Comentariul autorului:
Ne-am întors în timp: străduțe înguste pavate cu piatră cubică și rigole din piatră, case cu un nivel maxim două cățărate pe dealul cu înălțimea de 37 de metri. Lotsgatan 7, locuința și atelierul doamnei arhitect Ligia Podorean Ekström situate pe Åsöberget undeva în partea de sud a Stockholmului. Aici ținea Ligia cursurile de acuarelă în plein air.
Verdele copacilor contrastează cu roșul căsuțelor din lemn vopsite în Falu rödfärg și cu cărămiziul învelitorilor din țiglă.
Am urcat dealul, avem orașul cu străzile lui moderne, cu agitația și forfotul de mașini și pietoni grăbiți la picioare.
Străbatem străzile - Sågargatan, Lotsgatan, Skeppargränd - cu dorința de a reda cât mai fidel, în imagini de această dată, atmosfera acestui loc „uitat”.
Am urcat scara din lemn Kvastmakartrappan ca să ajungem la Åsögatan, strada ce mărginește zona spre sud. De aici vedem marea, „poarta sudică” de intrare în oraș.
Aflăm că în mai 1885 renumitul pictor suedez Carl Larsson întorcâdu-se din Franța a locuit o perioadă cu familia sa într-o casă de pe această stradă.
El însuși descrie casa ca fiind „un mic bârlog încântător pe strada Åsögatan, cu intrarea în oraș sub noi”. Terenul proprietății fiind în pantă era popular ca pârtie de sanie iar Carl Larsson picta în plein air aici.
Cum a rezistat această enclavă de 1,8 hectare de la a fi demolată și modernizată?
Primele clădiri datează de la sfărșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, când lucrătorii șantierului naval aflat la poalele dealului au primit terenuri pentru a-și construi case. Case mici, simple, cu o singură cameră, din lemn, care aveau curți și grădini generoase. Erau în majoritate dulgheri dar și marinari sau oameni cu alte îndeletniciri cei care locuiau pe deal. Zona era departe de oraș așa încât de la depozitele de smoală și de la prelucrarea acesteia pe șantierul naval nu exista pericol de incendiu.
La sfârșitul secolului al XIX-lea familile sărace se înghesuiau în locuințele mici,
Åsöberget fiind una dintre zonele cele mai sărace și mai mizerabile din oraș. La începutul secolului 20 au existat planuri de a lărgi strada Åsögatan și de a demola clădirile devenite insalubre, dar în 1956 Åsöberget a devenit kulturreservat, zonă clasată ca fiind valoroasă din punct de vedere cultural și istoric.
Scopul înființării rezervațiilor culturale a fost de a permite îngrijirea și conservarea zonelor construite valoroase. Într-o rezervație culturală, valorile naturale și culturale de mediu ale întregii zone pot fi protejate și îngrijite, inclusiv clădirile și instalațiile. Chiar și valorile care constau în activități, cunoștințe și tradiții pot fi gestionate în cadrul managementului unei rezervații culturale.
Între anii 1960 și 1980 casele au fost renovate și modernizate pentru a corespunde cerințelor și standardelor epocii. În multe cazuri partiul s-a modificat iar apartamentele mici s-au unit obținându-se spații mai generoase. S-au executat instalații de apă, canalizare, electricitate și căldură la toate locuințele și s-a introdus iluminatul stradal.
Pentru a fi salvate de la demolare au fost aduse și câteva case cu valoare istorică și culturală din alte zone ale orașului.
Aceasta este cea mai extinsă și coerentă zonă de case din lemn din Stockholm.
Șantierul naval a devenit port cu un terminal elegant de unde vapoarele care pleacă spre Finlanda. Turiști urcă pe Åsöberget și străbat la pas străzile acestui „muzeu locuit”.
Cei care locuiesc în zonă închiriază locuințele sau atelierele iar proprietarul - AB Stadsholmen – renovează și întreține clădirile.
