Comentariul autorului:
Redeschiderea Lapidarului Roman în 2024, după aproape trei decenii de inaccesibilitate, nu marchează doar recuperarea unei colecții valoroase, ci și o schimbare de perspectivă asupra patrimoniului. Dacă altădată accesul era aproape exclusiv apanajul specialiștilor, noua expoziție transformă această relație, propunând un dialog deschis între colecție, spațiu și public. Accentul cade pe accesibilitate, experiență și interacțiune, invitând vizitatorii să descopere patrimoniul într-un mod cu totul diferit față de trecut.
Colecția, formată în 1859 prin achizițiile și donațiile Societății Muzeului Ardelean, adună monumente funerare, altare votive, fragmente arhitecturale și statui provenite din Dacia romană. Sculptate în piatră - marmură, calcar, gresie sau tuf - aceste obiecte nu mai sunt privite doar ca vestigii arheologice, ci ca martori vii ai unei istorii stratificate. Ele rămân surse de cercetare, dar devin și actori într-o scenografie contemporană, menită să deschidă o experiență altfel pentru publicul de azi.
Spațiul expozițional ocupă 237 mp din sala Lapidarului, iar printr-o serie de delimitări subtile traseul este structurat narativ. Lumina naturală, filtrată prin textile semiopace, creează o atmosferă de intimitate și concentrează atenția asupra obiectelor. Astfel, o sală rectangulară, neutră, se transformă într-un parcurs dramaturgic, în care vizitatorul nu doar privește, ci este ghidat pas cu pas într-o călătorie prin timp.
Traseul se deschide cu altare din Napoca, baza de statuie a împăratului Gordian III și un bloc provenit de la Grădiștea de Munte - repere care introduc tema memoriei colective. Urmează zone dedicate sarcofagelor și monumentelor funerare, monumentelor publice precum bornele de drum sau fragmentele de coloană, și secțiuni rezervate pieselor votive și cultice. Finalul parcursului este marcat de o densitate aparte: zece rânduri de monumente funerare, care configurează o imagine aproape urbană a memoriei, un oraș al pietrei.
Un moment aparte al expoziției este nișa ce adăpostește un fragment de aediculă neterminată. Urmele de cioplire vizibile pe piatră nu sunt doar detalii tehnice, ci mărturii ale procesului de creație. Acest fragment devine o metaforă a patrimoniului ca operă deschisă, niciodată fixată definitiv, întotdeauna supusă interpretării. Este o prezență care vorbește despre incomplet ca formă de adevăr și despre alt mod de a privi trecutul.
Dispozitivele de expunere - socluri, suporturi și elemente discrete din metal sau lemn - nu sunt simple infrastructuri, ci parte din discurs. Reflexiile metalice adaugă profunzime și contrastează cu masivitatea pietrei, generând un dialog între greutate și imponderabilitate, între trecut și prezent. Întregul ansamblu nu imită, nu reconstruiește, ci reinterpretează - o abordare care se înscrie firesc în tema „Altfel”.
Iluminatul direcționat, care individualizează fiecare piesă, adaugă o dimensiune teatrală. Monumentele nu mai apar ca relicve mute, ci ca prezențe active. Prin această strategie, expoziția depășește logica depozitului și se apropie de o experiență culturală complexă, în care patrimoniul este trăit, nu doar privit.
Astfel, Lapidarul Roman devine un loc de întâlnire între arheologie, arhitectură și design expozițional, un spațiu unde memoria antică este pusă în valoare prin mijloace contemporane. Redeschiderea nu este doar o revenire la ceea ce a fost, ci un pas spre un mod altfel de a percepe patrimoniul: nu ca o colecție inertă, ci ca un organism viu, capabil să genereze sensuri noi și să creeze punți între trecut și prezent.
