr. 484) figurează pe Lista Monumentelor Istorice cu numărul CJ-II-a-A-07742 (corp clădire castel: CJ-II-m-A-07742.01, parc: CJ-II-s-B-07742.02). Parcela pe care se află castelul este situată în zona centrală a localității, lângă drumul național ce traversează Răscruciul, având o formă trapezoidală alungită în direcția E–V, până la parcul castelului.
Parcul castelului(gradina)
Despre istoria parcului se cunosc puține informații. Istoricul Lajos Kelemen presupunea că parcul original a fost conceput în stil sentimentalist englezesc, fiind ulterior transformat după modelul mai ordonat al parcurilor orășenești ale secolului al XIX-lea, în timpul lui Ádám Bánffy, când au fost plantați și arbori sau arbuști exotici. În anul 1926, Kelemen a descris parcul în splendoarea sa, enumerând mai multe specii de plante, însă descrierea nu este suficientă pentru reconstrucții detaliate.
Volumetria castelului
Clădirea dispune de subsol, parter și etaj; în pod au fost amenajate odinioară încăperi de mansardă care nu mai sunt vizibile astăzi. Planul clădirii este dreptunghiular, cu axa longitudinală N–S, cu rezalite la colțuri și la mijloc, între care se află „corpuri de legătură”. Volumetria castelului este tipică pentru curentele eclecticismului – neorenaștere și neobaroc. Rezalitele de colț au aceeași înălțime cu corpurile de legătură, iar rezalitul central este mai lat și mai înalt. Dinspre vest (spre drum) rezalitul central are un portic de intrare („vestibul”), iar dinspre parc o terasă la parter; coloanele acestora susțin un balcon la etaj. Sub portic și terasă nu există încăperi de subsol.
Finanțarea proiectului :
Numărul apelului: POR/2016/5/5.1/1
Tip asistență nerambursabilă: Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)
Program operațional: Programul Operațional Regional 2014–2020
Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural
Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural
Obiectiv specific: impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale.
Obiectivul general al proiectului a fost valorificarea patrimoniului cultural – Ansamblul Monument istoric Castel Bánffy din satul Răscruci, comuna Bonțida – în vederea îmbunătățirii climatului socio-cultural local. Acesta este în deplină concordanță cu obiectivul priorității de investiții.
Propuneri de restaurare
Conceptul principal al restaurării a fost revenirea la aspectul de reședință nobiliară conceput de Ádám Bánffy, ultimul din familia Bánffy care contribuise atât spiritual, cât și prin atelierul său de creație la ambianța interioară și exterioară a clădirii si restaurarea gradiniiin stil peisager.
Concluziile studiilor au arătat că:
– Amenajarea interioară, mobilierul și parcul castelului, împreună cu poarta și clădirea principală, reprezentau o valoare inestimabilă, unică prin complexitatea și valoarea artistică în Transilvania, comparabilă cu cea a castelului regal Peleș.
– Reabilitarea a fost concepută ca un proiect complex de restaurare, în cadrul căruia specialiștii au reabilitat statuile de atlanți din antreu, reliefurile de stuc, șemineul, soba de teracotă cu reliefuri din sala de mese, mobilierul de epocă, lambriurile, tencuielile originale, blazoanele de pe fațada spre parc și toate componentele artistice.
– Parcul, canalul de apă și lacul au fost reabilitate; clădirile istorice din parcelă (castelul și clădirea personalului), gardul și poarta de fier forjat au fost păstrate și valorificate.
– Volumetria, fațadele și detaliile ornamentale cu valoare istorică și artistică s-au menținut.
– Tâmplăriile, lambriurile, finisajele din lemn, mobilierul istoric, șemineul, sobele de teracotă, vitraliile, statuile, reliefurile, pardoselile, inscripțiile și alte componente artistice păstrate s-au restaurat.
– În exterior s-au reabilitat decorul de tencuială al fațadelor (brâuri, cornișe, timpan, blazoane, ancadramentele ferestrelor) și elementele de piatră (baluștrii balconului, ancadramentul baroc târziu al intrării în subsol pe fațada nordică).
