Comentariul autorului:
Fiind rezultatul unui concurs de arhitectură ce viza alegerea unui concept dedicat amplasării unei scene în Piața CUB din Iași, „Portavoce” a devenit instalația temporară care pentru scurt timp a supus spațiul public unui dialog dintre vocea artei și vocea orașului.
Volumul încurajează publicul la un mijloc nou de comunicare care atrage și conduce privirea către o zonă în care spectatorul de obicei nu are acces: în spatele scenei. Ea exploatează reflexul firesc al curiozității și invită trecătorul să caute ceea ce se ascunde dincolo de suprafață. Din această perspectivă se descoperă o altă latură a actului artistic prin apropierea de acest unghi ce propune un alt mod de a trăi spectacolul. Publicul nu mai rămâne doar în fața unei imagini predefinite, ci pășește într-o relație directă cu actul artistic, unde rolurile se suprapun și spectatorul se expune la rândul său, devenind parte a actului artistic.
Portavocea propune privitorului o nouă poziție-surpriză, o altfel de relaționare. Cel care privește sau ascultă devine și cel care duce mai departe experiența trăită, anunțând prin propria prezență ceea ce se petrece înăuntru. Astfel, trecătorul devine purtător al mesajului artistic și parte a spectacolului, iar granița dintre public și scenă se estompează. Întâlnirea dintre oraș și artă capătă consistență prin acest schimb de roluri, în care privirea și vocea se completează.
Dincolo de rezultatul efemer, această instalație este și un exercițiu al fenomenului contingenței artistice. Ea există doar prin circumstanțele de care este condiționată, prin relația cu piața, cu trecătorii și cu spectacolul pe care îl găzduiește. Această dependență de context arată că arhitectura poate genera experiențe memorabile nu prin permanență, ci prin felul în care se leagă de circumstanțe și le transformă pentru scurt timp.
Scena propune astfel o experiență colectivă în care arta se lasă anunțată de către trecători și circulă prin ei în conștiința orașului. În urma ei rămâne mai mult decât imaginea unei structuri temporare: rămâne memoria unei întâlniri în care scena a dat curs publicului de situație printr-o vibrație autentică.
