Comentariul autorului:
Într-un oraș precum București, unde este vizibilă o tensiune tot mai prezentă între dinamica dezvoltării și nevoia de ancorare în moștenirea identitară, patrimoniul construit trebuie privit ca un vector activ de regenerare care susține coeziunea comunitară și fundamentează continuitatea memoriei colective. Clădirile istorice sunt martori tăcuți ai unor straturi succesive de viață urbană care, prin reconectare și valorizare, pot dobândi un nou rol în societatea contemporană.
Proiectul își formulează demersul în jurul Casei Pompiliu Eliade, monument istoric realizat în stil Art Nouveau la începutul secolului al XX-lea, cu o încărcătură simbolică latentă, situat la intersecția dintre două artere principale ale orașului (Bulevardul Mihail Kogălniceanu și Splaiul Independenței), aflat într-o stare avansată de degradare. Aceasta devine nucleul unui ansamblu compus din încă trei situri adiacente: situl casei de lângă casa monument, aflată, de asemenea, într-o stare avansată de degradare, situl fostei Cazarme Bulevard care păstrează în prezent porțile originare de intrare și un sit vecin pe care, la momentul actual este o structură contemporană neterminată și abandonată. Intervenția propune restaurarea și reintroducerea Casei Pompiliu Eliade în circuitul urban al orașului printr-o funcțiune culturală și revalorizarea unui colț destructurat al orașului în care urmele trecutului sunt încă vizibile.
Un element definitoriu în conturarea conceptului arhitectural a fost reprezentat de contextul istoric al sitului, ancorat într-o perioadă în care Bucureștiul era cunoscut drept un oraș al grădinilor, un peisaj urban în care natura și spațiile verzi aveau un rol esențial în viața cotidiană. În mod particular, amplasamentul se află pe locul fostei Grădini cu Cai, un spațiu emblematic al secolului al XIX-lea, destinat întâlnirilor, spectacolelor de teatru și socializării, devenit astăzi un reper al memoriei colective. Acest fragment de istorie locală a reprezentat fundamentul ideii de grădină urbană ca spațiu cultural și comunitar, inspirând o reinterpretare contemporană care să valorifice acest spirit al locului. Astfel, grădina capătă valoare de matrice compozițională, un fundal simbolic în jurul căruia se construiește întreaga narațiune arhitecturală a proiectului.
Volumetria propusă răspunde în mod direct constrângerilor sitului și caracterului dual al zonei: spre Bulevardul Mihail Kogălniceanu este păstrat un front urban închis, cu o prezență fermă și reprezentativă, în timp ce spre Splaiul Independenței intervenția devine subtilă, apropiindu-se de scara domestică a fragmentelor existente. Spațiul gol păstrat în spatele porții monumentale devine o curte de primire, un spațiu tampon care face trecerea de la agitația bulevardului către profunzimea intervenției.
În locul unei simple restaurări neutre, proiectul propune o regândire funcțională și poetică a ansamblului: o casă-muzeu dedicată evenimentelor culturale temporare; o librărie cu spații educaționale pentru ateliere și dialog comunitar; și un centru de co-working contemporan, în care spațiile de lucru sunt articulate printr-o ierarhie fluidă și deschisă.
Deschiderea către trecut devine un gest de responsabilitate față de viitor, iar prin acest proiect se conturează o invitație la reactivarea memoriei urbane prin arhitectură, ca mediu viu de dialog între istorie și orașul contemporan, înțeles ca un palimpsest în continuă rescriere, unde fiecare intervenție adaugă un nou strat de semnificație.