– Materialele de construcție au fost compatibile cu cele istorice: cărămidă de dimensiuni clasice, mortar și tencuială pe bază de var (fără ciment), vopsele care au permis respirația zidăriilor (fără lavabile la interior și exterior).
– Ferestrele și ușile originale nu s-au înlocuit; acolo unde a fost necesară tâmplărie nouă, aceasta a fost din lemn, păstrând aspectul unitar.
– Gardul stradal de zidărie (neoriginal) a fost demontat și înlocuit cu unul adecvat.
Ansamblul – castelul și parcul – a fost deschis publicului vizitator, turiștilor și specialiștilor conform unui program stabilit. În ultimele decenii accesul specialiștilor fusese restricționat, fapt ce condusese la o bibliografie modestă și contradictorie a monumentului.
Parcul a fost reconstituit în stilul englezesc sau cel puțin în elementele sigur identificabile pe baza imaginilor de arhivă și a celor prezente la fața locului: bazinul cu apă și fântâna arteziană, lacul-canal, aleile etc. S-au refăcut canalele subterane care alimentau lacul și bazinul. Parcul a fost defrișat de plantele străine concepției originale. Urnele identificate s-au restaurat și s-au realizat patru urne noi după modelul celor originale. S-a refăcut porumbarul plutitor de stil japonez din mijlocul lacului.
În concluzie, s-au preluat propunerile de restaurare din proiectele specifice pentru a genera un spațiu interior și exterior original, funcțiunea propusă fiind centrul cultural.
Proiectul de restaurare a Parcului istoric s-a bazat pe studiile istorice, analizele asupra componentelor artistice și raportul tehnic privind diagnosticul arheologic. Conform documentațiilor, parcul fusese inițial conceput în stil renascentist englezesc, ulterior adaptat modelului parcurilor orășenești de către Janos Hein (1866–1935). Deși în prezent se afla într-o stare de degradare, principalele elemente compoziționale puteau fi încă identificate: arbori și arbuști istorici, lacul ornamental și șanțul de evacuare, rondoul de la accesul principal, bazinul ornamental, zidul de sprijin cu urnele din beton (din care se regăsiseră două bucăți), precum și poarta de acces cu modulul de gard original, alcătuit din stâlpi de zidărie și panouri din fier forjat cu lampadare. Fotografii de arhivă relevau, de asemenea, existența porumbarului, urnelor din jurul bazinului și elementelor vegetale aferente conceptului peisager original.
Restaurarea s-a bazat pe ridicările topografice care identificaseră cu precizie geometria existentă, precum și pe inventarul vegetației realizat de specialiști horticultori și botaniști. S-au evaluat exemplarele valoroase propuse pentru păstrare, în timp ce vegetația parazitară sau crescută spontan a fost îndepărtată. Arborii păstrați au fost toaletați corespunzător. Conceptul a propus amenajarea a două trasee sinuoase, caracteristice parcurilor englezești: unul perimetral și altul în jurul lacului. De-a lungul acestor alei s-au amplasat elemente de interes precum rondoul de acces, platforma de belvedere, lacul ornamental, porumbarul, pavilionul de muzică, peluza pentru evenimente, labirintul, locul de joacă pentru copii, pontonul și rosariul din zona peluzei vestice.
Gardul existent pe latura vestică a fost desființat, păstrându-se elementele istorice ale accesului principal și ale împrejmuirii. Noul gard a fost realizat cu soclu plin și panouri transparente din fier forjat. Stâlpii de zidărie au fost retencuiți cu tencuieli macroporoase pe bază de var, iar panourile metalice și poarta de acces auto au fost completate cu piesele lipsă, consolidate structural și finisate anticoroziv. Lampadarele au fost restaurate și dotate cu iluminat contemporan. De asemenea, lângă accesul auto a fost creat un nou acces pietonal cu poartă din fier forjat. Frontul stradal a preluat elementele decorative ale gardului existent: stâlpi tencuiți cu nuturi orizontale și capace din calcar sculptat hidrofobizat, soclu din andezit și calcar, panouri din fier forjat prelucrate tradițional. Structura a cuprins fundații și stâlpi din beton, piese metalice din inox pentru susținerea soclului, iar instalațiile au integrat motorizarea porții auto, videointerfonul și iluminatul arhitectural.
