Comentariul autorului:
“Ne aducem aminte de victime dar tindem să confundăm comemorarea cu înțelegerea.” Timothy Snyder
Structurată în etape, memoria Holocaustului este în primul rând expresia graiului celor care au depus mărturie, referindu-ne aici la orice urmă lăsată de victime sau supraviețuitori pentru a dovedi ceea ce s-a întâmplat. Fiecare evreu contemporan cu acest moment teribil al istoriei a grăit în acei ani prin modul cum a trăit, prin gânduri, fapte, resemnare, speranță, revoltă, fotografii, însemnări, artă, literatură, filosofie, etc. Comemorăm astăzi graiul lor pierdut, iar prin amprenta lăsată de graiul lor și prin graiul celor ce au supraviețuit și au depus mărturie, edificăm prin memoriale o arhitectură a graiului lor colectiv.
Memorialul este spațiul gazdă al acestei memorii, un loc special creat pentru a adăposti și expune dovezile traumei trăite. Arhitectura memorială a Holocaustului este o arhitectură hibridă. Plăci comemorative, pietre funerare, monumente de for public, sculpturi, expoziții, structuri sau ansambluri memorialistice, muzee, spații dedicate cercetării și studiului, toate au menirea de a traduce suferința trecutului în angajamente etice pentru a crea un viitor mai bun prin educație și comemorare. Sunt gesturi de comunicare într-un dialog continuu cu societatea.
Lucrarea de față își propune să facă analiza acestor gesturi zidite de-a lungul celor 80 de ani care au trecut de la sfârșitul războiului, dar nu privindu-le pe ele direct, ci făcând un pas în spatele caracterului lor formal și estetic, lăsând în prim-plan contextul temporal, etapizat în care memoria Holocaustului s-a coagulat de-a lungul anilor. Relația dintre memorie și arhitectura memorială este principala temă de studiu a cercetării de față. Lucrarea nu urmărește și nu dezbate în principal calitatea actului arhitectural. Arhitectura este privită ca un rezultat al momentului mnemonic specific. Fenomenul memoriei, este analizat pe de-o parte prin prisma evoluției etapizate, a devenirii conștiente în rândul martorilor și pe de altă parte ca percepție a publicului, a destinatarului contemporan cu respectiva perioadă. În tot acest transfer de memorie, arhitectura este mai mult decât un ”ambalaj”, ea este un mediator. Funcția obiectului de arhitectură constă în identificarea esenței unui eveniment istoric menit să fie înțeles și păstrat ca mecanism fenomenologic în conștiința și memoria colectivă locală a unei societăți. Referindu-se la exemple ale arhitecturii de gen, studiul capătă materialitate și are ca scop căutarea unor răspunsuri posibile oferite de arhitectura memorială în contextul unui viitor al post-memoriei. În final, sunt sugerate/extrase pentru practica specifică din România (aflată la început de drum) direcții alternative de cercetare pentru concepte de reprezentare adaptate unei memorii naționale a Holocaustului în construcție. ”HA SHOAH, arhitectura graiului” considerăm a fi o ancoră și un ghid necesar celor angrenați decizional (administrație, comunitate, arhitecți, etc) dar și publicului larg în decriptarea unui act atât de complex, dar obligatoriu României de azi, cum este Comemorarea Holocaustului.
.jpg-d2.jpg)
