Comentariul autorului:
Bienala 2025, „ALTFEL!”, după 11 ani de la Bienala 2014, „Dilemele şi provocarile spaţiului arhitectural. România, 2013-2014”.
Cartea „Vila în stil neoromânesc. Expresia căutărilor unui model autohton în locuința individuală urbană”, autoare Ruxandra Nemțeanu, apărută în 2014 la Editura Simetria, în limba română, cu un rezumat în limba engleză realizat de Alistair Ian Blyth, cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, a atras atenția asupra unui program arhitectural valoros – vila în stil neoromânesc. Acest segment al patrimoniului cultural a fost grav afectat după 1990 de fenomenul speculei imobiliare și al globalizării urbane, procese care au dus la o pierdere ireversibilă a identității noastre culturale.
Publicarea acestei lucrări a urmărit sensibilizarea societății în direcția conservării și protejării vilelor realizate în acest stil, creații ale unor importanți arhitecți români, preocupați să descopere și să promoveze, la vremea respectivă, o arhitectură cu „specific național”.
Căutarea unei expresii naționale în arhitectură a devenit un obiectiv prioritar la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Programul locuinței unifamiliale a fost unul dintre cele mai apreciate expresii ale stilului neoromânesc, prin prelucrarea cultă a modelelor vernaculare, ecleziastice sau laice, autohtone, redescoperite și reinterpretate. Apariția cărții a generat un curent de revalorizare a arhitecturii culte, dar și ecouri în literatura de specialitate, prin publicarea altor lucrări ce au explorat diverse fațete ale stilului, continuând interesul pentru frumusețea acestuia și restaurarea sa.
Lucrarea a fost nominalizată la Bienala UAR 2014 – „Dilemele și provocările spațiului arhitectural. România, 2013–2014” – iar tirajul de 1000 de exemplare s-a epuizat în doar câteva luni. Deși regretul privind imposibilitatea reeditării în limba română persistă, acesta este parțial compensat de recenta traducere în limba engleză, care permite o deschidere internațională a demersului.
În actualul context filoeuropean, Institutul Cultural Român a înțeles oportunitatea promovării, prin această traducere, a unei imagini prestigioase a stilului cult național, promovat de tânărul Regat al României.
Traducerea în limba engleză, realizată de Alistair Ian Blyth, a contribuit la o schimbare subtilă de roluri între autor și traducător, sporind atât calitatea conținutului, cât și profunzimea interpretării sale.
Pentru rezumatul lucrării s-a optat pentru limba italiană, în traducerea Georgetei Carabela, în semn de omagiu adus comunității de meșteri italieni care s-au stabilit în România în perioada domniei lui Carol I, contribuind esențial la dezvoltarea construcțiilor. Astfel, se aduce un tribut acestor artiști, adesea anonimi, dar esențiali în realizarea patrimoniului construit.
Conținutul lucrării a fost păstrat în forma inițială, cu același graphic design semnat de arhitectul Octavian Carabela, deja consacrat prin impactul vizual în literatura de specialitate.
Cartea este structurată în două părți distincte, rezultatul a două direcții de cercetare care reflectă complexitatea stilului neoromânesc: prima parte urmărește înțelegerea fenomenului în context european și autohton; a doua analizează comandanții și arhitecții adepți ai stilului.
Sunt evidențiate metodele specifice de combinare stilistică în cadrul raportului parte–întreg, precum și formele de răspândire a modelului prin intermediul arhitecților, antreprenorilor și meșteșugarilor, ca bază pentru interpretarea fenomenului cultural. Criteriul de reprezentativitate a permis clasificarea tipurilor de locuințe unifamiliale în funcție de condiția materială și apartenența socială a beneficiarilor.
Astfel, palatul urban și vila aristocrată erau cerute de aristocrația burgheză, aspirând la locuințe unicat, în idiomuri istorice românești. Arhitecți precum Petre Antonescu, N. Ghica-Budești și Grigore Cerchez au recurs la modele ale arhitecturii sacre (precum Foișorul lui Dionisie din Mănăstirea Hurezi – sursă de inspirație pentru Palatul Cotroceni, sau Mănăstirea Văcărești pentru Casa I.I.C. Brătianu), urmând modelul arhitecților britanici adepți ai stilului „Revival”.
Vila unicat sau în serie mică, solicitată de burghezia mijlocie – în special de intelectualii cu profesii liberale – presupunea aplicarea unor formule standardizate reutilizate de la un șantier la altul, în scopul optimizării costurilor. Arhitecții Paul Smărăndescu, Statie Ciortan și Arghir Culina au fost promotori ai utilizării pe scară largă a vilei în stil neoromânesc, în varianta Revival de inspirație muntenească.
Locuințele ieftine au reprezentat o versiune simplificată a stilului neoromânesc, cu expresie redusă, lipsită de personalitate și prestigiu social, menite să răspundă problemelor acute ale locuirii în perioada interbelică.
Arhitectura neoromânească poate fi definită drept un hibrid între formele autohtone (fațade, subansambluri istorice) și fondul european (scheme funcționale și compoziționale).
Lucrarea a urmărit, în ansamblu, o ordonare coerentă a materialului arhivistic și bibliografic, grupat pe autori și concepte apropiate, propunând o teoretizare științifică a unui fenomen care a lăsat în urmă exemple concrete, dar nu întotdeauna și conceptele care le-au fundamentat.