Accesul secundar de pe latura sudică s-a realizat printr-un gard plin din cărămidă aparentă ancorată de elevația de beton armat, cu acces pietonal și auto, soclu și capac de protecție din andezit.
În axul de simetrie al castelului, pe latura estică, s-a construit un pavilion de muzică destinat evenimentelor artistice de mici dimensiuni, cu structură metalică și lemn stratificat, iluminat și prize, pe o suprafață de 36 mp. Pontonul a fost amenajat pe insula artificială, cu pardoseală din frasin termotratat antiderapant și balustradă metalică transparentă, iar pasarela mare a legat insula de parc printr-o structură din beton, grinzi metalice și lemn lamelar tratat, prevăzută cu iluminat în pardoseală. Două pasarele mici din lemn lamelar au facilitat trecerea peste șanțul existent.
Porumbarul a fost restaurat după fotografiile istorice, din lemn de salcâm cu acoperiș din tablă de cupru de 0,7 mm, folosind tehnici tradiționale.
Alimentarea lacului s-a făcut printr-un puț de 7 m adâncime și diametrul 1 m, realizat din tuburi prefabricate din beton, perforate 15% în dreptul stratului acvifer și protejate cu filtru invers. Apa a fost pompată în lac, iar puțul a fost acoperit cu un capac detașabil din beton. S-a construit, de asemenea, un rezervor subteran pentru apă de incendiu și un alt bazin subteran pentru irigații, ambele hidroizolate.
Bazinul ornamental cu fântână arteziană s-a refăcut conform releveului și fotografiilor de epocă, urnele fiind turnate din beton cu ciment alb și ancorate de structura de rezistență. Zidul de sprijin a fost din calcar masiv cu urne din beton alb, hidroizolat și iluminat ornamental, corelat cu cotele aleilor și platformelor din piatră cubică.
Conceptul general a urmărit transformarea ansamblului Castelului Bánffy din Răscruci într-un centru cultural reprezentativ pentru județul Cluj. Restaurarea clădirii s-a realizat la un standard înalt de calitate, atât din punct de vedere structural și arhitectural, cât și din punct de vedere al dotărilor și instalațiilor specifice. În paralel, s-a reamenajat spațiul exterior adiacent castelului prin regândirea împrejmuirilor, a gardului de la stradă, a acceselor auto și pietonale, a parcărilor și racordurilor la utilități, pentru a permite deschiderea castelului către public.
În ceea ce privește accesul și circulațiile, s-a redeschis accesul principal din axul de simetrie al clădirii, redând percepția originală asupra spațiilor reprezentative. Spațiul principal de primire a fost holul pe două niveluri, marcat de elementele decorative restaurate, din care s-a accesat sala de ședințe destinată întâlnirilor importante ale județului Cluj, precum și terasele și încăperile adiacente. Sălile laterale au putut fi utilizate pentru relaxarea invitaților sau, împreună cu sala de ședință și holul, au format un spațiu unitar pentru serate sau evenimente mondene. Celelalte două accese au fost folosite de personalul de administrare sau pentru accesul în subsol și sala de întâlniri, iar accesul în zona expozițională de la subsol s-a făcut printr-o scară secundară nouă care lega subsolul de restul clădirii. Birourile administrației, amplasate pe partea stângă față de axul de simetrie, au avut acces separat.
Circulațiile interioare verticale s-au realizat prin două scări: casa scării principale, propusă pentru restaurare, și o casă de scară nouă în rezalitul sudic, pe structură de beton armat, care a servit și ca rută de evacuare în caz de incendiu. În zona de acces secundar, în casa scării s-a introdus un lift de persoane dimensionat astfel încât să permită accesul persoanelor cu dizabilități. Accesul auto în incintă pentru persoanele cu dizabilități locomotorii s-a făcut atât pe poarta principală, cât și în proximitatea intrării nr. 2, fiind amenajate două locuri de parcare speciale. Accesele în clădire au fost prevăzute cu rampe, aparatajul electric a fost amplasat la înălțimi, iar toate încăperile cu acces public au fost accesibile și marcate corespunzător. Un lift amplasat în partea nordică a asigurat accesul la nivelurile superioare, iar grupuri sanitare adaptate cu butoane de alarmare au fost prevăzute la etaj. Sălile multifuncționale și de expoziție au avut semnalizări vizuale și sonore pentru persoane cu deficiențe de auz și vedere, iar căile de evacuare au fost etichetate corespunzător. S-au prevăzut rampe la intrări, eliminarea pragurilor și finisaje antiderapante.
Funcțional, la parter au fost prevăzute antreul, holul de primire cu casa scării principale, sala de ședințe, sălile laterale, sala de întâlniri, grupurile sanitare, două holuri de acces secundar, scara secundară cu lift, biroul organizatorilor, biroul administrativ și oficiile. Parterul a distribuit vizitatorii și utilizatorii către nivelurile superioare și inferioare și către funcțiunile culturale și administrative. Etajul a găzduit biblioteca/mediateca, o sală multifuncțională pentru activități culturale, o sală de curs de mici dimensiuni, un birou de cercetare, birouri administrative, grupuri sanitare și circulațiile aferente, inclusiv grupul sanitar adaptat pentru persoane cu dizabilități locomotorii. Podul a fost mansardat doar în zona scării secundare, unde s-a amenajat centrala termică. Subsolul a reprezentat zona de expoziții, cu sală de evenimente, zonă de recepție, depozite, grupuri sanitare și circulații.
Restaurare componente artistice:
Componente artistice din lemn:
Maniera eclectică de realizare a Castelului a fost preluată și de elementele decorative din interior. Îmbinarea de stiluri: neoclasicism, neobaroc și neomanierism este evidentă în alcătuirea formelor sculptate în lemn ce împodobesc atât parterul cât și etajul. Cele mai bogat decorate camere ale parterului sunt holul de intrare care se urcă până la etaj, și sala festivă, dar în toate camere găsim tâmplării (uși, ferestre) realizate de însuși baronul Ádám Bánffy între anii 1875–1859. Atelierul de tâmplărie al baronului fusese în sălile de etaj ale castelului, în rezalitul central. Baronul, cu activitatea lui artistică și meșteșugărească a urmărit idealul epocii, al magnatului care încearcă să răspândească realizările dezvoltării industriale și tehnice ale occidentului în Europa Centrală.
Decorul de lemn al holului și cel din Sala festivă, tâmplăriile castelului, respectiv elementele de ceramică (sobele și reliefurile) au fost concepute și realizate însuși de către br. Ádám Bánffy între anii 1875–188510. Baronul lucra împreună cu Ioan Câmpean, un tânăr grăjdar din localitatea din apropiere, Dragu, care cu sprijinul lui Bánffy a devenit un renumit meșter tâmplar, respectiv de olarul István Lakatos Este interesant faptul că Ioan Câmpean, care nu știa să citească, a cioplit o bună parte a inscripțiilor holului și a sălii festive Piese din lemn sculptat și tâmplăria din Castelul Bánffy Răscruci s-au păstrat aproape în forma inițială, de sfârșit de secol XIX, fără intervenții majore care să le fi schimbat înfățișarea.
Propuneri metodologie de tratament a componentelor artistice din lemn:
- demontarea / montarea subansamblelor
- consolidarea suportului prin reîncleiere
- impregnarea suportului friabil
- tratament de biocidare preventivă
- tratament împotriva insectelor
- completarea zonelor lipsă din suport (lacune, fisuri, crăpături)
- completarea lacunelor prin refacere volumetrică
- îndepărtarea elementelor străine de structura originală
- curățarea depunerilor aderente și a peliculelor de lac
- curățarea substanțelor grase
- decaparea straturilor de vopsea în ulei
- curățarea componentelor pictate
- prezentarea estetică finală
- vernisarea generală și izolarea cu materiale specifice.
Respectând tehnica originală de execuție, integrările cromatice s-au izolat odată cu protejarea întregului ansamblu. Componentele artistice ale imobilului se vor afla, după restaurare, în contact permanent cu factorul uman, din acest motiv se impune necesitatea protejării acestora. Atât la prezentarea estetică finală, cât și la protejarea suprafețelor s-a respecta tehnica originală de execuție.
